Administrație

Cum se va încheia brusc procesul de șapte ani cu polițiștii locali

Procesul dintre municipalitate și polițiștii locali – prin care cei din urmă au contestat organigrama Primăriei care prevedea că numărul acestora nu putea depăși 129 -, care durează de șapte ani, s-ar putea încheia brusc odată cu intrarea în vigoare a unei noi scheme de personal angajat al Palatului Comunal impusă de măsurile de limitare a cheltuielilor adoptate de guvern. Este anunțul pe care l-a făcut primarul Constantin Toma la finalul ședinței extraordinare de vineri a Consiliului Local.

„Lucrăm acum la această organigramă. De la Prefectură a venit (o adres care spune, n.r.) că sunt 129 locuri (pentru Poliția Locală, n.r.). În lege se spune maxim un polițist local la o mie de locuitori. Dar polițist local înseamnă și funcționarul public, înseamnă și polițistul contractual. Deci dacă vom respecta, și trebuie să respectăm legea, practic noi trebuie să rămânem cu posturile pe care ni le-a repartizat oficial Prefectura, adică 129. Aici va fi probabil o reducere de  vreo 200 de oameni, aproximativ”, a spus Toma.

Polițiștii locali contractuali sunt cei mai mulți, iar de șapte ani aceștia se judecă cu Primăria, după ce Consiliul Local a aprobat o organigramă prin care dispăreau 323 de angajați ai Poliției Locale. Aceștia și-au putut păstra locurile de muncă până la o decizie definitivă a instanței, însă acum procesul își va pierde obiectul prin adoptarea noii organigrame.

De altfel, nu vor fi singurele concedieri care se prefigurează în Primăria Buzău. Într-o intervenție recentă la Focus TV, primarul Toma a spus că, potrivit noilor modificări decise de Guvern, de anul viitor Primăria Buzău va trebui să funcționeze după o nouă organigramă, care  va fi supusă votului Consiliului Local Municipal în luna decembrie. „Până la sfârșitul acestui an trebuie să avem o organigramă trecută prin Consiliul Local. Va fi o nouă organigramă, așa că se va întrerupe și acel proces care-l avem cu Poliția Locală deschis de șapte ani. Această lege face ca acel proces cu Poliția Locală să fie fără obiect, pentru că acolo, de fapt, a fost atacată organigrama, ori acum este vorba de o altă organigramă pe care noi trebuie s-o prezentăm până la sfârșitul anului, adică de la 1 ianuarie funcționăm pe o altă organigramă. În fiecare zi lucrăm la această organigramă și în cursul lunii decembrie îi vom da drumul.  Vom mai veni cu reduceri de posturi și cu reduceri de personal pentru a face economii și pentru a putea să ne cofinanțăm și proiectele europene, dar să avem bani și pentru funcționarea bună a orașului: de la iluminat public, spații verzi, maidanezi și așa mai departe, tot ceea ce mișcă în acest oraș”, a spus primarul Constantin Toma.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker