Sport

O comună buzoiană are trei echipe de fotbal în același eșalon

Vernești, unicat la nivel național

Fotbalul nu este doar un joc ci și o modalitate de a aduce o comunitate împreună. Sau cel puțin asta susțin oamenii însărcinați cu propaganda în sportul rege. Orașele cu mai multe cluburi de fotbal adăpostesc, de cele mai multe ori, rivalități aprige care transced simpla competiție sportivă, alimentând și mai abitir pasiunea fanilor. Meciurile se transformă în evenimente epice, oferind comunităților ocazia perfectă de a-și manifesta unitatea dar mai ales diferențele. Sunt puține orașe care au mai mult de două echipe în aceeași ligă: Londra conduce detașat, cu șapte, urmată de Belgrad cu patru, Madrid  și Atena cu câte trei. Plus Bucureștiul, evident.

Ce te faci, însă, când trei echipe din aceeași comună se bat la promovare, în cadrul aceluiași eșalon? Pentru că avem așa ceva, tocmai la Buzău.  Evident, comparația cu marile metropole nu-și are rost, însă și în comuna de lângă municipiu rivalitățile ating, uneori, cote maxime. Sport Club Vernești, Viitorul Cândești și Unirea Zorești sunt trei entități sportive care aduc pata de culoare în Seria I a Ligii a V-a  într-o luptă aprigă pentru promovare. „Cândești, Zorești, Vernești sunt trei echipe din aceeași comună. Primarul a vrut, la un moment dat, să facă o singură echipă, dar nu ai cum! Pentru că cei din Zorești sunt animați de un puternic patriotism local, Cândeștiul au comunitatea lor și au echipă doar de acolo, Verneștiul, la fel, satul cel mai mare, cu stadion în centrul comunei, tre’ să reprezinte localitatea. La începutul campionatului, reprezentanții cluburilor au cerut să fie în serii separate, pentru a evita întâlnirile directe. E o dușmănie între ele și mai bine nu se întâlnesc. Nu am avut cum să le îndeplinim doleanțele astfel că evoluează în aceeași serie”, relatează Adrian Petre, președitele Asociaței Județene de Fotbal Buzău.

Derby-ul rămâne derby, indiferent de nivelul la care sunt echipele. De la cele urbane, până la cele din ligile inferioare, trăirea e universală. Fotbaliștii, oameni obișnuiți în timpul săptămânii, devin eroi locali în weekend. Iar cumătrul, cuscrul sau tovarășul de pahar se transformă în inamic, doar pentru faptul că e din celălalt sat. Rivalitatea, înrădăcinată adânc la Vernești, a atins cote maxime și în acest sezon. Din fericire, nu s-a lăsat cu bătaie, grație faptului că securitatea la meciuri a fost asigurată de către poliție și jandarmerie deopotrivă. Micile incidente, însă, n-au lipsit.

„La Vernești vs Zorești am participat și eu, a fost un meci extraordinar, cu lume foarte multă. Primarul a organizat o masă chiar pe teren, pentru a aplana rivalitățile. În schimb, Zorești vs Cândești a fost o întâlnire mai problematică, la care am trimis poliția și jandarmeria. Nu au reușit să se bată acolo, în schimb, câțiva spectatori au intrat în vestiar, pe geamul de la baie, și au furat telefoanele arbitrilor. Au fost prinși în câteva ore”, povestește același Adrian Petre.

Din păcate, sau din fericire, depinde de perspectivă, la anul una dintre cele trei va promova în liga a patra. Teoretic, toate cele trei au șanse de a ocupa primul loc în serie. Deocamdată, Sport Club conduce în clasament, secondată de Cândești. Mult timp, cele trei au ocupat întreg podiumul seriei, însă recent Zorești a picat pe 4.

La nivel național, nu se cunosc comune care să „țină” trei echipe în aceeași divizie, ceea ce face din Vernești, măcar din acest punct de vedere, un loc unic. Iar tribuna rămâne unul dintre puținele locuri unde clopotarul, avocatul, primarul și profesorul sunt egali. Pe cale de consecință, dacă vorbim de tribune, cu cât mai multe, cu atât mai bine.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker