– Nea’ Vasile, ai jucat și matale fotbal?
– Am jucat, mă, și eu un pic. Da’ cu cinșpe-dooj de mii de oameni în tribună, nu ca tine
De la acest dialog pornește demersul nostru, unul care-și propune să scoată, așa cum poate, din anonimat, cât mai mulți foști jucători ai Gloriei Buzău. Din nefericire, în perioada de grație a echipei locale nu exista internet, astfel că imaginile filmate sunt rarisime, cum, de altfel, sunt și fotografiile. Va trebui, deci, să ne consolăm cu amintirile. Cam astea ne-au rămas. Pentru categoria „old boys” și nu numai, vom încerca să ne aducem aminte de cei care au umplut stadionul din Crâng în anii ’80, atunci când Gloria se bătea de la egal la egal mai toate echipele din Divizia A.
Nu puteam să începem decât din poartă. Cu un bucureștean, sau aproape bucureștean, căci copilăria și-a petrecut-o pe la Afumați și Voluntari. Vasile Lazăr a început la Sportul Studențesc, în 1972, trecând prin mai toate categoriile de vârstă. Debutul în Divizia A și l-a făcut la 17 ani, contra Rapidului, pe Republicii. Ambii portari „s-au dat loviți”, nedorind să joace contra feroviarilor, astfel că s-a apelat la juniorul Lazăr care a făcut un meci senzațional, primind nota 9 în ediția de a doua zi a ziarului „Sportul”. Din fericire pentru Gloria, evoluția excelentă din acel meci cu Rapid nu i-a adus titularizarea lui Vasile Lazăr.
Cum pe la clubul din Regie se perindau numai superportari (Răducanu, Țețe Moraru, Speriatu), a preferat să meargă la Progresul, acolo unde avea șanse să evolueze. Timp de un sezon a jucat constant, fapt grație căruia s-a făcut și transferul către Gloria, după un meci arbitrat de Cristian Teodorescu, buzoian și pion principal în „dezlegarea” pe care a obținut-o de la Progresul, pentru a veni la Buzău, împreună cu Ion Tică.
Ajuns în Crâng, a fost unul dintre jucătorii de bază ai roș-albaștrilor, în campania care avea să se finalizeze cu promovarea în Divizia A, sub bagheta lui Nicolae Lupescu. Au urmat câțiva ani de aur pentru Gloria, memorabil fiind sezonul ’84-’85, atunci când echipa buzoiană reușea un loc 5, devansând grupări precum FC Argeș, Rapid, Poli Timișoara sau Corvinul. Deasupra Gloriei în clasament, doar Steaua, Dinamo, Sportul și Craiova. Cu ultimii, Lazăr făcuse un meci antologic, reușind să pareze penalty-ul lui Irimescu. Meciul, unul de colecție, s-a jucat cu vreo 20.000 de spectatori, 15-16.000 în arenă, alte câteva mii la porți sau pe blocurile din apropiere.
34 de puncte reușea Gloria la finele acelui sezon, în contextul în care doar două erau acordate pentru victorie. Cu 13 victorii, opt remize și 13 înfrângeri, trupa condusă de profesorul Gheorghe Constantin uimea toată suflarea fotbalistică de pe atunci.
Deși era, inițial, privit ca mercenar, Vasile Lazăr a rămas la Gloria timp de nouă ani, s-a căsătorit și a rămas la Buzău până azi. A rămas prieten cu toți colegii din acea perioadă, atâți cât mai sunt în viață și se ocupă, în continuare, de formarea viitorilor portari.
Acești oameni au dedicat o mare parte din viața lor fotbalului, aducând bucurie și emoție fanilor buzoieni. Este important să ne amintim de momentele uneori magice oferite celor care se înghesuiau într-un stadion prea mic pentru niște fotbaliști așa de mari. Și care azi, e mai mereu aproape gol.
