Sport

Cu cine ne-om bate? Iată cele câteva echipe din „B“ care aspiră la un loc în play-off

Nu mai sunt foarte multe zile până la startul ligii secunde, un reper destul de așteptat de microbiști. Pe cinci august, Gloria ar trebui să debuteze într-un maraton care pare o ecuație aproape imposibil de descifrat. Cel puțin pentru cei care încearcă să anticipeze epilogul sezonului 2023-2024.

Cel puțin la nivel declarativ, șase echipe și-au propus să „scape” la vară de eșalonul doi. Evident, după o promovare. CSA Steaua, Mioveni, Argeș Pitești, Gloria, Chindia și Concordia, în ordine aleatorie, sunt favoritele multora, la un loc în play-off. Din fericire pentru Buzău, la prima vedere, Liga 2 pare încă și mai slabă decât sezonul trecut.

CSA Steaua rămâne cel mai des invocat nume, atunci când, măcar pe la colțuri, se discută despre promovare. Clubul militar e în același timp o mare necunoscută pentru toți, de la specialiștii pe care-i vedem la tv, până la chibiții obișnuiți. Roș-albaștrii au reușit și în acest sezon o campanie de achiziții destul de reușită, sub comanda lui Oprița ajungând nume sonore precum Boiciuc și Vârtej (ex Gloria), Mihai Dobrescu (UTA), Buziuc (Mioveni)  Ionuț Pop (Hermannstadt) sau Costel Avram, de la Chindia. Au venit și câțiva stranieri, precum Mancuso, Rober Sierra sau Mario Topuzov, fotbaliști cu CV-uri așa și-așa, dar care ar putea face diferența în Liga 2.

Ce-i drept, de la Steaua au și plecat jucători de bază, precum Adi Popa, Darius Oroian, Laurențiu Corbu, Cristi Balgiu, Ștefan Pacionel, Alexandru Sabou sau Ștefan Bodișteanu. O problemă deja cronică a steliștilor este dată de ambiguitatea statutului juridic, întrucât elevii lui Oprița nu știu nici la ora actuală dacă au drept de promovare sau nu. Este posibil ca Steaua să câștige competiția, dar să nu aibă dreptul de a evolua în Superligă. Ca-n Balcani, ce mai.

FC Argeș, echipă retrogradată din Superliga, ar fi, de asemenea, una dintre marile favorite la promovare. Cu un schelet încă solid și cu câteva achiziții bune, echipa din Trivale arată bine, cel puțin la nivelul numelor de pe tricoul fotbaliștilor. Bogdan Rusu, Ionuț Rădescu și Adrian Scarlatache au făcut rocada, venind de la Mioveni, în timp ce sub comanda lui Pelici au mai ajuns Milcho Angelov, Florin Haită și Cristian Balgiu, ca cele mai notabile transferuri. Dintre cei plecați, cei mai importanți ar fi Garita, Nijike, Dobrosavlevic și Jakolis.

Cealaltă retrogradată, CS Mioveni, arată destul de rău pe hârtie. Nu mai puțin de nouăsprezece jucători au plecat, în timp ce lista achizițiilor e una destul de scurtă. Garutti, reîntors de la Corvinul, Marquinhos Pedroso, venit de la Liepaja, Sno de la Botoșani și Alin Șerban sunt numele pe care „triumviratul” Schumacher-Tameș-Mărgăritescu se bazează în sezonul viitor.

Chindia, în schimb, chiar dacă a retrogradat, a reușit să atragă fotbaliști cunoscuți, mulți dintre ei cu experiență la liga secundă. Portarul Răilean, de la Dej, Andrei Marc de la Brașov, Matteo Fedele, de la Bikirkara, fotbalist care a mai evoluat la Craiova,  Blejdea, Matiș și Gîț, cunoștințe mai vechi sau mai noi ale microbiștilor buzoieni, sau Florin Plămadă (Poli Iași), vor fi piese de bază pentru noul antrenor, tânărul Dragoș Militaru. S-a plecat, de asemenea, în masă, Dulca, Popadiuc, Daniel Popa, Căpușă sau Boldor, fiind printre numele notabile.

Concordia Chiajna a fost în ultimii ani considerată mai mereu ca o potențială echipă de Superligă. Socotelile, însă, nu le-au prea ieșit, în ciuda aspirațiilor. Cu Lincar la timonă, ilfovfenii speră ca sezonul acesta să fie cu noroc iar componența lotului le dă dreptate să spere. Gabi Tamaș, Florin Achim, Romario Pires, Paul Pârvulescu, Denis Ispas, Adrian Bălan, Mirko Ivanovski și Adi Popa sunt fotbaliștii exponențiali ai alb-verzilor. Au plecat Paul Pațurcă, Martin Chudy, Petar Petkovski, Iustin Popescu, Mihai Velisar și Mihai Constantinescu. În schimb, la Chiajna au ajuns și doi fotbaliști de la Metalul, Alexandru Stănică și Florentin Puiu, ultimul împrumutat către Tunari. La Chiajna, însă, sezonul începe cu un prim scandal, pornit, conform presei naționale, chiar de veteranul Gabi Tamaș, care, după câteva beri îngurgitate și-ar fi vărsat nervii pe asistenții lui Lincar, pentru că nu primise pâine la masă.

Situația Gloriei nu este foarte diferită de a celorlalte pretendente la promovare. Multe plecări, la fel de multe veniri. S-a schimbat și conducerea tehnică, Prepeliță fiind a doua opțiune, după refuzul lui Lincar. Cel puțin în amicale, să fim sinceri, roș-albaștrii nu au convins. Putem să sperăm, totuși, că „Harry Potter” nu și-a uitat bagheta prin vestiarul celor de la FC Argeș.

În ecuația luptei pentru play-off ar putea apărea și alte echipe, precum Slobozia lui Adi Mihalcea, Ceahlăul, Csikszereda, Dej sau chiar FC Brașov, deși sub Tâmpa apele sunt, cu ghilimelele de rigoare, destul de tulburi, De altfel, la Liga 2, lucrurile pot lua oricând o întorsătură neașteptată, generată de starea suprafeței de joc, forna slabă și mai ales de lipsa generală a omogenității, aspect peren în eșalonul secund.

Articole similare