Deci, să recapitulăm. Două doamne, Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, reușesc, prin intermediul unei asociații, „Dăruiește viață”, să strângă 25 de milioane de euro pentru a construi un spital oncologic pentru copii. Din donațiile a peste 250.000 de români s-au strâns aproape 25 de milioane de euro, plus (ca rocker bătrân nu pot rata să o spun ori de câte ori am ocazia) 500.000 din partea celor de la „Metallica”. Dacă doamnele ar fi trăit în Stalele Unite, cu siguranță ar fi devenit deja eroine de benzi desenate și ale seriei Marvel.
La noi însă, statul controlat până mai an de Dragnea și de clica lui a încercat să fure banii asociației. Pardon, să îi confiște și să îi administreze cum știa el, statul, mai bine. Adică să îi dea pe mâna lui madam Pintea, care ar fi făcut cu ei ce a făcut cu banii spitalului de la Baia Mare.
Doamnelor nu le-a fost de ajuns glonțul care le-a trecut pe la ureche și au insistat în greșeală. Adică acum, în plină pandemie, au construit un alt spital, modular, utilat pentru ATI, pentru a fi folosit la cazurile grave de infecție cu Covid-19. Dacă doamnele ar fi trăit în Stalele Unite, cu siguranță ar fi devenit deja eroinele unei noi serii de benzi desenate și ale încă unui film Marvel.
La noi însă, statul controlat de Orban și de clica lui dă semne că l-ar cam durea la doi metri în spate de eforturile Asociației „Dăruiește viață”. Nici nu îi fac cu ochii banii investiți în aparatură și dotări – normal, asemenea chestii se pot cumpăra oficial la prețuri substanțial umflate -, dar nici nu bagă în seamă acest spital.
La fel de trist este că aceeași soartă cu spitalul Asociației „Dăruiește viață” o are și un alt așezământ de același fel: spitalul construit de Primăria Capitalei, finalizat de două luni, care nu a primit avizul de funcționare din partea Direcției de Sănătate Publică.
Revenind la spitalul organizației non-guvernamentale conduse de Carmen Uscatu și de Oana Gheorghiu, (i)responsabilii din fruntea Ministerului Sănătății și a Departamentului pentru Situații de Urgență, mai precis Pic și Poc ai pandemiei, Tătaru și Arafat (cel care ne explică senin că „izoleta nu mai este obligatorie pentru că nu avem”), invocă faptul că nu se pot face detașări de personal bătând din palme – nici măcar ale voluntarilor!? -, pentru că legea care permite asemenea mișcări ar fi în vigoare abia de o săptămână.
Și atunci mă întreb oare, de ce suntem în stare de alertă? De ce am fost două luni în stare de urgență? Doar pentru achiziții publice fără licitații? Se pare că da, dat fiind că după trei luni și jumătate de la primele măsuri de limitare a răspândirii virusului numărul cazurilor crește vertiginos, sub ochii criminal de îngăduitori ai celor care ar trebui să-și ia în serios rolul de autoritate a statului. Adică să aplice legile pe care le au la îndemână, chiar dacă, neoficial, șefii de la București le sugerează să o lase mai moale.
La noi, Iron Man, Wonder Woman, Flash, Superman & Co. s-ar fi transformat de mult în niște bătrânei cârcotași care tot așteaptă ca autoritățile să le comunice baza legală care le permite să devină eroi de bandă desenată sau de film…
