Sport

S-a stabilit țintarul viitoarei ediții a Diviziei A1 de volei masculin

• Gloria stă în prima etapă, apoi e vizitată de Zalău

Nou promovată în această vară în Divizia A1, primul eșalon al voleiului masculin românesc, Gloria și-a aflat programul după care va evolua în viitoarea ediție de campionat, 2019-2020, care va începe la toamnă. Divizia A1 va avea la start, deocamdată, doar 11 echipe, Steaua decizând să se retragă din campionat, astfel că fiecare formație va sta o etapă.

Primeia care i se va întâmpla acest lucru este chiar Gloria, potrivit țintarului stabilit de Fe­derație. În etapa a 2-a, echipa buzoiană va primi vizita vicecampioanei Volei Municipal Zalău, urmând ca prima deplasare a elevilor lui Răzvan Parpală să fie în etapa a 3-a, la Timișoara. Pentru voleibaliștii buzoieni, turul se va încheia în forță, cu o deplasare pe terenul campioanei, Arcada Galați, și apoi un meci la Sala Sporturilor împotriva medaliatei cu bronz a ediției precedente, SCM Craiova.

SCM Gloria Buzău – Programul turului

Etapa I: SCM Buzău – stă

Etapa a II-a: SCM Buzău – Volei Municipal Zalău

Etapa a III-a: UV Timișoara – SCM Buzău

Etapa a IV-a: SCM Buzău – Explorări Baia Mare

Etapa a V-a: Câmpia Turzii – SCM Buzău

Etapa a VI-a: SCM Buzău – Dinamo

Etapa a VII-a: Unirea Dej – SCM Buzău

Etapa a VIII-a: SCM Buzău – U Cluj

Etapa a IX-a: CSM București – SCM Buzău

Etapa a X-a: Arcada Galați – SCM Buzău

Etapa a XI-a: SCM Buzău – SCM Craiova

În faza I a Cupei, cu Câmpia Turzii

Odată cu stabilirea țintarului Diviziei A1, ediția 2018-2019, Federația a decis și programul viitoarei ediții a Cupei României. În primul meci, din faza 1, Gloria o va întâlni, la Sala Sporturilor, pe CSM Câmpia Turzii, urmând apoi, dacă se califică, să o întâlnească în deplasare pe SCM Craiova.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker