Sport

„Doar” șaisprezecimi pentru tenismenii buzoieni, la WTT Contender Almaty

Calificări spectaculoase pe tabloul principal de simplu masculin, la WTT Contender Almaty, pentru tenismenii buzoieni Ovidiu Ionescu și Edi Ionescu.

Primul care a făcut pasul a fost Eduard Ionescu, victorios într-un meci cu belgianul Adrien Rassenfosse. Adversarul, deja finalist în acest an la WTT Feeder Antalya, a fost copleșit în primele două seturi de sportivul român, iar Eduard a reușit să fie decisiv pe finalul duelului, care s-a încheiat 3-2 (11-3, 11-3, 9-11, 6-11, 11-9). La scurt timp, triumfător a încheiat și Ovidiu Ionescu cu sportivul din India Payas Jain, pe care l-a dominat la masa de joc pentru 3-0 (12-10, 11-5, 11-4).

Din păcate, șaisprezecimile au reprezentat „capătul de drum” pentru cavalerii tenisului buzoian, ambii capotând destul de clar. Ovidiu a reușit să-i ia un singur set slovenului Darko Jorgic (10-12, 11-9, 8-11, 10-12), după un meci extrem de echilibrat, în care diferența s-a făcut, de fiecare dată, pe finalul seturilor. Edi a pierdut tot după un meci echilibrat, cu Ruwen Filus, deși scorul, 0 la 3, ar putea lăsa o altă impresie (10-12, 7-11, 10-12).

Ovidiu Ionescu îl eliminase în runda întâi pe Florent Lambiet (FRA) cu 3-0 (11-5, 11-7, 11-7), în timp ce Eduard era calificat direct în runda a II-a, stagiu în care a dispus de egipteanul Khalid Assar, cu 3-0 (11-2, 11-4, 11-9).

În proba de dublu, perechea Ovidiu Ionescu/Darius Movileanu a pierdut  cu 1 la 3, în fața chinezilor Yu Ingbin/Lin Shindong.

Seriile WTT sunt o inovație relativ nouă în tenisul de masă mondial, fiind comparabile cu turneele ATP1000. Pe lângă premiile generoase în bani, punctele acumulate în aceste competiții asigură celor mai buni dintre tenismeni accesul la turneele master, acolo unde crema sportului cu bila de celuloid este mereu prezentă. Premiile totale într-un singur turneu pot ajunge la 3 milioane de dolari. Durban, Doha, Amman, Tunis, Zagreb, Almaty, Ljublijana, Lima și Rio de Janeiro sunt câteva dintre orașele  care figurează în calendarul WTT Contender, în 2023.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker