Sănătate

Cum este gestionat deficitul de personal în unitățile medicale care tratează bolnavii infectați cu Covid 19

După o jumătate de an de luptă împotriva Covid 19, în rândul cadrelor ­me­dicale aflate în prima linie se resimte oboseala. La aceasta se adaugă și stresul ­ge­nerat de faptul că, în loc să scadă numărul pacienților cu Covid 19, acesta este din ce în ce mai mare. La Râmnicu Sărat, peste 100 de pacienți cu Covid 19  sunt internați în toate secțiile Spitalului, nemaifiind paturi disponibile pentru buzoienii confirmați cu Covid 19, motiv pentru care Direcția de Sănătate ­Pu­blică Buzău a dispus miercuri, 19 august, ca asimptomaticii sau cei cu simptomatologie ușoară să stea în izolare la domiciliu până ce situația va permite să fie internați. „Am internat cazurile cu forme medii și grave. Am internat pacienții vulnerabili: dializa, oncologicii care au fost po­zitivi. Dacă au avut o simptomatologie mai urâtă am internat acolo. Nimeni nu a rămas acasă din grupurile vulnerabile. Acasă au rămas asimptomaticii și formele ușoare și le-am transmis telefonic că orice agravare a stării de sănătate trebuie anunțată la 112 și atunci persoana va fi internată obligatoriu și o să găsim un loc. Nimeni nu stă acasă dacă are o formă urâtă”, a explicat directorul adjunct al DSP Buzău, Daniela Ștefania Dumitru.

Ce soluții s-au găsit pentru concediile de odihnă ale cadrelor medicale din spitalele cu Covid 19

Ne aflăm și în perioada concediilor, iar cadrele ­me­dicale, ca orice salariat, au nevoie de o pauză binemeritată. Problema este că resursele umane în spitalele buzoiene sunt deficitare și că problema Co­vid a accentuat acest lucru, făcând dificilă identificarea soluții­lor în ceea ce privește acordarea concediilor de odihnă. Cu toate acestea, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică admit că o pauză de minim cinci zile este binevenită pentru personalul medical, astfel încât să nu se ajungă la concedii medicale, care necesită o durată de timp mai îndelungată până la reluarea activității. „Dacă nu au c­inci zile să se relaxeze, să se deconecteze, să se odihnească efectiv, vor claca și atunci  o să stea în concediu medical o lună, nu cinci zile, și preferăm să le acordăm concedii. Aprobarea o au de la angajator, dar este mult mai eficientă și mai umană metoda aceasta și absolut normală că își iau câte ­cinci zile de concediu, ca să nu stea ulterior trei sau patru săptămâni în concediu me­dical. În cinci zile activitatea poate fi suplinită  de colegii care rămân,  care fac eforturi și se înțeleg între ei. Și ne și dorim să existe o colaborare între ei și să își gireze activitatea unul altuia. Aceasta este situația până găsim resurse”, a mai explicat directorul adjunct al DSP Buzău.

Angajări de urgență la Spitalul Județean Buzău

Și Spitalul Județean de Urgență Buzău  are nevoie de personal suplimentar. Managerul spitalului spune că este nevoit să angajeze personal pentru a face față problemelor apărute pe ­anumite secții din cauza cazurilor în creștere de Covid-19 și a măsurilor ­sanitare care trebuie ­asi­gurate. La această unitate medicală, de anul trecut și până în prezent,  zeci de salariați au părăsit unitatea, prin pensionare sau de­misie. Prin urmare, nevoia de personal este foarte mare. Situația Covid 19 a intervenit pe un deficit de personal, fiind în special nevoie de cadre medii.

„La un moment dat a trebuit să separăm secțiile și să facem sectoare tampon unde aveam nevoie de personal suplimentar. La secția Pneumologie, care avea două pavilioane separate, am ajuns să avem trei ­pavi­lioane; am  fost nevoiți să ocupăm un al treilea ­pavi­lion pentru pacienții Covid 19, care era destinat HIV-SIDA. Personalul care desfășura activitate pe Pneumofiziologie nu mai putea acoperi turele, pentru că trebuia să îngrijească bolnavii aflați în clădiri diferite”, a declarat directorul Spitalului Județean Buzău pentru Campus TV. Este vorba, în principiu, de 25 cadre medicale care ar urma să lucreze la secțiile UPU și Pneumologie și la Departamentul de prevenire a infecțiilor spita­licești. Angajările se vor face printr-o selecție la care decizia va fi luată de șefii de secții, în baza unor referate. Vor avea prioritate persoanele care au activat ca voluntari pe anumite secții. Suplimentarea posturilor în regim de urgență la Spitalul Județean Buzău a fost aprobată în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean.

Un comentariu

  1. Cum sa fie obositi domnule, ei oricum nu fac nimic ? Defapt rup fb cafelele si tigarile toata ziua dar uita sa treaca pe la capul pacientului sa il intrebe daca are nevoie de ceva. Defapt aici se aduc si se angajeaza toate relatiile de la scolile private sanitare din Buzau. Cum sa ai functie de conducere in spital sa fi prof la scoala sanitara privata si sa iti aduci elevele care habar nu au sa faca o injectie si zici lasa ca invata si ele. Dar pe cine pe pacientii care deja vai de capul lor. Cum sa iti cumperi apartament masina imediat dupa concurs doamna TL ? Ar trebui inlocuita aceasta dir stie tot spitalul ca e cea mai spagara.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker