Sport

Cristi Pustai, amintiri fabuloase cu Ioan Gyuri Pascu!

Antrenorul FC Bu­zău, Cristi Pustai, a încercat să se detașeze pentru câteva momente de tensiunea finalului de sezon re­gulat în care este implicat cu echipa din Crâng. Recent, Mister a intervenit telefonic la Playsport Live, unde, printre altele, și-a amintit de prietenia care îl leaga de o avea cu regretatul Ioan Gyuri Pascu, Pustai fiind un pasionat de chitară, iar muzica folk, una dintre favoritele sale.

„Nu știu să cânt la chitară. Am cadouri, am primit, dar nu știu. De mic ascult chitara. Dacă aveam cunoștințe, nu știu dacă mai ajungeam la fotbal. Nu am încercat, e un regret mare că nu am reușit să stau de chitară. E un instrument care îți cere să ai grijă de el câteva ore pe zi. Cred că și din cauza asta, aveam tot timpul un prieten alături de mine. Eram la Botoșani în momentul în care a murit Gyuri, venisem de la un antrenament la un concert în Piatra Neamț și urma să cânte a doua zi. Era greu să prind și a doua zi. Am vorbit cu el la telefon, deja plecase din Piatra. A început să îmi spună că îi place de Cabrera (n.r. Gonzalo Cabrera, fost mijlocaș la FC Botoșani), că totuși nu face tranziția negativă… Și am rămas uimit, cu toate că noi vorbeam destul de mult de fotbal când ne întâlneam. El era din centrul țării, de la Agnita. Venea și la meciuri, la Gaz, a ținut și cu CFR-ul. Se uita la fotbal, îi plăcea mult. Mi se pare că a și comentat meciuri de fotbal. Bine, cu el era un spectacol și numai să fii în preajma lui. O prezență agreabilă”, a dezvăluit Cristi Pustai la Playsport Live.

Unul dintre cei mai îndrăgiți actori, cântăreți și umoriști români, membru al grupului Divertis, Ion Gyuri Pascu a murit în septembrie 2016, pe când avea doar 55 de ani.

Care este antrenorul preferat al Profesorului

În sezonul 2011/2012, Cristi Pustai o antrena pe Gaz Metan Mediaș, cu care a jucat cu Mainz în turul 3 preliminar al UEFA Europa League, echipa germană fiind antrenată de Thomas Tuchel, care a câștigat apoi Liga Campionilor cu Chelsea Londra. Deși părea aproape imposibil pentru o echipă precum Gaz Metan să elimine una dintre revelațiile sezonului precedent, din Bundesliga, acest lucru s-a întâmplat, e drept, la loteria loviturilor de departajare. Profesorul a rămas marcat, însă, după acel duel de… predecesorul lui Tuchel, un alt nume uriaș de mai târziu, Jurgen Klopp! „Jurgen Klopp i-a făcut echipa lui Tuchel. Tuchel i-a călcat tot timpul pe urme. Se întâmplă lucruri normale, într-o țară normală. Nu credeam că Tuchel va ajunge la un asemenea nivel. Nu credeam că o să câștige Champions League. Nu credeam atunci. Peste vreo cinci ani deja începeam să mă gândesc că o să mă laud cândva. Nu m-am lăudat, dar umblu eu mai cu pieptul scos (n.r. râde)”, a mai spus Cristi Pustai la Playsport Live.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker