Sport

FOTO / Metalul, de neoprit. Olimpia și Limpeziș, învinse în deplasare

Cea de-a opta etapă a seriei secunde din Liga a III-a a reprezentat încă o confirmare pentru Metalul, echipă despre care se poate spune încă de pe acum că va prinde play-off-ul. Buzoienii au dispus clar, cu 5 la 0, de nou promovata Hamangia Baia, după un meci dominat copios și în care gazdele puteau să mai înscrie de 6-7 ori.

Era deja 3-0 la pauză, după reușitele semnate de Marius Tudorică (min14), Ștefan Moraru (min 26) și Sergiu Arnăutu (min 29), dar și o mare ratare a lui Alin Manea, care a reluat din plonjon, cu capul, pe lângă, cu trei sferturi de poartă goală. Actul secund a fost tot un galop de sănătate, doar cu două goluri însă, reușite de Ionuț Pelivan (min 67) și Bogdan Panaite, în prelungiri.

Cu nouăsprezece puncte, Metalul e pe 2, la cinci lungimi de lidera CSM Focșani, echipă cu un parcurs absolut perfect. Buzoienii au cea mai bună apărare din serie, cu doar două goluri primite, ambele în meciul de pe 30 septembrie, împotriva celor din Focșani.

Meciul a avut parte și de un eveniment mai special, o colectă de jucării pentru copiii din centrele sociale, sau din familii fără posibilități. Cei mai mulți dintre spectatorii veniți pe Arena Cornel Negoescu „s-au conformat”, semn că mare parte din comunitatea buzoiană are gena filantropiei în sânge. La următorul meci disputat pe teren propriu, cei de la Metalul intenționază să reia colecta, de data aceasta fiind vizate cărțile.

Din păcate weekendul nu a fost de bun augur pentru celalalte două cluburi buzoiene din serie. Olimpia a pierdut în deplasarea de la Braniștea, 2 la 3, fiind antepenultima din serie, cu doar patru puncte, situație pe care mai nimeni nu o anticipa la startul sezonului.

Voința a fost de asemenea învinsă, la Liești, tot cu 2 la 3. Gălățenii au înscris primele două goluri din lovituri de pedeapsă, în timp ce Limpeziș a evoluat cu doi oameni în minus aproape 20 de minute.

Cei din Limpeziș au o linie aproape identică de clasament cu râmnicenii, 7 puncte și minus 3 la golaveraj, însă sunt pe 7, grație numărului mai mare de goluri înscrise. În coada clasamentului sunt Hamangia Baia, adversara de sâmbătă a Metalului și Viitorul Șuțești, ambele „favorite” la retrogradare.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker