Izvoare narative despre Buzău şi buzoieni în anii Primului Război Mondial (II) / Al. Marghiloman: „Regimentul 48 Buzău a fost tocat“

Unii dintre oamenii politici ai timpului, şi nu numai, au consem­nat amin­tiri sau impresii din anii Primului Război Mondial (note zil­nice, memorii etc.), unele dintre scrieri având şi referiri despre Buzău şi evenimente petrecute în oraş sau în judeţ.

*

Omul politic liberal, viitor prim-ministru, I.G. Duca, consemnează: Între orele 10 și 11 (no­iembrie 1916,n.n.) ne-am urcat în vagon și spre miezul nopţii trenul mi­nis­­terial a pornit spre Boboc. La Boboc, în gară, ne-a tras vagoanele lângă o maga­zie ve­che de cereale şi acolo a fost două zile hotărâtoare şi istorice, reşedinţa Gu­vernului român. Trei vagoane şi o locomotivă sub continuă presiune (…) Marele Cartier părăsea Perişul şi se muta deocamdată la Buzău. A doua zi (25 noiembrie 1916), la ora cuvenită, eram la gara Buzău. Dr. Angelescu veni să ne spuie ce era în oraş, unde bineînţeles, domnea o agitaţie gro­zavă. Populaţia civilă ştia că peste câteva zile va fi pe mâna inamicului. Se temea de devastări şi de vandalisme. Străzile erau invadate de trupe în retra­gere și de refugiaţi. Toţi povesteau grozăvii care sporeau încă panica legitimă a locu­itorilor. Marele Cartier era instalat la Primărie, în centrul oraşului. Regele era şi el acolo. A trebuit să întârziem ţinerea Consiliului fiindcă Brătianu era reţinut la Marele Cartier. Unii colegi au profitat de această întârziere pentru a se repezi în oraş (…). Eu care răcisem (…) am stat nemişcat în vagon şi priveam cum tre­ceau fără întrerupere interminabile trenuri încărcate cu cele mai neaşteptate lucruri și pline de oameni a căror privelişte îţi sfâşia inima. Aproape de amiază Brătianu a venit și Consiliul a început (…) Brătianu ne-a comunicat întâi că după lungi discuţii se hotărâse la Marele Cartier ca retragerea armatei să se oprească pe linia Râmnicu Sărat-Viziru şi să încerce chiar acolo o acţiune cu concursul ruşilor, dacă vor voi să-l dea.

*

În cunoscutele sale „Note Politice”, Alexandru Marghiloman a notat în­tâmplări și evenimente care privesc şi Buzăul:

1 septembrie 1914 – „Principii Ferdinand și Maria, cu Principesa Elisa­beta, Prinții Carol și Nicolae, în plus Simky (d-na Simona Lahovari) și George Știrbei, vin să petreacă la Buzău. Principesa Maria și suita pleacă la ora 5. Prin­cipele rămâne și inspectează trupele a doua zi; sugerez ideea de a pofti seara la ma­să pe generali, toți coloneii, prefectul și primarul. Mică înțepătură filorusă (apropo de aperitiv) din partea Prințesei Maria. Conversație în urmă, la Hipo­drom, pentru căile de urmat spre a mări popularitatea Prințului în armată; po­vățuiesc vizitarea trupelor, camaraderie. Prințul: neutru bineînțeles, nu contra Ger­­maniei; Prințesa îmi spusese că începuse o oarecare lucrare. Aflând că Iarca lasă să se subînțeleagă că declarațiile lui anti-austriece se inspirau de la Prinț și că aproape nu-l dezmințise Prințul: Foarte bine; lasă să zică !…”.

1 septembrie 1915 –  „Asist în gara Buzău la plecarea Batalionului 8 de In­­fanterie, care este trimis pe Valea Prahovei. Regimentele din Buzău se trimit în Prahova, cele din Râmnic și din Brăila pe Valea Buzăului. În acest mod nimeni nu se găsește în apropierea reședinței lui”.

6 decembrie 1915 – „Mă fac că sunt absent la Buzău, ca să nu iau parte la ceremonie la biserică și la recepția de la Legația rusească pentru ziua Țarului; am trimis însă cărți”.

3 august 1916 –  „Sunt la Buzău de două zile. Cu toate că în nenumărate rânduri s-a spus contrariul, Batalionul 4 Teritorial din Regimentul 8 a primit ordinul de plecare. El va fi îmbarcat duminică cu destinația Vlașca. Toate trupele mo­bilizate sunt mutate la Teleorman și în Vlașca în contra Bulgariei, cu obiectivul: tăierea liniei Sofia – Viena”.

12 august 1916 – Marghiloman, invitat la Consiliul de Coroană pentru „duminică, 14 august, ora 10 dimineața, la Palatul Cotroceni”.

Notele din cel de-al doilea volum se referă la anii 1916-1917

5 septembrie 1916 – „De altminteri răniții curg la București: toată regiu­nea este plină; din ei au fost evacuați la Buzău”.

18 septembrie 1916 – „Retragerea a început joi seara, 15 septembrie (…) Regimentele dezmembrate sunt: 44, 42, 47, 48 (Buzău), 72 (Mizil) – în 15 zile s-au schimbat de patru ori generalii”.

20 septembrie 1916 – „Nicu Ioanid îmi relatează că de la 9 la 15 armata s-a bătut fără răgaz; au fost acte de eroism nebun (…). Regimentul 48 Buzău a fost tocat”.

28 septembrie 1916 – „…în Valea Buzăului ne retragem spre vama Crasna”.

5 octombrie 1916 –  „La Tabla Buții s-au ucis 380 de prizonieri ! În partea de sus, când se conduceau prizonierii, soldații au tras salve într-înșii”.

18 noiembrie 1916 – „Pe frontul moldovean până la Valea Buzăului, atac viu al Centralilor; la Buzău, Bratocea, Prahova, vii acțiuni”.

20 noiembrie 1916 – „… miniștrii au plecat definitiv astă-noapte. Statul Major, afară de birourile operațiilor, s-a instalat la Buzău”.

30 noiembrie 1916 – „… pe șoselele ducând la Buzău și prin munți am mai pierdut încă 4000 prizonieri”.

2 decembrie 1916 – „Comunicatul german anunța ieri că, cu toată starea mizerabilă a drumurilor, au ocupat efectiv tot teritoriul Munteniei până la linia ferată a Ialomiței. Astă-seară ei anunță luarea Buzăului și capturarea a 4000 de prizonieri. Buzău a fost luat cu asalt, zice nota oficială, în noaptea de 1 spre 2 decembrie, râul a fost trecut la 2 decembrie. (Vremea este călduroasă, dar foarte umedă. Nici noaptea nu îngheață)”.

4 decembrie 1916 – „Comunicatul, transmis verbal de fiul lui Kostake (Lupu, n.n.), zice că armata germană a trecut dincolo de Buzău, luându-ne încă 2.000 de oameni”.

5 decembrie 1916 – „Comunicatul anunță că inamicul a ajuns pe șoseaua Râmnicu Sărat, că a trecut Buzăul și valea Călmățuiului, capturând prizonieri și 400 de vagoane”.

15 decembrie 1916 – „Printr-un băiețaș fugit de la Buzău aflu că Regele și Principele Moștenitor au stat patru zile la mine, în Vila Albatros; ei au plecat de acolo în ziua ocupării Ploieștiului”; „Comunicatul german anunță după 5 zile de luptă, o victorie mare asupra rușilor la Râmnicu Sărat. 7.000 prizonieri. De mult se lucra la tranșee în Valea Comisoaiei, la mine la Fundeni”.

16 decembrie 1916 – „Comunicatul german completează înștiințările de ieri. Lupta pare a fi fost foarte crâncenă în ziua de 13 (marți) decembrie după o contraofensivă rusească; ea a fost câștigată dincolo de Râmnicu Sărat (…) 10.220 ruși prizonieri”.

18 decembrie 1916 – „La mine (Vila Albatros) a stat Regele. Apoi generalul von Morgen a avut cartierul lui, acum se pare că Fal­ken­hayn se instalează acolo. S-a ars tot ce se putea pune pe foc: bariere, împrej­muiri. (…). În ziua în care au căzut Bucureștii, a avut loc la Buzău un banchet pen­tru a sărbători înaintarea Principelui Carol la gradul de maior”.

9 martie 1917 – „La Râmnicu Sărat lucrurile nu merg bine. Prizonierii sunt la Jideni, 5 km de oraș. Iulian Oprescu, care vine de acolo spune că duc lipsă de toate, mai ales de hrană. Și acolo mortalitatea este mare. Prin spitale a fost holeră și tifos; doamna Dobreanu și o altă infirmieră au căpătat tifosul și au murit. Oprescu zice că tot Regimentul 3 Vânători a fost prins ca într-o plasă, și singur colonelul a putut să scape”.

19 mai 1917 – „După d-rul Melun, întors de la Râmnicu Sărat, noi am fi pierdut acolo 3.500 de prizonieri de tifos exantematic; vreo 12 medici, atât ro­mâni cât și germani ar fi murit”.

5 iunie 1917 – „Doctorul Blazian dă detalii jalnice asupra stărei sanitare trecute și prezente de la Râmnicu Sărat. Rușii, în retragere, au abandonat bol­navii și răniții lor, dar au luat spitalul cu ei; printre bolnavii lor se găseau de toate, până la holeră și tifos exantematic. Prizonierii, în mare majoritate ruși, au fost cazați la cazarma Regimentului de artilerie, fără hrană suficientă, fără nimic pentru a fi îngrijiți; au fost până la 200 de decese în 24 de ore, și 5 doctori mili­tari români, internați cu ei, au murit acolo (…) Astăzi tifosul domnește peste tot și la Grebenu, de exemplu, sunt zilnic 3 – 4 morți. Prin Blazian am confirmarea că Falkenhayn a părăsit Râmnicu Sărat”.

9 iunie 1917 – „Administratorul meu Iliescu a fost la Buzău. Nu se vede nimeni pe străzi. Lumea de condiție bună a fost rechiziționată pentru a tăia lemne în pădurile învecinate, și nimeni nu mai îndrăznește să iasă din casă. Mareșalul Mackensen a fost la Vila Albatros, n-a intrat în casă, dar și-a petre­cut toată vremea cât a stat acolo vizitând grajdurile, a examinat caii și a foto­grafiat armăsarii. Ba, a întrebat chiar pe locotenentul Keppel dacă sunt sport­sman. Și la Buzău domnește tifosul exantematic”.

26-27 iunie 1917 – „Am fost la Buzău și Fundeni. Până la Ploiești, nici o altă urmă de război decât administrația germană a căilor ferate. Personal, material, totul e german: inscripțiunile sunt în nemțește, librăriile din gări nu vând decât militarilor, Crucea Roșie din Colonia are în gara București un bufet de băuturi răcoritoare numai pentru soldații germani (…) La Fundeni, în mijlocul lanurilor de grâu, tranșeele desinează festoane de buruieni. Pe ici pe colo, două bucățele de lemn au menirea să reprezinte o cruce, un mormânt anonim de soldat român. Din contră, la intrarea satului Comisoaia, mormintele germane sunt adunate într-un cimitir îngrădit fiecare mormânt cu crucea lui cu o inscripție…

Conacul meu de la Valea Comisoaia este ras; nu au rămas decât pietrele temeliei pentru a arăta locul magaziilor mele, care au fost arse de ruși fiindcă pretindeau că le împiedică vederea.

Iarca și prietenii noștri se plâng de regimul sever al Etapei. Iarca îmi spu­ne că orașul este înconjurat de un cordon care ia orice aduc țăranii în oraș în că­ruțele lor. Oameni de condiție bună, cari în viața lor n-au ținut vreo sculă în mâ­nă, sunt puși la lucru manual, chiar femeile sunt rechiziționate. Profesori, au fost siliți să taie lemne prin păduri. Se lucrează intensiv la refacerea drumurilor: am văzut mai multe concasoare de piatră și cilindrii compresori; coloanele germane transportă piatra și prizonierii – și în unele locuri chiar oameni rechi­ziționați – furnizează munca. Regimul este aspru, dar organizația bună. În toate gările echipe germane construiesc, repară, măresc instalațiile”.

5 iulie 1917 – „La Buzău, administratorul meu, Iliescu, în prezența mea, întrebase pe un căpitan Schultze de la Etape ce aveau de gând să facă cu vinul meu de la Valea Scheilor, și rugase ca să-mi fie îngăduit să iau 400 de decalitri din cele 8.000 aflate acolo, pentru nevoile personale. Astăzi sunt invitat la poliție și, într-o formă de altminterea curtenitoare, mi se comunică: comandantul Arma­tei a 9-a nu-mi poate acorda din vinul meu, având în vedere marile nevoi ale armatei”.                                                                                                                       (Va urma)