Sufletele-pereche și matrioșka din conserva cu fasole

De regulă, în alcătuirea ființei umane, mâna dreaptă este egală cu cea stângă, lucru valabil și în jurnalism, me­taforic zis, unde echidistanța ar fi un principiu clar asumat. Adică nu te înclini după cum bate vântul, dai și în stânga și în dreapta, cu o minimă precizare, din care OPINIA și-a făcut blazon prin ani: nu sari la gâtul Opoziției, cei de la Pu­tere trebuie luați la întrebări!…

Cam inutilă introducere, sigur îmi voi pierde destui amici după rândurile ce urmează, chiar dacă i-aș trimite la site-ul și colecția ziarului, unde tot anul trecut am tocat la Dragnea și Dăncilă. Cu atâta osârdie am tocat, mărunțit, sărat și piperat la camarila pesedistă, că mă puteam angaja măcelar la Madrid, unde aud că se caută specialiști în preparat cârnații de Pleșcoi, unul dintre puținele branduri locale care au prins pe afară. I-am copt și răscopt la foc mic, că și brutar m-aș putea angaja pe malurile Tamisei, pe unde covrigii de Buzău ar sta bine în coada dogilor scoșii în lesă la plimbare (ca să nu ziceți că nu dau și idei de afaceri, doar critic în rubrica asta!)… Măcar istoria, din care rar învățăm ceva și o lăsăm să se repete de capul ei, mi-a dat modest dreptate, recent și noua conducere a partidului mamut a început a recunoaște, ba chiar în gura mare, ce dezastru le-a abătut deasupra capetelor și în ce ridicol i-a aruncat El Lider Maximo și marionetele lui…

Așa că, firesc, să-i mai lăsăm în plata Domnului pe pesediștii mai vechi sau mai noi, stânga are tot dreptul să existe, să se reformeze, să dea restart, e o gogomănie să clamezi excluderea ei de pe scena politică, ar fi precum omul cu o singură mână! Ba prin Occident, de la ceva vreme, asistăm stupefiați la o resurecție a ideilor marxiste, stângiste, de protecție socială, ceea ce nu e de mirare, cel puțin din perspectiva intelectualului. Cât despre politică, în general, să nu ne amăgim, povestea aia – cu sunt “toți o apă și-un pământ” și mai bine ar fără ei – e un nonsens, nu poți fi independent la modul absolut, abisal. De la “zoon politikon” al lui Aristotel încoace respirăm sub aerul ei mai tare sau mai stătut, e necesară, doar că unii o papă cu polonicul…

Și dacă ne-am cam lămurit cu stânga, să vedem așadar ce face dreapta, care a venit la putere pe cai rotați, pro­clamând schimbare, reformă, meritocrație, alea-alea. Și s-au umplut de penibil, pe ideea că vor face în 30 de zile ce n-au făcut alții în 30 de ani, precum Făt-Frumos fiul Iepei, de parcă nu defilaseră și ei cu ciolanul în gură, nu le mi­roseau buzele a usturoiul alianțelor contra naturii. Și și-au fâsâit promisiunile în clienterism politic de au făcut de rușine valorile neamului (vezi uriașul Brâncuși, redus la nivel de pipițe), au dat țuțuroiul Ordonanțelor la maxim, au intrat într-un țonțoroi de un grotesc ce pare că Baba Cloanța se crede zână și joacă șotron. Asta pentru cei care mai cred în povești…

În urbea buzoiană, în tăvălugul de răsturnări și numiri în posturi-cheie, au produs atâta haos că nici nu mă mai obosesc să dau exemple, le găsiți în paginile ziarului, și contez pe reputata zicere „Cititorii noștri sunt mai inteligenți ca ai lor”. Și ce-i mai rău abia urmează, nici măcar nu există un minim orizont de așteptare, de anticipare, în acest moment parcă stăm pe un butoi de pulbere, ceva trebuie să explodeze, dar habar n-ai de unde vor veni schijele. Practic, asistăm la un joc politic redus la nivelul „ba pe-a mamei dumneavoastră!”. Singura diferență față de derapajele lui Ciordache cu deștele fluturate prin Parlament sau Orlando chiparosul fiind că acum parcă se înjură între ei mai cu deferență.

Apropo de echilibrul din alcătuirea ființei umane, ce ar trebui regăsit oarecum, păstrând proporțiile, și pe scena politică: miturile pre-Biblice vorbesc despre androgin, omul primordial, unic, îngemănarea sufletelor pe­reche. Păi, după hocus-pocusul cu numirea în oglindă a premierului deja demis de Parlament, mai că Iohannis și Orban par sufletele alea pereche de la începutul lumii. Așa defilează de sudați, de nedespărțiți, geaba ne-am hlizit de Dăncilă că era marionetă, uite că Orban e mai dihai ca păpușile matrioșka, cum deșurubezi una, iese tot aia, doar mai intrată la apă! Că e fix ca într-unul dintre bancurile Epocii de aur, când deschideai televizorul, apărea Ceaușescu (pentru cine mai știe cine a fost personajul!), deschideai radioul – Ceau­șescu, îți era teamă să mai deschizi și o conservă de fasole cu cârnați, ca să nu apară Ceașcă și de acolo… Și cum unii dintre noi mai mănâncă și conserve, că nu toți au parte de o ciorbă caldă, nu prea am chef să mă trezesc cu Orban sărindu-mi în farfurie!…

Lăsând gluma la o parte, punerea în scenă a unui scenariu de forțare a anticipatelor a picat la fel de prost ca o fasole de post (ca să rămânem la metafore culinare). Își dau toți aere (pardon, cam putu­roa­se!) că vor rupe gura târgului, bagă bățul prin gard, mârâie, o țin p-aia cu “ba pe-a mamei dumneavoastră!”. Când, de fapt, era un ideal exercițiu de imagine să se găsească o agendă comună, națională, în folosul contribuabilului, ceva ieftin și bun, prin comasarea alegerilor și limpezirea apelor în politica dâmbovițeană. Să vedem o dreaptă PNL care știe să negocieze, nu să stea în lesa lui Iohannis ca ultimul maidanez, și o stângă PSD care să-și încordeze mușchii și să strângă din dinți strict pentru a da piept curajos cu electoratul, la risc, la rupere, la ales bobii…

Nota bene: Anticipatele ar fi exact acel exercițiu democratic din care, înclin să cred, ambele partide ar ieși întărite, ar avea voci mai credibile în declarațiile de reformă internă, aliniere europeană, grijă față de români. Așa, cum stagnează lucrurile în acest moment, parcă asistăm la o luptă de cocoși gureși și pintenați pe marginea ringului, dar care odată aruncați în arenă se dovedesc biete găini de aprozar…

P.S. Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare!