Șlefuitorii de cuvinte / Medalion literar – Ruxandra CESEREANU

Pe numele real Mihaela-Ruxandra Braga, născută Cesereanu-poetă, prozatoare, publicistă, eseistă, cadru universitar și cercetătoare – a văzut lumina zilei la data de 17 august 1963 în Cluj-Napoca. Înclinația spre literatură vine pe linie paternă. Tatăl său, Domețian Teodoziu Cesereanu, a fost un cunoscut scriitor, iar mama sa, Aurora, era profesoară.

A fost absolventa Li­ceului de Științe Naturale (acum Liceul „Onisifor Ghibu”) și a Facultății de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, promoția 1985 (specialitatea Ro­mâno-Spaniolă). Și-a luat licența cu o teză despre opera poetică a lui Mihai Eminescu. După absolvire a predat în școli din Nă­săud, Bistrița și Avrig. Din anul 1994 a început să predea la Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai”. Din anul 2000 a trecut la Departamentul de Jurnalism al Facultății de Științe Po­litice.

A obținut mai multe burse de studii în stră­inătate (Cehia, Franța, SUA, Grecia), iar în anul 1995 a beneficiat de o subvenție a Fundației Soros. Concomitent a lucrat și

în presă, mai întâi la revista „Echinox”, apoi la „Ecra­n” și„Ziarul de Cluj”, iar din anul 1991 este redactor la revista „Steaua” (din 2011 este redactor-șef adjunct și din 2015 redactor-șef).

În afara publicațiilor din Cluj-Napoca a fost găzduită și în publicații din țară, precum: „Cuvântul”, „Tribuna”, „Familia”, „Revista 22”, „Vatra”, „Ro­mânia literară”, „Observatorul Cultural”, „Convorbiri literare”, „Orizont”, „Dilema veche”ș.a.

Editorial a debutat în anul 1989 cu microromanul „Călătorie prin oglinzi”, iar în anul 1993 a publicat primul volum de versuri, „Zona vie”, ambele la ­Edi­tura „Dacia” din Cluj-Napoca. Au urmat alte ­vo­lume de versuri, de proză, de eseuri, critică literară și de traduceri (în engleză, italiană, maghiară și bulgară). A fost primită în Uniunea Scriitorilor în anul 1994, iar în anul 1997 și-a susținut cu succes teza de doctorat cu tema „Infernul concentraționar reflectat în conștiința românească”.

Paul Cernat spune des­pre scriitorul Ruxandra Cesereanu că este „una dintre cele mai creative femei literare din România postrevoluționară”. Acti­vitatea ei literară este ca­racterizată de „manierism”, legatăde onirism folosind tehnici psihanalitice. Le­găturile cu onirismul și suprarealismul au fost observate și de criticul Matei Călinescu. Scriitorul și activistul societății civile Adrian Marino o numește „cea mai originală, dar și cea mai paradoxală scriitoare din Cluj-Napoca”.

Din punctul meu de vedere, ca om poți să nu fii de acord cu părerile și judecățile exprimate ­pu­blic de Ruxandra Cese­reanu. Însă nu pot să nu remarc anvergura culturală a profesorului și omului de cultură. Multitudinea activității literare o face să ocupe un rol important în cultura națională. Cele peste 40 de volume publicate (versuri, proză, eseuri, critică literară, traduceri) și șapte volume colective dau greutate culturală autoarei. Iar cei care nu sunt de acord cu demersurile ­pu­blice ale sale, ori cei care se declară fani, să acționeze în așa fel încât să avem o societate cu oameni normali. În fond și la urma urmei, ce mai înseamnă normalul în ziua de azi?

O vrabie turtită

lângă un cauciuc de camion

câteva zile au trecut

de când stă înghețată

acolo.

Frigul a făcut-o să fie din silex

Ciocul ei încă arată calea

spre Orion

pentru cei rătăciți.

Mariile toate

Aș vrea

să știi

că nu

e noapte

în care

să nu mă tem

de Hristos

din ceilalți

dar nu e nici noapte

în care să nu știu

că fiecare

va învia pe jumătate

chiar și eu

voi face la fel

deși am fost

toți apostolii

și Mariile toate.

*

șoptește-mi pe chat cum mai ești

în timp ce țara se duce de râpă!

îți amintești cum Dumnezeu

îl întreabă pe Hristos,

într-una din evangheliile imposibile,

dacă i-a vestit pe cei adormiți?

țara e ca o jupuitură acum,

dar dincolo de piele nu se mai vede carnea,

ci un drapel găurit

care miroase a vechi și bătrân.

tu ești captiv în oasele tale craniene

iar țara stă lângă noi ca un cățel părăsit.

depresia personală și depresia de țară

sunt niște azilante

pe o bancă, în poarta casei, sub un cireș jerpelit,

în vreme ce pe drum trec camioane

și autobuze prăfuite,

pe geamurile lor un copil călător

a scris cu arătătorul

mami te iubesc tati mi-e dor de tine.

*

depresia de țară se poate preschimba

oricând în depresie personală,

iar Mr. Hyde are o șapcă de proletar,

arată ca un căpcăun cu buze din fibre de sticlă.

deci i-ai vestit pe cei adormiți așa cum scrie

într-o evanghelie interzisă?

sau țara noastră e chiar substanța

din care somnul cleios își confecționează

notele muzicale?

nu e nevoie de erotism ca să scrii o poezie

patriotică,

nici de conjurați cu facturi ori de spectatori

indignați,

nu e nevoie de armătură ca să dărâmi un zid

de gelatină,

când țara e imperfectă și casele pentru autiști

se desființează.