Opinii

Să-i punem pe toți în șablonul mediocrității?

Foarte curând nu o să mai avem dreptul să spunem că prostul e prost, deșteptul – deștept, că binele e bine, răul – rău, că adevărul e adevăr, iar minciuna e minciună. Vor sări toți indivizii mediocri, toți leneșii, toți hoții să ne spună că, vai!, dar suntem toți la fel, îi discriminăm, îi facem să sufere dacă zicem, de exemplu, că unii sunt proști, iar alții, pur și simplu, sunt deștepți. Sau că unii învață carte, iar alții nu învață nimic. Sau nu-i duce mintea. Nu văd care e problema. De ce trebuie să deformăm realitatea? Nu, nu suntem toți egali, nu suntem toți la fel, în privința asta. Să nu confundăm drepturile omului cu a face diferența între un hoț și un om cinstit, de exemplu.

Înțeleg că o doamnă profesoară din Bacău nu mai dorește festivitate de premiere la final de an școlar, pe motiv că premiile i-ar face să sufere pe cei care nu le iau. Prin urmare, hai să-i aliniem pe toți, buni, răi, deștepți, mai puțin deștepți, sârguincioși, chiulangii, nu contează. Să-i punem pe toți în același șablon. Șablonul mediocrității.

În școală, am luat și premiul I, și mențiune. Am fost șefa clasei în liceu, dar asta nu m-a ferit de note mici atunci când nu învățam. Nu, nu am fost niciodată un copil cu 10 pe linie. Alții erau, dar nu-mi amintesc să fi suferit vreodată din cauza asta. Din contră, eram și mai ambițioasă. La fel, în viață am trecut prin foarte, foarte multe situații diferite. Uneori, am înțeles că puteam face anumite lucruri mai bine. Alteori, le-am făcut perfect. Am avut șansa să întâlnesc și oameni extraordinari, la fel cum am întâlnit și nemernici. Așa e viața. Nimic nu e la fel.

Prima oară când am muncit a fost în vacanța de vară de dinaintea clasei a XII-a, când m-am angajat vânzătoare. Mă rog, e mult spus angajat, că nu mi-a făcut nimeni vreun contract, ci mi-a dat, la finalul a o lună și jumătate de muncă, niște bani în mână. Iar de la 19 ani muncesc non-stop. Am muncit și muncesc enorm și spun asta pentru că este un fapt. Când copilul meu avea trei luni, îl luam cu mine pe teren, fiind jurnalistă și atunci. Scriam cu el în brațe. Și aveam două joburi, tot atunci. Am muncit așa pentru că îmi place să muncesc, pur și simplu, sunt pasionată de ceea ce fac și am avut și am în continuare șansa de a avea proiecte care mă provoacă, mă fac să gândesc, care mă țin în legătură cu oamenii.

Repet, astea sunt niște fapte. De ce ar trebui să accept ca niște frustrați mediocri să pună semnul egal între oameni ca mine, care ne vedem de treabă, suntem cinstiți, muncim, învățăm, facem sacrificii pentru ceea ce realizăm, și niște hoți sau niște leneși, de exemplu? De ce ar trebui să fie pus semnul egal între cineva care a primit premiul Nobel și toți ceilalți care nu ajung la performanța asta? Apropo, hai să nu mai dăm premiile astea, că suferă proștii. Nu, din punctul ăsta de vedere, nu suntem toți la fel și consider a fi o prostie, dar și o nedreptate să ne alinieze unii pe toți, invocând, în mod aberant, discriminarea sau mai știu eu ce sensibilități.

Un comentariu

  1. Școala e primul și cel mai important loc în competiția viații. Când încadrarea în învățământ nu mai ține cont de criteriile de performanță demonstrate de aprecierile celor din jur, când „facultățile”au devenit negurstorese de diplome, iar intervențiile politice sunt neobosite, ne vin și astfel de idei:„alinierea tuturor indiferent de performanță, etc”. Așa zișii „psihologi școlari”, mulți dintre ei cu diplome confecționate contra cost, nu au nici o autoritate recunoscută profesional, iar cunoștințele timpurilor actuale în domeniul psihopedagogiei sunt extrem de complexe dar nu ajung la diriginți și profesori. Altfel cum ar fi fost născută ideia eliminării analizei finale a rezultatelor școlare, fie chiar și prin mici festivități tradiționale…?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole similare