„Hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română, să-nvârtim hora frăţiei pe pământul României”. Frumoasa poezie „Hora Unirii”, compusă de marele nostru poet Vasile Alecsandri, a fost publicată pentru prima dată în 1856, în „Steaua Dunării”, revista lui Mihail Kogălniceanu, şi cântată mai târziu pe muzica lui Alexandru Flechtenmacher. Lăutarii vremii au dat glas acestui cântec care reprezenta un fel de imn al mişcării unioniste, un cântec patriotic şi revoluţionar ce, până la 24 ianuarie 1859, devenise cunoscut de tot poporul.
Admirabil acest cântec! „Hora Unirii” s-a cântat în toate provinciile româneşti, inclusiv în Transilvania, cu aceeaşi intensitate, fiind identificată cu dorinţa poporului de a avea un singur domnitor şi o singură ţară. Această dorinţă a fost consfinţită prin alegerea colonelului Alexandru Ioan Cuza, atât ca domn al Moldovei (5 ianuarie 1859), cât şi ca domn al Munteniei (24 ianuarie 1859), Mica Unire fiind primul pas către viitoarea Românie Mare, făurită la 1 Decembrie 1918.
Să ne întoarcem la „Hora Unirii”… Să cântăm şi să simţim acea tensiune pe care au simţit-o bunii noştri la 1859, dar să facem o horă mare, pentru că dansul presupune angajarea totală a sufletului. Dar astăzi cu cine am mai putea să facem această horă mare a Unirii? De la an la an, totul se schimbă, iar data de 24 ianuarie a devenit ceva formal, o zi liberă în plus pentru bugetari şi o paradă a ipocriziei dominată de „evenimente festive” organizate de autorităţi, în special de primării, pe mulţi bani publici, în scopuri electorale.
Mărite Domn Cuza, treburile prin ţară nu merg prea bine şi pentru că se apropie ziua de 24 ianuarie, azi m-am horărât să-ţi scriu o scrisoare, retorică desigur. Află că „inima ţării tale” (aşa cum numeai tu Bucureştiul) este rănită acum şi a cam obosit, abia mai bate, iar mâinile oamenilor sunt prea ocupate pentru a se
deschide precum petalele unei flori, aşa cum o făceau odinioară, ca să se poată prinde una cu alta. Oamenii din ziua de azi sunt prea ocupaţi şi, apoi, cine şi-ar lăsa telefonul mobil din mână de dragul unei hore?… Şi pentru ce?
Amândoi suntem de-o mamă, de-o făptură şi de-o seamă? Pe bune? Patriotism? Iubire de ţară şi de neam? Acestea au devenit poveşti pentru mulţi dintre noi, Măria Ta, de aceea am ajuns în degringolada în care ne zbatem de mai bine de 30 ani! Indiferenţa şi făţărnicia ne duc către pieire, dar ce mai putem face?
De te-ai mai întoarce tu, Mărite Domn, să faci ordine în ţara asta, dacă crezi că se mai poate face ceva! Tu, care ai reprezentat simbolul unei generaţii, care ai studiat în străinătate şi te-ai întors determinat să faci ceva măreţ pentru ţara ta, apoi cu mult curaj şi dăruire ai pus bazele unui stat român modern. Tu, care ai reuşit în vremuri grele să ţii poporul unit şi să implementezi reforme fără de care structura statală nu avea cum să reziste.
Măria Ta, ţi-ai pus semnătura pe certificatul de naştere al statului român modern, singurul care putea asigura protejarea identităţii şi naţiunii române! Ai reuşit pe plan extern să fii tampon între marile puteri, iar prin politica dusă ai susţinut energic mişcările de redeşteptare naţională a tuturor popoarelor din această parte a Europei, şi ai făcut faţă presiunilor constante şi tensiunilor venite din partea marilor puteri ale vremii care îşi vedeau lezate interesele în Principatele Române.
Cum ai reuşit, Mărite Domn, ca în doar şapte ani să transformi radical ţara, aşezând-o în cadre moderne? Reforma agrară, învăţământul primar obligatoriu, sistemul metric, reforma în justiţie (Codul de Procedură Penală şi Codul Civil), sunt doar câteva dintre cele mai importante realizări de care se leagă numele tău.
Erau destui trădători şi pe vremea ta, pe de o parte clasa politică a epocii, pe de altă parte marile familii boiereşti rămase fără privilegii, dar şi situaţia complicată dată de poziţia unui stat nou ce-şi făcea loc cu timiditate în familia celorlalte state din Europa. Cum ai ştiut să găseşti şi să atragi în juru-ţi oameni valoroşi care să te sprijine pe timpul domniei printre atâţia trădători?
Ne-ai fost exemplu în tot, dar noi acum avem alte modele, Mărite Domn, iar orele de istorie ne sunt din ce în ce mai puţine şi mai sărace în informaţii. Pe vremea când eram elevă, deşi nu am văzut dinozauri, pe 24 ianuarie se organizau serbări dedicate acestei zile speciale care se încheiau întotdeauna cu Hora Unirii. Cântam cu toţii acest cântec ca pe un fel de imn sacru, prinzându-ne într-o horă a bucuriei, a mulţumirii faţă de istoria neamului din care ne tragem. Îl mai ştiu şi astăzi mulţi oameni, îl mai cântă dar, când apar politicienii pe firmament la ceremonie încep huiduielile care aproape că acoperă fanfara militară! Iar în ultimii ani, indiferent cine este la putere şi cine în opoziţie, sărbătorirea Zilei Micii Uniri a devenit ziua huiduielilor!
Dar despre organizarea şi reformarea armatei nu am amintit încă nimic… Era să uit… Cum ai reuşit să unifici armatele celor două principate şi să reorganizezi trupele puţine şi slab înzestrate punând bazele unei armate române moderne? Dotarea, echiparea, perfecţionarea, înzestrarea cu armament şi tehnica de luptă necesară, formarea cadrelor de comandă şi instruirea lor, toate acestea au redefinit şi repoziţionat rolul şi locul armatei în stat şi societate, iar o parte din drepturile militarilor au rămas valide şi astăzi. Doar o parte, pentru că armata din zilele noastre, din cauza clasei politice, nu mai are importanţa pe care i-ai acordat-o… Iar despre pensiile militarilor, acum se spune în mod eronat că ar fi „pensii speciale”.
Dar tu ştii bine că nu au dreptate, Măria Ta, pentru că tu ai creat sistemul de pensii militare de stat, cunoscând foarte bine privaţiunile precum şi restrângerea unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti pentru militari. Dar în zilele noastre se profită de lipsa de informare a maselor şi se aruncă cu vorbe fără rost care nu fac decât să-i învrăjbească pe “cei cu inima română”, ce nu cunosc adevărul istoric.
Măria Ta, mai suntem destui în ţara asta care te-am vrea înapoi, şi te rugăm, mai naşte-te odată!
