Educație

Echipa de robotică a Hasdeului „a dat lecții” studenților

Un eveniment academic de excepție la care au contribuit elevii buzoieni s-a petrecut  la Universitatea Politehnica din București. El a fost anunțat de Constantin Petriceanu, președintele AGIR Buzău.

„Suntem mândri să anunțăm că membrii echipei AGIR Junior Buzău de la Colegiul Național <B.P. Hasdeu>, echipa de Robotică <Homosapiens>, au fost invitați de seamă la Sesiunea de Comunicări Științifice Studențești, organizată de Facultatea de Inginerie Industrială și Robotică, Secțiunea de Tehnologii Industriale Inteligente”, spune președintele AGIR Buzău.

Echipa de elevi buzoieni – formată din   Alexandru Istrate, Marin Ion, Andrei Bălan,  Dragoș Huiu, Teodora Busuioc, Rareș Dorcu, Rareș Aldea, Teodora Chiorcău, Tatiana Gomoescu, Alexia Glevan, Rareș Bucur, Valentina Grama și Alexandru Sîrbu – a prezentat în fața studenților lucrarea „Studii teoretice și experimentale privind proiectarea și realizarea unui Robot pentru competiția FTC”, care a fost realizată sub îndrumarea  profesoarei Amalia Voicu.

Tinerii  juniori ai Asociației Generale a Inginerilor din România s-au întâlnit cu decanul Facultății, Cristian Doicin, și cu directoarea Departamentul Ingineria Calității și Tehnologii Industriale (ICTI), Oana Chivu, cărora au avut ocazia să le adreseze întrebări, ceea ce a avut un impact puternic și a amplificat semnificația evenimentului academic.

Elevii hasdeieni au avut ocazia și să facă vizite în laboratoarele reprezentative ale facultății, sub ghidajul și promovarea  profesorului Ștefan Constantin Petriceanu, președintele executiv al AGIR Buzău. Aceste experiențe la care un aport important îl are AGIR Buzău, constituie pentru elevi o punte solidă între teorie și practică, și le stimulează inovația și pasiunea pentru științele inginerești.

Articole similare