Educație

Start la votul pentru noul nume al Liceului Tehnic

Buzoienii au făcut 20 de propuneri valide, respectiv cu descriere și motivație, a personalităților ale căror nume consideră că ar fi potrivite pentru titulatura viitoare a Liceului Tehnic.

Propunerile s-au făcut în perioada  5-12 octombrie, iar în perioada 12-19 octombrie comunitatea buzoiană este invitată să aleagă dintre cele 20 de nume. În funcție de numărul de voturi obținut, primele două propuneri vor intra în runda finală, care va avea loc în perioada 19-26 octombrie.

„Căutăm nume nu din dorința de a ne descoperi o nouă identitate; de fapt, căutăm o personalitate care să ne adopte și care să ne confere un prilej de a ne identifica cu realizările acestuia sau de ce nu acesteia. Considerăm că, după 50 de ani, a sosit și acest moment. Practic, vă invităm să scriem împreună un nou moment din Istoria Liceului Tehnic. Planul nostru de școlarizare a fost stabilit în 2023 în mod integral de către comunitatea locală. Trecem la un alt nivel și tot comunitatea locală va fi cea care va decide cel mai important lucru pentru noi – numele liceului. Avem mari emoții, abia așteptăm decizia voastră”, este mesajul pe care îl transmite conducerea Liceului Tehnic. Votul se poate face dând like pe fotografia corespunzătoare denumirii alese, acestea fiind postate pe pagina de Facebook a instituției de învățământ.

Care sunt personalitățile dintre care vor alege buzoienii

  • Ștefan I. Vencov este una dintre personalitățile propuse de istoricul Valeriu Nicolescu pentru a da numele liceului buzoian; istoricul motivează alegerea făcută prin faptul că se încadrează în specificul liceului. Vencov I. Ștefan a fost fizician, cadru didactic universitar, academician născut pe 17 noiembrie 1899 la Buzău, care își ia doctoratul la Universitatea din Paris în 1930. Din prezentarea academicianului făcută de istoricul Nicolescu, reținem faptul că și-a adus importante contribuții la inițierea și dezvoltarea cercetării de optică și spectroscopie în România. A făcut cercetări asupra descărcării electrice în gaze, spectroscopia moleculară și infraroșu.
  • Mihail I. Bălănescu, inginer, profesor universitar, doctor în Științe Tehnice, este o altă propunere care vine din partea istoricului Valeriu Nicolescu.
  • Aurel Perșu este cea de-a treia propunere care vine din partea istoricului Valeriu Nicolescu. Acesta a adus automobilul în România, spune Valeriu Nicolescu, care menționează din CV-ul acestuia că a fost conferențiar la Școala Politehnică și apoi a fost director general la Fabrica de avioane IAR Brașov.
  • Traian Vuia este propunerea venită din partea unui colectiv de profesori din Buzău. Silvia Mavrodin și Eduard Mavrodin, Ionuț Valentin Bîra și Corneliu Mititelu l-au propus ca patron spiritual al liceului pe inginerul inventator aviator, pionier al aviației mondiale, Traian Vuia, „pentru că Liceul Tehnic Buzău trebuie să fie patronat de o personalitate tehnică a țării noastre”.
  • Petru Bogdan, fondatorul chimiei fizice în România este o altă propunere care vine din partea lui Erik Dima.
  • Nikola Tesla, unul dintre cei mai mari inventatori ai lumii, cu rădăcini românești, spune Aurelian Manu, trebuie să dea numele liceului buzoian.
  • Nicolae Paulescu, omul de știință datorită căruia diabeticii pot ține astăzi boala sub control, spune Cosmin Mușat că ar trebui să fie patronul spiritual al Liceului Tehnic pentru că „este un om de știință care merită mai multă recunoaștere la nivel național”.
  • Marie Curie este propunerea făcută de Albert Teodorescu, care consideră că realizările fizicianei și chimistei de excepție, prima femeie care a primit Premiul Nobel, pot fi asociate liceului buzoian „pentru a transmite un mesaj puternic despre importanța științei și tehnologiei”.
  • Marin Dragomir, primul director al acestui liceu, care a contribuit la construirea actualei locații, este propunerea venită din partea Mariei Anghel, Ioanei Alexandru și Lucicăi Miru.
  • Iacob Balint este propunerea pe care o face directorul adjunct al Liceului Tehnic, Robert Narcis Harabagiu. Directorul amintește faptul că Iacob Balint este „antreprenor buzoian activ în domeniul artistic (teatrul Moldavia), al turismului (Hotelul Moldavia), alimentației (restaurantul și berăria Azuga Iacob Balint) cu o contribuție importantă în domeniul electricității (prima uzină de electricitate din municipiul Buzău)”.
  • Erasmus este o a doua propunerea a directorului adjunct al Colegiului Tehnic, Robert Narcis Harabagiu care dorește să sublinieze performanțele deosebite la care a ajuns Liceul Tehnic datorită implicării în programele europene, majoritatea implementate în cadrul programului Erasmus +.
  • Tot din partea directorului adjunct vine și propunerea ca liceul pe care îl conduce să se numească „Leonardo da Vinci”, pictor, sculptor, arhitect, muzician, inginer, anatomist, inventator din perioada Renașterii.
  • Robert Harabagiu are o propunere și din zona istoriei. Personalitatea pe care o propune din această zonă este Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite și al statului România.
  • Grigore Monteoru, personalitate a Buzăului, antreprenor, care a dezvoltat afaceri cu petrol și a înființat Băile Sărata-Monteoru este propunerea care vine din partea lui Gabriel Sergiu Nicolae și a directoarei Liceului Tehnic, Corina Moise Poenaru.
  • Emil Boianovici, „figură marcantă a activității tehnice în Buzău” și buzoian prin adopție, este porpunerea pe care o face Nicoleta Dinu.
  • Edmond Nicolau, inginer, specialist în radiocomunicații este propunerea buzoianului Sorin Nicolae Stancu.
  • Constantin Budeanu, inginer și aviator, este propus pentru a da numele liceului buzoian, de către Valentin Scarlat și Petruț Bălan.
  • Anghel Saligny, academician, inginer constructor, ministru și pedagog, unul dintre pionierii tehnicii mondiale de proiectare și construcție a podurilor și a silozurilor cu structură metalică, este propunerea făcută de Elena Sarealbă, Maria Diana Sarealbă, Ovidiu Gabriel Damian și Alexandru Gheorghiță.
  • Ana Aslan, medic român specialist în gerontologie, academician, director al Institutului Național de Geriatrie și Gerontologie (1958-1988) este propunerea făcută de Mădălin Popa.

Articole similare