Cultură

„Ciupercile de la Bozioru“, un traseu turistic pentru Geoparcul Ținutul Buzăului

Sfârşitul de săptămână a fost unul dinamic pentru echipa Geoparcului, care a marcat Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale prin desfăşurarea unui seminar online la care au participat elevi de la mai multe licee buzoiene, seminarul având  ca scop conştientizarea publică şi identificarea intrumentelor educaţionale pentru reducerea riscului dezastrelor naturale.

Invitați la acest eveniment au fost Dragoş Tătaru, cercetător la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Cristian Iojă, profesor universitar Facultatea de Geografie, Universitatea  din București, director al Departamentului Geografie Regională și Mediu, şi George Vasiliu, subofițer operativ principal, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău, și preşedintele Consiliului Judeţean,Petre Emanoil Neagu.

Cum în week-end vremea a fost una frumoasă, de sfârşit de vară târzie, echipa Geoparcului  a continuat cu o activitate de curăţare şi amenajare a traseului „Ciupercile”, de la Odăile, comuna Odăile. S-au alăturat în această acțiune doamnele inimoase de la Asociaţia „Tradiţie pentru Viitor” din Scorţoasa, „Cufărul Ileanei” şi „Dionna Biju`” , care au lăsat acul şi aţa pentru ustensile de grădinărit.

Echipa Geoparcul Ținutul Buzăului a identificat acest nou posibil traseu turistic la Odăile, pe care dorește să îl valorifice. „L-am denumit <Ciupercile de la Bozioru>, pentru că și acolo găsim niște trovanți spectaculoși sub formă de cuperci și zona este extrem de ofertantă din punct de vedere turistic; încercăm să aducem această zonă în atenția publicului, în atenția turiștilor, în atenția buzoienilor, pentru că sunt foarte mulți buzoieni care nu știu prea multe despre  zonele acestea superbe din județ”, spune Irina Țîrlea, manager de destinație din cadrul Geoparcului Ținutul Buzăului.

Pentru încurajarea turismului, echipa Geoparcului a mai realizat și parteneriate care vor duce cu siguranță la dezvoltarea comunităților locale. Un astfel de parteneriat este cu comunitatea „Slow food”. „Suntem parteneri ai comunității <slow food>; încă de la început i-am susținut și am participat activla activități,  de la dat cu pensula până la s-au instalat  și apoi la ideea de promovare; colaborarea aceasta nu poate să aducă decât ceva bun. Dumnelaor erau destul de vizibili în zona Berca – Rătești. Inițiativa lui Thorsten (purtător de cuvânt la slow food și proprietar conacul „Grigorescu”) este una lăudabilă, chiar dacă nu este vorba doar de producătorii din Geoparc, ci sunt producătorii din întreg județul. Ideea în sine este bună pentru că dă un imbold  producătorilor care nu au încă curajul de a se afișa cu produsele pe care le crează  în gospodărie. Este nevoie de ceva muncă și ceva parte birocratică pentru atestare, dar lcururile acestea ajută la dezvoltarea comunității, la crearea de noi locuri de muncă, la dezvoltarea personală, iar tot acest efrot al tuturor actorilor: Consiliu Județean, primării locale, Geoparcul și Asociația Țintul Buzăului,  nu poate să aducă decât plusvaloare județului per ansamblu”, mai spune Irina Țîrela.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker