Sport

Dacă Hamangia a putut, de ce n-ar putea și Olimpia?

Derby cu CSM Focșani

Altădată cap de afiș al oricărei serii în care Olimpia și Focșaniul au activat, meciul de vineri aduce față în față două echipe cu evoluții diametral opuse în primele nouă etape de campionat. Râmnicul se chinuie, fiind antepenultima în clasament, după un început dezamăgitor de sezon și cu șanse subțiri de a mai prinde play-off-ul. Asta după ce anul trecut s-a bătut până în iunie cu Metalul, pentru șefia clasamentului.

La polul opus, Focșaniul este una dintre performele Ligii a III-a, înregistrând o singură sincopă, etapa trecută, 1-2 la Baia, cu Hamangia, rezultat privit ca o mare surpriză, dacă nu ca o anomalie. Situația este tensionată în tabăra vrânceană în urma primului eșec suferit în acest sezon, unul ciudat, ținând cont de adversarul întâlnit, dar și de faptul că, înaintea jocului din Dobrogea, Focșaniul era ultima rămasă cu bilanț imaculat, dintre toate cele aproape o sută de echipe participante în competiție.

Eșecul de la Baia a fost taxat inclusiv de primarul urbei, Valentin Misăilă lansând un atac dur, în care i-a numit „mercenari” pe fotbaliștii antrenați de Tavi Grigore: „Un rezultat dezamăgitor, mult sub așteptările mele și ale focșănenilor care iubesc și susțin echipa de fotbal. După un început bun de campionat, reușim contraperformanța de a pierde rușinos pe terenul unei echipe nou-promovate, dintr-o comună din județul Tulcea cu doar 4.000 de locuitori.

Am susținut și susțin în continuare performanța și sporturile care aduc rezultate și reprezintă orașul nostru la cel mai înalt nivel. Sunt șapte ani de când echipa de fotbal se zbate în mediocritatea Ligii a III-a, șapte sezoane de așteptări și speranțe pentru focșăneni, nu și de rezultate.

Nu avem nevoie de mercenari care mănâncă bani de la bugetul local, de așa-ziși profesioniști ai fotbalului românesc falimentar care profită de condițiile excelente pe care le oferim (mult peste nivelul Ligii a III-a), dar nu pun suflet pentru echipă.

Dacă nici în acest sezon nu reușim ceea ce le-am promis focșănenilor încă de la înființarea echipei, eu, Cristi Valentin Misăilă, declar public că retrag orice sprijin financiar acordat pentru echipa de Liga a III-a și voi aloca acei bani către echipele de copii și juniori vrânceni ai clubului. Este un ultimatum dat acestei adunături de așa-ziși fotbaliști, acestor mercenari care mănâncă bani de la bugetul local și își bat joc de culorile și istoria clubului focșănean”.

În acest context, Olimpia poate profita vineri după-amiază de situația tensionată cu care se confruntă focșănenii. Mai mult, conform celor de la „Sportul de Vrancea”, doi jucători s-ar fi tamponat în timpul antrenamentului de luni, ambii ajungând la spital pentru îngrijiri medicale. Nu se știe dacă a fost vorba de o altercație sau doar de un incident involuntar, atât de comun pe terenurile de fotbal. Cert e că gruparea vrânceană nu a postat vreo declarație pentru a clarifica acest incident.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker