Vizite regale la Buzău și la Râmnicu Sărat (I)

Demersul nostru are ca suport documentar memoriile Domnitorului/Regelui României, Carol I, care au fost publicate mai întâi în limba germană la Stuttgart, în patru volume, primul în anul 1894 și ultimul în anul 1900. În anul 1909 acestea au fost publicate și în limba română, în Tipografia Ziarului „Universul”, sub forma a 17 fascicule cu titlul „Memoriile regelui Carol I al României (De un martor  ocular)”.  Versiunea și re­dac­tarea în limba română apar­țin lui Mite Kremnitz, ea însăși scriitoare, soția lui Wilhelm Kremnitz, medicul personal al regelui. Ea a fost cea care l-a ajutat pe Carol să-și redacteze memoriile în limba germană și, se pare, chiar să le publice în Germania, dar a fost și colaboratoarea reginei Elisabeta pentru scrierea unor romane. În paginile acestor memorii, prințul, și apoi regele, Carol consemnează observațiile, constatările și starea de fapt la momentul călătoriilor sale în țara în care va domni 48 de ani, descriind cu fidelitate, chiar cu amănunte semnificative, și vizitele sale în Buzău și la Râmnicu Sărat. Totodată,  s-au folosit și informații din presa vremii și din documente păstrate la Serviciul Județean Buzău al Arhivelor Naționale.

Cu titlul „Călătoria prin Moldova (1866)”, s-a notat: „Dimineața la 11, prințul Ca­rol pleacă de la Cotroceni, unde veniseră și miniștrii ca să-și ia ziua bună. Întâia zi a călătoriei merge prin Ploiești până la Buzău (…) Buzăul e așezat la poalele ultimelor ramuri ale Carpaților, lângă râul cu același nume. Orașul e mic, 11.000 de locuitori, și numai reședința episcopală și seminarul alcătuiesc un bloc mai arătos de clădiri, care însă nu se disting nici prin stil (biserica se zice a fi clădită pe la 1700 și restaurată la începutul acestui veac), nici nu sunt prea bine întreținute. Pentru prinț s-a pregătit un apartament în palatul episcopal. După un serviciu divin în biserică, oficiat de episcop, se ia prânzul (40 tacâmuri). Firește, toți fruntașii orașului și împrejurimilor iau parte la acest prânz”.

10 (22) august – Dimi­neața, pe la ora 7, prințul Carol vizitează mai întâi un spital (Gârlași), apoi școlile și penitenciarul, și aceste clădiri sunt într-o stare foarte rea. Orașul însuși e alcătuit numai din case mici și joase, împre­surate, cele mai multe, de grădini necultiva-te, uscate de arșița soarelui. Străzile nere­gulate și strâmbe sunt, în cea mai mare parte, nepavate. În piață atârnă, în arșița soarelui, carnea de vânzare; alături, zac grămezi de pești și legume, „mai ales ceapă și ardei”, toate la aceiași vânzători, care nu și-au ridicat măcar maghernițe, astfel că praful de pe stradă murdărește și mai mult alimentele și așa destul de puțin îmbietoare.

Pe la ora 9.00, prințul se urcă în trăsură, la care sunt înhămați opt cai. Drumul trece mai întâi cu oarecare greutăți peste albia lată, aproape secată, a râului Buzău, pe ale cărui maluri, când râul e umflat, călătorii trebuie să aștepte, adesea, zile întregi până să poată trece dincolo. De la Unirea Principatelor, această piedică atinge adesea interese însemnate de administrație sau de altă natură și ar fi de cea mai mare importanță ca să se înlăture inconvenientul prin ridicarea unui pod. Încă de pe timpul domniei prințului Cuza s-a însărcinat o societate engleză cu construirea de poduri de fier peste râurile care taie drumul de la București la Iași, dar lucrările n-au început încă.

Povârnișul prăpăstios, care începe de la țărmul celălalt al Buzăului, se urcă cu greutate. Apoi, un drum rău duce peste câmpii, vreme de patru ceasuri, la Râmnicu Sărat, un orășel mic, capitala județului cu același nume. Județul Râmnicu Sărat are un teritoriu de 59 mile pătrate, cu 87.643 de locuitori. Mai întâi trebuie să se treacă și râul Râmnic. Acest râu a ajuns la o faimă tristă prin faptul că, în anul 1811, s-a înecat în el fiul feldmareșalului rus Suvorov, al aceluia care, în urma biruinței pe care o câștigase în 1789 asupra turcilor într-o luptă hotă­râtoare, dobân­dise porecla de Rimniski. Fiul său comanda în anul 1811, sub Kutuzov, o divizie a armatei de la Dunăre. Sosind seara la Râmnic, porunci surugiilor să mâne înainte, prin râul umflat. La început ei refuzară, dar, speriați de amenințările generalului care le spunea că-i împușcă, făcură semnul crucii și mânară în valuri, unde se înecară cu toții, cu cai cu tot.

26 august (7 septembrie) – La ora 6 jumătate dimi­neața, plecarea din Focșani; prințul vrea să ajungă încă înainte de apusul soarelui la București, care e la o de­părtare de 200 kilometri. Drumul se face mai mult în galop, prin Râmnic, la Buzău. Până aici i-a ieșit înainte I. Ghica, primul ministru, ca să raporteze prințului despre mersul afacerilor la Constantinopol; ele înaintează foarte greu. După dejunul luat în palatul episcopal, plecarea la 1.

Reamintim că prima vi­zită la Buzău mai însemnată este consemnată în anul 1867, din documente reie­șind că s-au stabilit măsuri pentru iluminarea străzilor principale cu ocazia vizitei Domnitorului Carol I. S-au folosit 1.250 lumânări, în pahare din sticlă, „de tinichea sau bărdace, în care se va pune apă vopsită în culorile țării și deasupra untdelemn”. Prin adresa nr. 10.140/5 iuli e, consilierii comunali și comisarul de poliție, Gh. Pironescu, erau înștiințați ca, în ziua vizitei, la ora 10.00, să fie prezenți la bariera Serianu, unde polițaiul, arhitectul comunei, îngrijitorul moșiei orașului, pădurarul și doi pompieri urmau să instaleze un cort, spre a-l întâmpina pe Domnitor. Iată textul de bun venit al primarului (funcție instituită prin legea administrativă din 1864) Nae Stănescu: „Prea Înălțate Doamne! Locuitorii acestei urbe petrec în desăvârșită liniște, așteptând sosirea Înălțimii Voastre în deplină sănătate. Popu­lațiunea se ridică la 11.200 suflete. Măsurile de asigurare pentru articolele de primă necesitate sunt luate conform legii. Măsurile de igienă și salubritate publică, în raport cu mijloacele de care dispune comuna, s-au luat și se iau în continuare. Comuna are un edificiu pentru școala publică de băieți situat în centrul comunei, de la 1865. Elevii care frecventează școala sunt 180 în clasa I, 80 în clasa II-a, 61 în clasa III-a și 21 în clasa IV-a, având 5 învățători. Localul școlii de fete, închiriat, asemenea în centrul comunei. Elevele care frecventează sunt 84 în clasa I, 14 în clasa a II-a și 12 în clasa III-a cu o directoare, o institutoare și un catihet. Comuna are un corp de 50 de pompieri, cu instrumentele necesare contra incendiilor, în bună stare. în comună este un spital întreținut din fondurile sale proprii, provenite din dona­țiuni, care se admi­nistrează de PSS episcopul eparhiei cu concursul Consiliului Comunal. Venitul comunei se urcă la 411.386,33 lei”.

Oferta pentru iluminat a fost câștigată la licitație de Haim Leibu (1.200 lei); iar „bărdacele pentru iluminat” au fost montate astfel: 48 la poliție, 60 la tribunal, 48 la Prefectură, 36 la Primărie, 300, „la piramidă  (tribună, n.n.)”, 266 lângă gardul din fața Episcopiei și 300 în curtea Episcopiei; comisari de poliție Gh .Pironescu și Gh. Dupelescu; polițaiul orașului I. A­rion.

În același an, prințul Ca­rol a vizitat și Biserica Cetățuia de la Ciolanu, pentru care a contribuit cu banii necesari ca să fie pictată, dar și Mănăstirea Rătești. Momentul a fost surprins și redat într-o pictură de către Nicolae Teodorescu (intitulat „O festivitate la mănă­stirea Rătești”, unchiul lui Gheor­ghe Tattarescu și șeful școlii de zugravi de subțire de la Buzău, înființată în anul 1831), tablou aflat cândva în colecția lui Al. I. Zamfirescu, politician râmnicean

Pantazi Ghica, numit prefect de Buzău (28 iulie 1866-1 iulie 1867), a avut obligația, potrivit unor informații orale, de a organiza o vânătoare de urși la care a participat și domnitorul Carol I. Ca să fie sigur că vânătoarea va fi o reușită, prefectul, anunțat în pripă, a cumpărat zece urși de la țiganii ursari și i-a împrăștiat în pădurea unde avea loc vânătoarea. Zgomotele produse de tobele gonacilor au împins un urs către zona unde se afla Domnitorul. La auzul zgomotelor produse de tobă, ursul a început să danseze după cum fusese dresat. Situația a produs amuzament, dar se spune că și iritarea înaltului oaspete.

La 8 aprilie 1867, pentru „întâia aniversare a pro­clamării rezultatului ple­bis­citului pentru ale­gerea Măriei sale prințul Carol ca Domn al Româ­nilor” și aniversarea zilei sale de naștere, s-a cerut autori­tăților ca această dublă sărbătoare să fie celebrată cu toată solemnitatea – iluminație corespunzătoare cu 1.000 lumânări în bărdace, licitație câștigată de Bănică Gogălniceanu. De asemenea, la 10 mai, s-a aniversat „suirea pe tron a Domnitorului Ca­rol I”, o delegație a municipalității deplasându-se la București spre a-l felicita. Programul zilei de 10 mai: Tedeum la Episcopie, salutat cu 3 salve „de focuri” de către dorobanți și pompieri, „care vor asista în tren de paradă”, primirea felicitărilor de către prefect din partea corpului municipal, a funcționarilor și cetățenilor; la fel și la reședințele de subprefecturi și în comunele rurale; la ora 12.00 distribuirea de pâine la săraci; de la Librăria și Magazinul de Hârtie „Socec & Comp” din București, strada Mogoșoaiei nr. 7 s-au procurat 20 de torțe în valoare de 120 de lei.

(Va urma)