Unde erau magistraţii care strigă după bani când Dragnea îşi bătea joc de legi

Doamna judecătoare Corina Corbu, preşedinta Curţii Supreme, a scris o scrisoare adresată „stimaţilor concetăţeni şi onoraţilor reprezentanţi ai instituţiilor de media”, în care ne vorbeşte des­pre cea mai importantă ­pro­blemă a justiţiei. Pensiile lor de serviciu, desigur, deoarece alte probleme nu mai există în sistemul de justiţie. Totul merge strună cu legile sugrumate de Dragnea şi gaşca lui, cu condamnarea infractorilor, cu miile de dosare care zac cu anii.

În fine, doamna Corbu, deci, ne trimite o scrisoare în care ne spune că „decizia luată ieri de Parlamentul României a fost pentru mine, ca judecător şi cetăţean, tristă şi, aş spune, stupefiantă”.

Dragă doamnă Corbu, trist şi stupefiant nu e că Parlamentul a votat să rămâneţi fără pensii de serviciu (pe care vi le veţi păstra, cel mai pro­babil, cu ajutorul altor beneficiari de pensii speciale, dumnezeii de la CCR). Trist şi stupefiant e că asupra dumneavoastră, ca preşedinte al Înaltei Curţi, planează acuzaţia că teza de doctorat este plagiată. Mă întreb oare asta cum vi se pare? Despre asta nu aveţi nimic de spus, nu?

În scrisoare, doamna judecătoare Corbu ne mai spune că „pentru marea majoritate a colegilor mei pensiile de serviciu sunt o garanţie a independenţei”. Nu, zău? E bine că ştim şi noi, proştii care mai credem în dreptate şi adevăr şi justiţie şi etc, că doar banii, şi doar de la anumite sume în sus, îi fac pe magistraţi să fie independenţi. Eu mă gândeam, în naivitatea mea, că magistraţii sunt independenţi ca structură, că asta e firea lor, că au conştiinţa asta, nu că independenţa lor le vine din bani. Dar, mă rog, se pare că m-am înşelat.

Şi CSM şi-a exprimat „îngrijorarea şi dezacordul faţă de adoptarea de către Camera Deputaţilor a legii prin care este eliminată pensia de serviciu a judecătorilor şi procurorilor. Această situaţie este de o gravitate deosebită şi lezează fundamental independenţa justiţiei şi statutul magistraţilor, cu consecinţe directe asupra actului de justiţie”.

Nu pot să nu mă întreb unde era CSM când Savonea conducea după agenda PSD? Unde erau toţi magistraţii când a fost vorba să o revoce din funcţie pe Lia Savonea? Când vuia presa de ticăloşiile făcute de ea? Atunci, când s-a pus problema revocării, doar câţiva, puţini, au semnat pentru asta. Ceilalţi din sistem au stat preş în faţa lui Savonea şi în faţa PSD. Iar dacă nu au susţinut-o, atunci unii au tăcut ca laşii, că doar salariile lor au mers mai departe, iar pensioara le vine la vârste la care noi, ceilalţi, mai avem de muncit vreo 20 de ani.

Eu înţeleg că magistraţii nu pot fi plătiţi prost, tocmai de aceea susţin salariile mari pe care le au (şi pe care cei care îşi cântăresc independenţa în bani nu le merită). Înţeleg ca magistraţii să aibă şi pensii mari, şi le pot avea foarte mari, calculate în baza salariilor pe care le primesc. Dar disperarea asta după pensiile de serviciu, zbuciumul ăsta din sistem când e voba de banii lor, astea mă dezgustă.

Chiar aşa, oare lor nu le este ruşine deloc? Unde este demnitatea lor? Unde erau miile de magistraţi, când ne călcau în picioare infractorii? Unde erau când Dragnea şi PSD îşi băteau joc de legi? Unde erau toţi aceştia care strigă acum după banii lor şi care ne priveau pe geam când îngheţam pe stradă pentru a apăra Justiţia? Unde erau toţi aceşti magistraţi când colegii lor, puţini, protestau şi ei pentru a apăra Justiţia, lucru pentru care au plătit şi încă mai plătesc? Unde erau când gaşca lui Savonea din CSM umilea aceşti puţini magistraţi care, cu adevărat, au luptat pentru independenţa Justiţiei şi pentru statul de drept?

Unde erau când Inspecţia Judiciară era bâta PSD? Unde erau toţi aceşti magistraţi care ajung acum să ne trimită scrisori în care ne explică cum independenţa justiţiei = bani? Unde?

(Text publicat în „Newsweek România”)