Sport

Final aproape fericit. Gloria a salvat un punct în ultimul minut

Patru goluri și un final incandescent, cu Gloria salvând un punct în ultimele momente ale meciului de joi seară, cu Corvinul. Prima repriză a fost „de uitat”, atât pentru suporteri, cât și pentru fotbaliști. Buzăul a atacat încă din primele momente, dar cei care au marcat au fost oaspeții. Totul a pornit de la un tackling reușit de puștiul Mihnea Rădulescu, venit în sprijinul apărării, în urma căruia balonul l-a lovit pe Perianu, a ajuns într-o zonă neacoperită de nimeni, situație speculată de căpitanul oaspeților, Alex Neacșa. Jucătorul Corvinului a tras cu elan de la 20 de metri, execuție la care Greab nu a avut reacție.

După golul încasat, Gloria n-a reușit să pună presiunea tipică echipei gazdă. Multe dintre atacurile buzoiene s-au rezumat pe baloane lungi, trimise în avanposturi către Chică-Roșă. Botoșăneanul s-a bătut pentru fiecare minge, până la epuizare, dar a prins o zi mai puțin fastă.

Dacă buzoienii n-au reușit să înscrie, au făcut-o oaspeții. Din nou, după o fază care a stat mai mult sub semnul hazardului. Marius Lupu s-a aflat la locul potrivit în momentul potrivit, după o centrare lungă care-l sărise pe Coman, căzut în duelul cu Dobrosavlevici. Fostul golgeter al Metalurgistului Cugir a reluat calm, peste Greab.

La reluare, Gloria putea reduce din diferență după doar trei minute. Rădulescu a luat o acțiune pe cont propriu, dar șutul său a fost parat de Lefter. Buzăul a revenit în meci cu jumătate de oră înainte de final, după cea mai frumoasă fază a partidei. Benzar a pătruns, i-a pasat lui Dumitrache care a renunțat la preluare, lăsând intenționat balonul printre picioare, pentru Rădulescu. Nemarcat, acesta din urmă a plasat balonul de la 16 metri, imparabil.

Impulsul de  adrenalină venit după gol nu și-a făcut simțit efectul și pe tabelă decât către finalul partidei, după ce Gloria atacase continuu, dar fără să finalizeze. Era minutul  90, când același Rădulescu a profitat de o eroare a lui Manolache, i-a furat prim-planul acestuia și a scăpat singur cu Lefter. Portarul Corvinului a faultat, iar Robert Avaram a indicat fără ezitare punctul cu var, deși era destul de departe de fază. Penalty-ul a fost transformat de Cristi Dumitru.

Până la final, Gloria n-a reușit să dea și lovitura decisivă, însă, după cum s-au derulat ostilitățile, punctul obținut joi seară ar putea însemna ceva într-o cursă atât de echilibrată către Superligă. Nu în ultimul rând, egalarea survenită atât de târziu, după o repriză de luptă, va aduce cu siguranță un boost de moral în vestiarul Gloriei.

Duminică, elevii lui Prepeliță vor juca din nou în Crâng, cu Mioveni. Deocamdată, rămân pe 4 în clasament, cu două puncte peste Csikszereda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker