Sport

Iranian style! Interul stânga al naționalei asiatice, la HC Buzău

• Amin Yousefinezhad debutează pe 4 februarie, la reluarea campionatului

Sosesc întăriri la HC Buzău! Echipa buzoiană chiar nu mai vrea să treacă prin emoțiile retrogradării și are în față a doua parte a campionatului, când va relua lupta pentru un loc în play-off, cedat, din păcate, la finalul turului, după o serie de rezultate slabe, ­ve­nite însă și pe fondul turbulențelor produse în lot de frecvența cazurilor de jucători depistați pozitiv. Pentru returul Ligii Naționale, care va începe săptămâna viitoare, antrenorul Pero Milosevic va avea la dispoziție un nou jucător. Un transfer cu greutate reușit de stafful tehnic, care a ajuns la un acord cu interul stânga iranian Amin Yousefinezhad (26 de ani), titularul postului respectiv în naționala de la Teheran. Amin a evoluat în prima parte a sezonului trecut la Dunărea Călărași, echipă retrasă din campionat în această iarnă, și a ales să continue în România, ajungând la un acord cu gruparea buzoiană. Noul jucător al HC Buzău este dublu campion național al Iranului, dublu campion al Asiei și are un CV remarcabil. Amin a evoluat în Europa pentru Metalurg Skopje și Kriens Luzern, în Africa pentru Esperance Sportive de Tunis, iar în Iran pentru Niro Zamini, Naftogaz Gachsaran și Shahrdari Tabriz. Amin este cel de-al patrulea internațional iranian din lotul echipei buzoiene, după Shahoo Nosrati, Mohsen Babasafari și Allahkaram Esteki. În plus, dar spre finalul anului trecut, HC Buzău l-a mai transferat de la Călărași și pe tânărul Ionuț Broască (23 de ani), inter dreapta, fost component al națio­­nalelor de juniori și tineret și desemnat de Sindicatul Național al Handbaliștilor cel mai bun tânăr handbalist din România în sezonul 2018-2019.

Primul meci din 2021, cu Minaur Baia Mare

Liga Națională se reia săptămâna viitoare, pe 3 și 4 februarie, când sunt programate, în turneu la Sf. Gheorghe, primele două etape din retur, a 16-a și a 17-a. În prima rundă, buzoienii nu vor evolua, după retragerea Dunării Călă­rași din campionat, astfel că debutul propriu zis în 2021 va fi joia viitoare, împotriva celor de la Minaur Baia Mare. La jumătatea campionatului, HC Buzău ocupă locul 9, cu 17 puncte (cele trei din victoria cu formația din Călărași i-au fost retrase), la patru distanță de CSM Focșani, cea care i-a luat locul chiar după ultima etapă din tur.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker