Foto/ Istoria Buzăului descifrată într-un covor din 1887 

După zece ani în care a beneficiat de lucrări de reabilitare, celebra Casă Vergu Mănăilă, una dintre cele mai vechi proprietăți din oraș, a fost redeschisă miercuri pu­blicului. Locul care găzduiește Colecția de Etnografie și Artă Populară beneficiază acum de un concept expozițional nou, actuala conducere a Muzeului Județean apelând la etno-arheologul Doina Cio­banu, fost director al instituției.

La inaugurarea Casei „Vergu Mănăilă” a fost invitat ieri Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Ju­dețean, instituție care a alocat aproximativ 180.000 lei în reabilitarea clădirii. Directorul Muzeului Județean, Daniel Costache, a anunțat că după ce va trece pandemia își dorește să exploateze și curtea celebrei case de pe strada Războieni, unde vor fi organizate ateliere de olărit. Interesant de știut este că fosta locuință a familiei Mănăilă are o caracteristică specială din punct de vedere arhitectural: „cât este în partea de sus, deasupra pământului, atât este și în partea de sub pământ, în zona pivnițelor”.

„Covorul mi l-a oferit un buzoian de pe strada Patriei”

Una dintre piesele de greutate ale expoziției este un covor vechi de peste 130 de ani, țesut în 1887. Experiența deosebită a Doinei Ciobanu a făcut ca prezentarea  acestui covor să aibă valoarea unei incursiuni rapide în istoria acestor locuri, și nu numai.

„Acest covor mi l-a ofe­rit un domn din Buzău care stătea pe strada Patriei. Îmi aduc aminte că eram director la muzeu și l-am achiziționat împreună cu alte obiecte, prin anul 1998”, a declarat Doina Ciobanu pentru OPINIA.

Fostul director al Muzeului Județean spune că în calitate de etnograf se ferește totuși să atribuie acest covor unei anumite zone din județ, chiar dacă acesta prezintă niște motive clare, precum cocoșul, racul, floarea.

„După reforma lui Cuza oamenii se mută cu tot cu obiceiuri, apar sate noi. Comuna Florica este toată nouă”

 „Este o scoarță, iar majoritatea scoarțelor de la noi sunt făcute de munteni, dar nu putem să localizăm cu precizie zona în care a fost realizată. Ne aflăm la sfârșitul secolului XIX când oamenii umblau foarte mult. După Adrianopole, 1827, când turcii ridică monopolul și după ce țările române devin independente, oamenii au avut voie să practice comerțul liber. Atunci se înrăutățesc structurile sociale și oamenii umblă. Apoi, după reforma lui Cuza are loc o vânturare teribilă de populație. Apar sate noi, de exemplu comuna Flo­rica este absolut nouă toată. Oamenii se mutau dintr-o parte în altă cu tot cu obiceiurile și tradițiile lor. De exemplu, toți s-au mirat că la Smeeni se juca capra. Se știa că la câmp nu se juca capra. Asta pentru că oamenii se mutaseră dintr-o parte în alta. În plus, Buzăul a avut mereu un târg mare, târg de vamă care lega toate cele trei țări românești, iar la acest târg se găseau multe produse aduse din alte părți”, a mai declarat Doina Ciobanu.

„Îmi dau seama după ce pipăi că bumbacul din covor a fost cumpărat de la târg”

Fostul director este de părere că mult mai concretă este o analiză a materialelor din care este confecționat covorul, materiale care pot oferi mult mai multe date.

„Noi putem analiza un astfel de bun dintr-o altă perspectivă. Să vedem dacă este făcut în casă în totalitate. Acest covor este făcut în casă, dar bumbacul a fost cumpărat de la târg. Eu îl cunosc imediat ce îl pipăi. La noi, până pe la mijlocul secolului XIX, țesăturile erau făcute în casă; adică din cânepă și lână. În secolul XIX apare bumbacul. Nu doar că se cumpăra, dar în zona Banatului și aici pe la Brăila, Galați, Dobrogea, adică lângă apă, unde putea fi irigat, începe să fie cultivat bumbacul. Îl cultivau, îl torceau… Nu era de foarte bună calitate și nici o producție mare, dar oamenilor le convenea. Foloseau mașina de tors pentru a face față și vindeau bumbacul la târg. La sfârșitul secolului XIX găsim la Cislău și Chiojd femei care vindeau borangic ori țesături din borangic. Așa apar țesăturile mixte, bumbac și borangic”, a mai declarat etnograful buzoian.

Doina Ciobanu spune că un covor atât de mare nu putea aparține decât unei familii foarte avute.

„Valoarea istorică a acestei scoarțe provine din mărturiile date de modul de lucru, de colorit. Faptul că cineva a făcut un covor atât de mare la acea dată ne indică stare de bogăție a familiei. Dacă erau mai multe astfel de covoare, înseamnă că starea materială era foarte bună. Covoarele acestea erau parte a zestrei. La fel ne arăta și costumul popular. Dacă fustarul (n.r., care se vedea de sub fotă) era mare și creț, înseamnă că proprietarul a avut mult material. Starea socială era dată deci și de costum”, a mai declarat Doina Ciobanu.

„La noi, boierii cei mai răi au fost în zona de câmp, unde vindeau cereale”

Vizavi de statutul social și averea celor care au populat în trecut aceste meleaguri, buzoianca spune că istoria ar trebui să facă mici erate.

„Istoria va trebui să facă mici schimbări. De ce? În 1947, de exemplu, în spațiul buzoian, peste 50% erau moșneni, adică oameni care trăiau ei și familia lor din pământul lor. Aveau pădure la munte și la câmp. O să se spargă mitul ăla ca țăranul era foarte nenorocit. La noi existând monopolul turcesc, adică tot ce vindeai trebuia să vinzi la turci, nici boierii nu erau interesați să aibă moșii mari, pentru că trebuia să muncească mult și luau puțin. Aceste bariere au fost sparte de Constantin Brâncoveanu și de aceea a fost pedepsit. Boierii țineau cât le ajungea să trăiască bine și preferau să lase pământuri mici pe mâna țăranilor care să le muncească. Nu le-au luat pământurile. Cam în tot spațiul românesc 40% dintre țărani erau proprietari. După ce s-a ridicat monopolul turcesc, boierii au început să devină mai hapsâni. La noi, boierii cei mai răi au fost în zona de câmp, unde vindeau cereale”, a mai declarat Doina Ciobanu.

„Este un moment important chiar dacă nu putem vorbi despre un vernisaj propriu zis din cauza condițiilor epidemiologice. Punem în valoare casa după zece ani, iar asta este un moment cu ade­vărat important. Este o expoziție nouă care va­lo­rifică nu numai patrimoniul etnografic specific seco­lelor XVIII – XIX din zona Buzăului, ci și imobilul care găzduiește expoziția. Este dotată cu touchscreenuri oferite de Consiliul Ju­dețean”, a spus directorul Muzeului Ju­dețean Buzău, Daniel Costache.

„Mulțumesc celor de la muzeu și tuturor care s-au implicat în acest proiect. Este un lucru foarte bun pentru muzeu și pentru cetățeni pentru că reînvie tradițiile românești, cultura de-a lungul anilor. Este o clădire veche de la sfârșitul anilor 1700 și tot ce a însemnat cultură românescă, tradiții, a rezis­tat peste secole și este bine ca și generațiile de azi să cunoască aceste lucruri, ce s-a întâmplat cu societatea românească de-a lungul timpului. Mă bucur foarte mult că s-a realizat acest lucru și sper că, în ciuda pandemiei și a perioadei dificile, cât mai mulți buzoieni să vină să vadă casa, să vadă colecția, să vadă cum arăta o casă tradițională, chiar dacă ea a aparținut unei familii de boieri. Este practic o lecție de istorie pe viu”, a spus Petre Emanoil Neagu, președintele Consiliului Județean Buzău.