Celebrul profesor Sfetoslav Cremarenco, despre țiganca care i-a ghicit mamei sale și o căsătorie care îi putea schimba destinul

Despre profesorul Sfetoslav Cremarenco s-a scris atât în presa centrală cât și în cea locală. Dincolo de calitatea de profesor strălucit, cavaler al Ordinului „Steaua României”, dască­lul a sute de intelectuali răspândiți prin toată lumea, Cremarenco are o poveste de viață ce ar putea oricând constitui subiect de film. La cei 79 de ani împliniți luna aceasta, celebrul dascăl al Colegiului Hasdeu a povestit pe pagina sa de Facebook câteva momente importante din copilăria sa, momente care i-au influențat destinul. Sub titlul „De vorbă cu mama”, strălucitul profesor de matematică aduce un elo­giu celei ce i-a dat viață, arătând că fără „dăruirea” mamei, în condițiile lipsei de bani, nu ar fi reușit să termine școala și să fie repartizat profesor în Buzău.

„Dragul mamei, ai venit pe lume într-o perioadă când nu erai programat”

„Am fost născut în anul 1941 în toiul războiului și a prigoanei lui tata de către ruși, căruia (n.r., mamă) îi țineai pregătite tot timpul hrana și haine, pentru a se putea ascunde, la cel mai mic semnal că vin bolșevicii să-l aresteze.

Mi-ai spus-o într-un moment, când îmbrățișați fiind, îl așteptam pe tata, care nu știam dacă se mai întoarce sau nu, dintr-o ascunzătoare aflată în imensa curte a casei din Basarabia: <Dragul mamei, ai venit pe lume într-o perioadă când nu erai programat>. Aveam doi ani și ceva, am auzit ce mi-a spus, dar sensul l-am înțeles mult mai târziu. Frații mei mai mari înțelegeau drama și se descurcau și singuri. Dar șansa mea a fost o fetiță fără părinți, avea 14 ani și pe care mama o trata ca pe un membru al familiei. Am fost păpușa ei, dragostea și bucuria existenței sale, iar mama preocupată de treburile gospodărești, în cele mai ­mi­nunate clipe, seară de seară, ne oferea bucuria de a fi toți împreună și a simți căldura familiei”, își începe povestea Sfetoslav Cremarenco, făcând referire la perioada în care tatăl său, primar într-un sat din Basarabia, a suferit din cauza prigoanei rușilor.

„O singură cameră încălzită, casa nu era racordată la curentul electric. Am făcut tot liceul la lampă”    

Refugiindu-se în România, familia renumitului profesor avea să ajungă la un moment dat în Buzău, unde s-a refugiat într-o casă părăsită de proprietari după război. Aici avea să stea familia Cremarenco 30 de ani, confruntându-se cu sărăcia.

„Mâncam rar pui. Noi eram trei copii, iar puiul avea două copane. Aici era cea mai mare dificultate, în găsirea unei soluții, dar sacrificându-te tu, mamă, niciodată nu ne-am certat. Iarna foloseam două din cele trei camere în care dormeam. O singură cameră era încălzită cu o sobă numita <godin> la care se prepara și mâncarea. Focul se făcea cât se gătea, și puțin seara. Era cald cât timp ardea focul. Noi, toți cei trei frați, dormeam în această cameră, care era și bucătărie și cameră de lucru. Iar tu, mamă, dormeai singură în camera neîncă­lzită, înfofolită și acoperită cu două-trei plăpumi. Tata era la Bicaz iar bunicii stăteau împreună cu sora mamei care devenise profesoară de limba rusă într-o comună din Moldova. Aveam o pisică frumoasă care dormea cu noi în cameră. Cel mai fericit era acela care avea norocul ca noaptea pisica să doarmă pe picioarele lui. Simțeai o căldură dumnezeiască la picioare care se propaga în tot corpul. Fără radio, televizorul nu apăruse și chiar dacă le aveam, casa nu era racordată la curentul electric. Am făcut tot liceul la lampă!”, își continuă Sfetoslav Cremarenco povestirea.

Fratele cel mare fuge de acasă

Dintre cei trei copii ai familiei Cremarenco, fratele cel mare al profesorului, Tolea, avea 17 ani și era elev în clasa a X a la Liceul Pedagogic. Deși mama își dorea să devină învățător, din cauza situației materiale și a unor probleme la școală, Tolea avea să fugă de acasă și timp de șapte luni nu s-a știut nimic despre el. ­Tri­mitea însă bani acasă pentru că se angajase, la Bicaz, șofer pe o mașină de transportat balast.

„Deși și-a ratat șansa de a deveni învățător, pentru cei rămași acasă situația materială s-a îmbunătățit, devenind suportabilă. Rămăseserăm doi copii într-o cameră și tu, mamă, care aveai grijă de noi. Iar fratele cel mare trimitea tot salariul lui acasă. Eu am terminat liceul și Victor o Școală Tehnică Veterinară, urmând să dăm amândoi examen de admitere în București. Victor la o Școală de Maiștri Veterinari și eu la Facultatea de Matematică. Mamă, erai disperată că va trebui să hrănești și să întreții cu școlarizarea doi băieți la București. Dacă Tolea, fratele cel mare, nu trimitea banii săi mamei, era imposibilă susținerea copiilor în continuare la școală. Dar aceste gânduri te frământau înainte de a da examenul de admitere. Eram în luna august și în septembrie aveau loc ­examenele de admitere pentru amândoi. Emoțiile erau mari”, mai povestește Sfetoslav Cremarenco.

O țigancă cu un puradel strigă peste gard: „Cucoană, nu vreți să vă ghicesc?”  

În toată această situație de incertitudine, Sfetoslav împreună cu fratele Victor și mama lor se aflau în curtea casei când o țigancă ghicitoare avea să bată la poartă oferidu-se să îi prezică viitorul mamei.

„Stăteam toți trei în curte și priveam în perspectivă și întâmplător trece prin fața casei o țigancă cu un puradel. Și peste gard strigă: <Cucoană nu vreți să vă ghicesc ?>. Și tu, mamă, ai primit-o. Cum stăteam aproape de Simileasca, țiganca ori era informată de componența familiei, ori pur și simplu a ghicit că în familie, în afară de noi, mai avem un frate mai mare care peste trei ani se va casători, iar noi doi vom da niște examene și vom reuși cu bine amândoi. Mama nu a zis nimic, țiganca a mai spus și alte lucruri generale care se cam potriveau. Fenomenul s-a consumat, timpul trecea și s-a confirmat faptul că am reușit amândoi la exa­menele de admitere. Tolea avea aproape 24 de ani și o prietenă cu care dorea să se căsătorească. Mamă, tu erai disperată. Victor mai avea un an până la terminarea școlii iar eu încă trei. Căsătoria lui Tolea presupunea că salariul lui nu mai intra în casa noastră, ceea ce era firesc. Îmi aduc aminte, mamă, ce muncă de lămurire ai dus cu Tolea să nu se însoare, pentru că altfel măcar unul din noi doi trebuia să părăsească școala. Tolea a înțeles și deși nu mai e printre noi îi mulțumesc foarte mult”, mai povestește renumitul profesor.

După un an fratele Victor a terminat Școala de Maiștri, iar anul următor s-a căsătorit și fratele cel mare, Tolea. Victor s-a angajat ca tehnician veterinar în comuna Cudalbi, lângă Tecuci. Sfetoslav Cremarenco era în anul IV la facultate, iar Victor ­tri­mitea aproape tot salariul lui acasă, la Buzău.

„Și iată cum eu, dragă mamă, sprijinindu-mă pe umerii fraților mei, pe salariul mic al lui tata și mai ales pe dăruirea ta am reușit să termin facultatea și să fiu repartizat ca profesor în Buzău. Multumesc, mamă!”, își încheie profesorul emoționanta poveste postată pe pagina sa de Facebook.

CITESTE SI Sfetoslav Cremarenco, incredibila poveste de viață a profesorului de geniu al Buzăului