Sănătate

FOTO-VIDEO | Green Group, investiție de 100.000 euro pentru Spitalul Smeeni

S-a lansat, în premieră, o platformă de donații pentru structurile din sănătatea buzoiană

Grupul de reciclare Green, prezent în Buzău din anul 2002, lansează, cu o investiție de 100.000 de euro la Spitalul din Smeeni, programul „Grija pentru Sănătate”, o platformă de donații ce are ca scop identificarea nevoilor de sănă­tate ale comunității locale și susținerea acestora. Lansa­rea proiectului a avut loc joi, 24 februarie, la orele prânzului, la Spitalul de Boli Cronice Smeeni, în prezența președintelui Green Group, Constantin Damov, prefectului Daniel Țiclea și a managerului unității medicale, Marilena Dobrescu.

Inițiativa Green Group vine într-un moment în care se împlinesc 20 de ani de existență a sa în județul Buzău, dar și într-unul dificil din punct de vedere sanitar, având în vedere efectele pandemiei, aspecte pe care le-a menționat Constantin Damov, CEO Green Group, la inaugurarea Centrului de Evaluare și Tratament Covid-19 din incinta Spitalului de Boli Cronice Smeeni. „Anul acesta sărbă­torim 20 de ani de activitate alături de comunitatea din Buzău. Programul <Grija pentru Sănătate> este calea prin care arătăm că Green Group este un membru al comunității locale, implicat în toate problemele și nevoile cu care se confruntă (aceasta, n.r.). Ne apropiem de finalul unei perioade dificile, care și-a pus amprenta asupra noastră, a tuturor, în care am realizat că sănătatea este cel mai importat obiectiv și care nu se poate atinge decât prin solidaritatea întregii comunități. Sănăta­tea locuitorilor județului Buzău va rămâne o prioritate a grupului și în anii urmă­tori”, a afirmat preșe­dintele Green Group, Constantin Damov. Acesta a mai spus că dacă toate firmele buzoiene mari ar dori să direcționeze acel procent din impozitul pe profit către acțiuni locale – în care în centrul atenției să fie a Sănătatea, Mediul și Educația -, s-ar putea obți­ne un buget pentru proiec­te mult mai mari.

Donații pentru proiecte de sănătate pentru comunitate

În cadrul proiectului, joi, 24 februarie, Green Group, în parteneriat cu Instituția Prefectului Bu­zău, au inaugurat Centrul de Evaluare și Tratament Covid-19 din incinta Spitalului de Boli Cronice Smeeni, precum și dotări suplimentare pentru ­mo­derni­zarea spitalului.

În cuvântul său, prefectul a relatat modul în care parteneriatul a reușit să obțină, în numai două luni,  lucruri importante, care contribuie la îmbună­tățirea sănătății comunității buzoiene. „Cu sprijinul real, necondiționat al Green Group, printr-un parteneriat bazat pe încredere ­reci­procă și dorința de a face bine pentru buzoieni, am reușit să amenajăm, la Smeeni, un centru de ­eva­luare pentru bolnavii COVID, centru în care buzoienii pot beneficia de consultații medicale de specialitate și de tratament într-un spațiu adecvat, cu dotări noi și  moderne. Am reușit să facem acest centru, care reprezintă doar o parte a proiectului derulat cu partenerii noștri de la Green Group, cu cheltuială zero din partea statului român, doar din donații și sponsorizări venite din partea unor oameni de bine. Vorbim despre o investiție de circa 100.000 de euro, sumă care, practic, depășeș­te bugetul de cheltuieli materiale de care dispune anul acesta Instituția Prefectului”, a spus Țiclea. Acesta a subliniat și implicarea  cadrelor medicale ale Spitalului Smeeni, unitate condusă de dr. bioinginer Ma­rilena Dobrescu, care a ridicat foarte mult standardele de calitate ale așezământului. „Salut și dăruirea me­dicilor de la spitalul din Smeeni și disponibilitatea conducerii unității medicale de a face tot ce stă în pu­tință în sprijinul oamenilor. Spitalul de Boli Cronice Smeeni a asigurat, în regie proprie, manopera pentru lucrările de amenajare a centrului de evaluare”, a mai spus prefectul județu­lui Buzău.

Singurul centru de evaluare din județ amenajat în container

Investiția în Centrul de Evaluare și Tratament COVID-19 de la Smeeni a inclus amenajarea unui ca­binet de consultații, a unei săli de tratament și a unui salon cu două paturi. Centrul de Evaluare acordă servicii medicale de tip spitalizare de o zi, fiind destinat evaluării și tratării pacienților confirmați COVID-19.

Totodată, Green Group a donat spitalului și 60.000 de măști și echipamente medicale ce vor contribui la creșterea calității îngrijirii pacienților. Donația cuprin­de și un aparat HiTop pentru electroterapia high-tone, cinci paturi electrice de spital, două canapele electrice pentru examinare, un scaun modern de recol­tat și mobilier medical pentru dotarea cabinetelor și a secției de RMN.

Managerul Spitalului de Boli Cronice Smeeni, ­Ma­rilena Dobrescu, a subliniat, cu această ocazie și importanța achizițiilor de apara­tură de ultimă oră făcute cu sprijinul Green Group. „Laboratorul RMN din spital își va începe activitatea de la 1 martie și datorită Green Group”, a spus ­ma­nagerul unității medicale, care și-a exprimat dorința unui parteneriat continuu, pentru că, spune aceasta, „Și noi și celelalte spitale avem nevoie de sprijin din partea comunității”.

Tot joi, Green Group a anunțat și contribuția sa la instalarea a patru centre moderne de vaccinare în județul Buzău. În perioada următoare, Green Group va anunța noi proiecte din zona de sănătate.

Un parteneriat exemplu pentru mediul de afaceri buzoian

Parteneriatul cu Green Group este catalogat de șeful de la Casa Albă drept un parteneriat real, transparent, drept bună credință și este dat de exemplu între­gului mediu de afaceri buzoian. „Toți partenerii au încredere unul în altul. Sperăm ca acest ­partene­riat să atragă și alți parte­neri din zona industrială, comercială, alături de noi. Tot ceea ce s-a realizat aici, la Smeeni, s-a făcut corect și transparent între parte­neri de încredere, pe de o parte Green Group, pe de altă parte Instituția Prefectului. Vom continua cu amenajarea interioară a celorlalte cinci containere care fac parte din proiectul  pe care-l desfășurăm cu Green Group. Pe de altă parte, toate aceste șase containere vor reprezenta, după terminarea pandemiei de COVID-19, logistica de reacție rapidă pe care Instituția Prefectului o va pune la dispoziția comunității buzoiene pentru situații de urgență și alte proiecte comunitare”, a declarat prefectul Daniel Țiclea.

Green Group este unul dintre cei mai importanți jucători în domeniul reciclării în Europa, cu activitate în reciclarea tuturor fluxurilor majore de deșeu­ri, inclusiv PET, sticlă, deșeuri electrice și electronice (WEEE), lămpi și baterii. Are cea mai mare capacitate instalată de reciclare din România și una dintre cele mai mari din Europa, procesând anual peste 460.000 de tone de deșeuri.

Cu investiții în valoare de 170 milioane euro, Green Group are o contribuție importantă în recuperarea materialelor ­va­loroase provenite din deșeu­ri și este un pilon important al economiei circulare în România. Din Green Group fac parte: GreenTech (cel mai mare procesator european pentru deșeuri PET), GreenFiber International (lider european in producția de fibră sintetică), Green WEEE (lider de piață în tratarea și reciclarea DEEE-urilor), GreenGlass Recycling (cea mai mare fabrică de procesare a deșeurilor de sticlă), Eltex Recycling (furnizor integrat de servicii de management al deșeurilor), cât și Green Resources Management (implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorilor pentru deșeurile de ambalaje).

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker