Opinii

România – O generație fără educație

Laurențiu ȚEPELUȘ
Director adjunct Colegiul Național „B.P. Hasdeu”

A lăsa chiar și un singur elev fără acces la educație este de neacceptat! A lăsa mii de copii în această situație înseamnă încălcarea dreptului la învățătură! În realitate, nici măcar nu știm cu exactitate câți dintre copiii României mai au acces la educație, în condițiile în care toate școlile din țară au lacătul pe ușă! Nu știm nici câte tablete au fost distribuite, nici câte școli au conexiune la Internet sau câte nu! Și toate acestea se întâmplă în țara care are deja una dintre cele mai mari rate de părăsire timpurie a școlii! Singurul lucru cert este că în semestrul al doilea al anului școlar 2019-2020, 32% dintre elevii români nu au avut acces la educație timp de mai multe luni.

Monitorul European al Educației și Formării avertiza recent asupra riscului de agravare a inegalităților deja accentuate în România, cu repercusiuni deosebit de grave pe termen scurt și mediu. Chiar și Comisia Europeană a confirmat că apelurile PSD pentru redeschiderea școlilor sunt justificate, iar încăpă­țânarea Guvernului Orban de a închide unitățile de învățământ riscă să compromită total educația elevilor și să agraveze inegalitățile sociale dintre elevi.

Partidul Național Liberal, aflat la guvernare, afirmă în programul de guvernare propus electoratului, la capitolul legat de Educație, că ,,este probabil ca anul școlar și universitar 2020-2021 să se desfășoare integral în regim hibrid și online, existând nevoia planificării revenirii la școală post-pandemie”. Dar Orban și Iohannis nu au produs niciun argument bazat pe date și studii de impact care să susțină necesitatea închiderii școlilor nici când au luat această decizie aberantă, nici acum. Anglia, Portugalia, Franța, Belgia și Germania au impus și ele restricții dure pentru combaterea pandemiei, dar mențin școlile deschise.

În viziunea PSD, asigurarea unui acces echitabil la educație înseamnă dezvoltarea unui program național de ­educație timpurie, un angajament pentru educație incluzivă, școli inteligente pentru copii inteligenți, digitalizarea resurselor educa­ționale, conectarea școlilor la mediul online, dotarea elevilor cu laptopuri conectate la internet, un program național pentru infrastructura și siguranța unităților de învățământ, modernizarea arhitecturii curriculare în raport cu cerințele actuale ale pieței muncii și susținerea capitalului uman din educație prin respectarea majorărilor salariale pentru toate cadrele didactice. Prio­ritatea noastră în Parlament va fi egalizarea  șanselor de acces pentru toate nivelurile învățământului.

Un comentariu

  1. Nu mi se pare OK să semnezi articole de campanie electorală cu funcția și numele unei școli.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker