Monden

VIDEO | Yny Sebi și Renato Iliescu, un singur hit

Cei doi trapperi au lansat „Atmosfera” („Primavera”), o piesă fresh și cool, ritmată, numai bună de ascultat în cluburi

Un nou proiect muzical, o nouă colaborare, la doar câteva săptămâni după ce s-a auzit în boxe „Amintirea ta”, o piesă compusă împreună cu Majii. Yny Sebi a dat volumul la maximum și a creat „Atmosfera” („Primavera”), în parteneriat cu RENVTØ, pe numele său real Renato Iliescu. Cu premiera pe 3 mai, melodia vorbește despre o iubire arzătoare, iar ritmul ei a obținut  peste 18.000 de aprecieri în nici zece zile.

Cel cu care Yny Sebi a lucrat și la piesă și apare petrecând și în videoclip, RENVTØ, pe numele său real Renato Iliescu, este un nume nou, fresh și cool în industria muzicală românească. A pornit de la pasiune – „Tot ce știu e că aveam 13-14 ani și m-am văzut în fața calculatorului descărcând FL Studio” -, iar printr-o perspectivă inovatoare și multă muncă a ajuns unul dintre cei mai râvniți producători muzicali din prezent, în România.

Producătorul care este Top 8 Shazam Global și cu peste 400 milioane de vizualizări la clipurile pe care le realizează, a fost inspirat și fascinat de genurile Big Room, Deep House, Techno, Trance, dar ceea ce i-a stârnit cel mai mult curiozitatea a fost alternative R&B/Trap și așa a ajuns să lucreze cu buzoianul nostru. Prin urmare, YNY Sebi vă invită să petreceți pe ritmul „primavere-tice” și să fiți pe fază că hit-ul face parte din albumul „Lumea Mea“, proiect amplu ce va fi disponbil în curând.

Articole similare