Sport

FOTO / Succes „în grafic“ pentru HC

HC n-a scăpat ocazia de a-și trece în cont o victorie așteptată de majoritatea specialiștilor, trecând în week-end de Poli Timișoara. Fără trei oameni de bază – Fenici, Baican și Szabo -, „studenții” au început bine partida, reușind să mențină echilibrul în prima repriză, la finele căreia chiar conduceau cu un gol, 12 la 11.

Imediat după revenirea de la vestiare, meciul s-a schimbat complet. De la 13-14, buzoienii au revenit cu cinci goluri consecutive, ducând scorul la 18-14, moment în care soarta partidei era ca și decisă. Bănățenii au mai avut un singur moment de grație, revenind pe tabelă la o singură lungime, dar Buzăul a apăsat pedala în ultimul sfert de oră, iar diferența de valoare și-a spus, în cele din urmă, cuvântul.

La final, un 29-23 categoric, iar Lupii sunt pe locul 5 în ierarhia Ligii Zimbrilor, o clasare cât se poate de meritorie. Nu putem însă să nu ne gândim la punctele pierdute pe final în meciurile cu Minaur și Bacău, cuantum cu care HC s-ar fi situat undeva pe podium.

De la Buzău, cel mai bun om a fost Malasinskas, lituanianul având o prestație „world class” cu nouă goluri și un procentaj perfect la aruncări. Tot nouă reușite a avut și Ivan Mosic. Un remarcat al partidei a fost și portarul Tcaciuc, cu 15 parade. De la oaspeți, veteranul Sadoveac a fost cel mai bun marcator, cu șapte goluri.

Pe lângă cele trei puncte, HC Buzău mai bifează un mare câștig, reprezentat de numărul mare de spectatori, publicul fiind la înălțime, în ciuda insuccesului din etapa precedentă, de la Suceava.

Etapa viitoare este una aproape imposibilă pentru HC, buzoienii urmând a se deplasa la București, pentru meciul cu superstarurile de la Dinamo. Campionii au un parcurs perfect în Ligă, cu șapte victorii din tot atâtea posibile și o medie de peste 40 de goluri înscrise pe meci.

Articole similare