Opinii

Achizițiile publice să fie relaxate, în rest, Dumnezeu cu mila!

Cu exact două săptămâni în urmă, când scriam, în acest spațiu redacțional, despre discuțiile legate de oportunitatea prelungirii stării de alertă, din care, iată, au trecut deja zece zile, remarcam un aspect. Acela că singura explicație a faptului că autoritățile au ținut cu tot dinadinsul să prelungească respectiva situație excepțională – în condițiile în care mai nimeni nu mai părea, așa cum nu pare nici acum, dispus să accepte vreo regulă, pro­fitând de pasivitatea celor care ar trebui să vegheze la res­pectarea lor – este că starea de alertă era necesară ca aerul pentru a prelungi perioada în care achizițiile ­pu­blice se fac “la liber”. Și, mai spuneam atunci că sper ca viața – mai precis organele de cercetare penală – să demonstreze dacă am avut sau nu dreptate. Și cum viața, chiar dacă uneori este ironică, nu prea lasă lucrurile neterminate, iată că avem un nou ­exe­mplu care îmi poate indica faptul că am cam avut dreptate.

Este vorba, bineînțeles, de cazul directorului Unifarm, care a cerut o șpagă de 1,1 milioane de euro pentru a permite achiziția unor cantități importante de combinezoane și măști de protecție. Omul, băiat finuț, nu s-a lăcomit la toată suma, avea de gând să împartă cu niște subalterni care și-au pus semnăturile pe unde trebuie, iar partea lui rămânea undeva la nivelul a ceva peste 700.000 euro.

Bineînțeles că plaiurile mioritice nu sunt pline de inși de talia respectivului director. Mai ales că autorităților locale în grija cărora se află admi­nistrarea multor spitale și au avut de gestionat bugete ­re­lativ mici pentru achiziții de materiale specifice crizei sa­nitare – nu prea le-a ars de prețuri umflate care să le permită un parandărăt cât de mic. Și dacă tot am ajuns aici, cred că este interesant de aflat și care sunt resorturile care au declanșat, la un moment dat, discuțiile legate de trecerea acestor unități spitalicești sub tutela autorității centrale. Nu cumva rațiuni de genul celor care devin interesante pentru procurorii anticorupție?

Problema mare este alta. Suntem departe de momentul în care s-ar justifica chiar și relaxările de care avem parte în prezent. Culegem roadele relaxării timpurii, fără niciun fel de constrângeri sau acțiuni de coerciție asupra celor care nu respectă ­re­gulile. Și aceasta se întâmplă de aproape două luni. Nu ar fi de mirare să asistăm la un al doilea val sosit mai repede decât arătau previziunile științifice. Iar dacă autoritățile vor cere, chiar și cu argumente clare, prelungirea sau instituirea vreunei stări care prevede îngrădirea unor ­li­bertăți, să nu le mai ia nimeni în serios. Și totul va degenera într-o direcție a cărei gravitate nu o putem anticipa. Dar pentru autoritățile guvernamentale nu ar fi vreo ­pro­blemă; achizițiile publice să fie cât mai relaxate, iar în rest, Dumnezeu cu mila!

Un comentariu

  1. Nu cred ca s-a indoit cineva ca ”borcanul cu măscuțe” si alte asemenea maruntisuri, importante prin numarul lor, au scos in evidenta supararea multora care ar fi trebuit sa se adape la mierea dulce de mai. Faptul ca s-a executat centralizat acest mișmaș, cu oameni specializati, ba ai mei, ba ai tai, acoperiti de o stare de urgenta binevenita, a suparat armata de manageri ai spitalelor locale care s-au vazut nevoiti sa inghita mascutele aduse de la centru, in regim de urgenta. De ce dorea Ciolacu ”negocieri” pe marginea prelungirii sau nu a starii de alerta, care vizau sa nu se atinga nimeni de managerii de spitale si fara achizitii centralizate??? Dar seria de motiuni, altfel fara finalitate, doar pentru imagine? Iata ca se leaga, nimic nu este intamplator!
    Nu cred, de asemenea, ca incape vreo indoiala ca nu s-ar fi dedulcit si acestia la bucatele mai mici, care nu ar fi deranjat nici-un procuror DNA (ei se misca la poturi mari), altfel s-ar pierde in maruntisuri.
    Pana mai ieri era bun acest ”Ionel”, de acum toti isi iau mana de pe el, nu-l revendica nimeni, dar totusi s-au gasit vinovatii de serviciu, aia de la guvernul tehnocrat, serviciile, s a m d.
    Zau daca se poate gasi vreo solutie. Chiar tara asta nu mai are oameni seriosi, ne-ar trebui 1000 care sa schimbe putin sensul.
    Intre timp, posturile caldute de la agentiile importante se negociaza la ”carciuma națională” de aceiasi lideri ai natiunii noastre esuate in urma furtunii pandemice aducatoare de oportunitati evident pentru oportunisti.
    In rest, multumiri ziarului OPINIA ca mai putem comenta pe la colturi, una, alta. Atat ne-a mai ramas.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker