Opinii

Cascadorii Râsului și electoratul mofluz

Bineînțeles că toată presa de luni i-a tratat pe cei din Alianța pentru Unirea Românilor drept Cascadorii Râsului ai consultărilor de la Cotroceni în vederea desemnării unui nou premier. Întârzierea delegației AUR, miștocăreala la adresa șefului statului prin live-uri pe Facebook ale celor care dădeau roată Cotroceniului în căutarea intrării, prezența avocatei Șoșoacă cu masca sub nas la consultări – în acest caz, la capitolul „Să râdem cu…” l-aș fi introdus și pe Iohannis, care a acceptat senin să se întâlnească cu o persoană care încalcă regulile și se și laudă cu aceasta -, cu aceste repere va intra, cu siguranță, în istorie, măreața zi de 14 decembrie 2020.

Din păcate însă, presa nu a acordat cuvenita atenție și celeilalte grupări de la Cascadorii Râsului, care se dă în stambă de vreo trei zile, cea a coaliției care vrea să guverneze România în următorii patru ani. Dacă „istoricilor” de la Partidul Național Liberal și „noilor politicieni” de la USR-PLUS nu le-au ajuns trei zile pentru a cădea de acord cine va deține președinția Camerei Deputaților – funcție râvnită atât de Ludovic Orban, cât și de Dan Barna -, este greu de crezut că vom avea curând un guvern care „să pună țara pe roate”, așa cum susțin protagoniștii circului ieftin de week-end, care a continuat și luni la Cotroceni.

Este clar că fiecare dintre liderii sus-pomeniți, aflați pe ducă în partidele pe care le conduc, au nevoie ca de aer de funcția respectivă pentru a mai conta, cât de cât în PNL, respectiv USR-PLUS. Este la fel de clar că Alianța, „noilor politicieni” are cam mari pretenții față de scorul electoral obținut și față de căderea constantă în preferințele electoratului, de la europarlamentare încoace. Apropo, vă închipuiți cum ar fi, la nivelul județului Buzău, ca un ins precum Petrică Cîrstea să împartă funcții prin deconcentrate?

Închizând paranteza, este clar că liderilor partidelor care au izbutit să creioneze firava coaliție care ar putea impune un premier numai de res­pectarea promisiunilor electorale nu le arde. Așa cum nu le arde de gestionarea crizei sanitare, ca să nu mai vorbim despre cea economică ce se apropie cu pași repezi… Domniile-lor sunt acum preocupate de funcții care să le permită un control cât mai mare asupra unor domenii care să le asigure accesul către visul de aur al majorității politicienilor din 1990 încoace: putere și bani.

În acest timp, electoratul, de fapt puținii care s-au prezentat de Moș Nicolae la urne, rămâne mofluz, feli­citându-i în gând pe cei care și de data aceasta s-au pișat pe el de vot.

Un comentariu

  1. Sunt mulțumit că am fost la vot. Altceva mai bun decât votul încă nu s-a inventat. Prefer votul în schimbul anarhiei sau dictaturii. Ne-a trecut glonțul pe la ureche. Ne puteam procopsi cu primul președinte rege. Nu vreau să-mi imaginez cum ar fi arătat Parlamentul României cu membrii UDMR majoritari, că doar nu-i cineva naiv să creadă că și etnicii maghiari ar fi sictiriți și n-ar fi votat! N-am nicio problemă cu cei care n-au votat. Nici nu-i felicit nici nu-i blamez. A te abține de la vot face parte din jocul democratic.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker