sâmbătă, 15 august 2020

Cum era să rateze Bianca Purcărea evoluția la Eurovision, de la o simplă răgușeală

După o experiență ­ma­gni­fică în echipa României alături de Paula Seling și Ovi în 2010, buzoianca Bianca Purcărea și-a încercat norocul, doi ani mai târziu, în aceeași competiție, Eurovision, de data acesta singură, dar a trăit cel mai înfiorător moment din viața ei. Solista trupei Cobzality detaliază, într-un episod recent al vlogului său, cum s-au petrecut lucrurile și care a fost cauza principala pentru care buzoianca nu a mai avut pur și simplu… voce!

„Pentru că mi s-a părut extraordinară experiența cu Paula și Ovi, mi-am dorit să repet acțiunea, dar de data asta să fiu eu personajul principal, să am eu backing-ul meu, piesa cântată de mine. Paula avea câteva piese scrise pentru acest concurs și nu mai erau o prioritate pentru ea, așa că mi-am ales eu trei, le-am cântat în preselecția națională și cu două am trecut. Una am predat-o și am rămas cu <Dont’ t say sorry>. Era piesa mea de suflet, îmi plăceau versurile. Echipa Paulei mi-a completat pachetul cu o rochie roșie, superbă, am fost la stilist, mi-au dat un colier cu catifea mov, superb, mă simțeam așa, divă, era primul meu moment în care mă simțeam importantă”, a detaliat, amuzându-se acum, Bianca.

Buzoianca a mai spus că la repetiții chiar au recunoscut-o câțiva oameni, de la X-Factor și se simțea foarte importantă, ca un superstar. „Teoretic, mă așteptăm să dureze mult această stare de euforie, aveam backing, eram bucuroasă, o să mă voteze oamenii. Dar în dimineață aia, ghici ce? Nu aveam voce. Am încercat să vorbesc, să salut, nimic. Și acum mă doare stomacul când mă gândesc la asta. Era pentru prima dată când mi se întâmpla să rămân fără voce și nu s-a mai repetat experiența până în ziua de azi. O răgușeală oribilă. Toată lumea mă întreba ce am. Era stipulată chiar o amendă în contract, dacă nu mă prezentam, dar nu aveam voce. Aveam număr în concurs, eram în investiție deja, nu aveam ce să fac. Nici nu am luat în considerare să nu apar în concurs. Mă durea fiecare notă cântată, dar simțeam că nu se mai terminau cele trei minute de răgușeală”, a povestit Bianca. A primit totuși laude pentru curajul că a apărut așa răgușită în competiție, chiar și de la ceilalți concurenți, dar și din partea juriului,  pentru că a dus momentul până la capăt.

Bianca mai spune că mama ei nu a stat în fața televizorului, nici fratele ei atunci, pentru că știau că și-a pierdut vocea și pur și simplu nu suportau să o audă răgușită. Și așa, nu a fost pe ultimul loc în competiție, iar în următoarea zi i-a revenit vocea. A fost un moment de disfonie, din cauza emoțiilor acelui concurs, cam asta a fost explicația specialiștilor. „Aveam o presiune, aveam de împlinit niște așteptări și m-au cuprins toate. Cu o zi înainte mi s-a atras atenția că nu respir corect, că nu cânt bine, că nu îmi ascund tremuratul și poate și vorbele astea au contat”, și-a mai explicat Bianca situația din 2012.

loading...
error: Content is protected !!