Sport

Frustrare maximă la Gloria după eșecul cu Vâlcea! Ovidiu Mihăilă: „Ne-am bătut singuri!”

Gloria a fost foarte aproape de o victorie mare în fața ultimei campioane a României, SCM Rm. Vâlcea, în partida disputată miercuri seară, la Brașov, în etapa a 7-a a Ligii Naționale. Din minutul 4, de când s-au instalat la condu­cere, și până cu șapte minute înainte de final, buzoiencele au avut avantaj pe tabelă în câteva rânduri, în prima jumătate a celei de-a doua reprize chiar și de trei goluri. Finalul a fost însă catastrofal, Gloria n-a mai găsit deloc drumul spre gol în ultimele 8 minute și, după 19-18 în mi­nutul 52, Janjusevic a ratat o aruncare de 7 metri la 19 egal în minutul 56. Elghaoui și Mireya Gonzalez au marcat golurile unei victorii ce părea la un moment dat imposibilă, iar cele trei puncte au luat calea Vâlcii. Evident, dezamăgirea a fost pe măsură în tabăra Gloriei. ,,Cred că ne-am bătut singuri. Pe final, am făcut multe greșeli, ne-am pierdut luci­ditatea. Au fost două-trei momente decisive care au stabilit câștigătoarea. În primul rând acel 7 metri ratat la 19-19, dar și cu un atac înainte, când, cu om în plus, am ratat și Vâlcea ­ne-a taxat. Sunt trist, dar în același timp și mulțumit că azi (n.r., miercuri), cu o echipă formată din 99 la sută românce, am jucat de la egal la egal cu ultima campioană a României”, a declarat, imediat după meci, antrenorul Gloriei, Ovidiu Mihăilă.

CSM București se desprinde, Gloria a rămas pe locul 5

Tot miercuri seară, imediat după jocul dintre Gloria și SCM Rm. Vâlcea, a urmat duelul dintre singurele echipe neînvinse după primele șase etape, CSM București și Minaur Baia Mare. Echipa bucureșteană s-a ­des­prins încă din startul jocului, a controlat în permanență partida și la final a obținut o victorie fără emoții, 28-23. CSM București s-a desprins, astfel, în fruntea clasamentului, cu punctaj maxim după șapte runde. Gloria, cu 12 puncte din șase partide (reamintim, victoria cu Crișul Chișineu Criș, echipă retrasă din cam­pionat, a fost anulată) ocupă locul 5. Liga Națională va continua cu etapele a 8-a și a 9-a, programate tot în sistem turneu, la Sf. Gheorghe, pe 29 și 31 ianuarie, Gloria avându-le de înfruntat atunci pe nou-promovatele Activ Ploiești și CSM Galați.

Liga Națională, Etapa a 7-a, rezultate:

  • Activ Ploiești – Dacia Mioveni 17-21
  • Rapid București – CSU Cluj Napoca 30-23
  • CSM Slatina – Măgura Cisnădie 12-25
  • HC Zalău – SCM Craiova 24-18
  • Gloria Bistrița – Dunărea Brăila 32-25
  • Gloria Buzău – SCM Rm. Vâlcea 19-21
  • Minaur Baia Mare – CSM București 23-28
  • CSM Galați a stat

Clasament

  1. CSM BUCUREȘTI 21 p.
  2. Cisnădie 16 p.
  3. Baia Mare 16 p.
  4. SCM Rm. Vâlcea 15 p.
  5. SCM Gloria 12 p.
  6. Brăila 12 p.
  7. Bistrița 12 p.
  8. HC Zalău 9 p.
  9. SCM Craiova 6 p.
  10. Rapid 6 p.
  11. Mioveni 6 p.
  12. CSM Galați 6 p.
  13. CSM Slatina 4 p.
  14. Activ Ploiești 3 p.
  15. CSU Cluj Napoca 0 p.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker