Politic

Romanescu: „Trecem la măsuri active pentru salvarea și creșterea numărului de locuri de muncă și pentru sprijinirea sectorului privat”

„România a fost mai puțin afectată decât multe alte țări din Europa și din lume” de criza provocată de pandemia de infecții cu noul coronavirus, a scris pe Facebook deputatul Cristinel Romanescu, președintele organizației județene a Partidului Național Liberal. El afirmă că această stare de lucruri se datorează măsurilor „prompte, eficiente și corecte” luate de guvernul liberal și de președintele Iohannis.

„Sunt trei luni de când epidemia a lovit România. S-a dovedit că măsurile luate de Guvernul PNL și președintele Iohannis, au fost prompte, eficiente și corecte: au salvat vieți, au protejat sănătatea românilor, au pus bariere în calea extinderii pandemiei, i-au ajutat pe semenii noștri aflați în dificultate, au susținut economia și locurile de muncă. Astfel, România a fost mai puțin afectată decât multe alte țări din Europa și din lume”, susține Romanescu.

Acesta se referă și la noile „măsuri active de sprijin destinate angajaților și angajatorilor în contextul stării de alertă” care au intrat în vigoare la începutul acestei luni:

„De la 1 iunie au intrat în vigoare, odată cu nouă fază a măsurilor de relaxare, de reintrare treptată în normalitate, noi măsuri active de sprijin destinate angajaților și angajatorilor în contextul stării de alertă. Trecem la măsuri active și cât se poate de concrete în bătălia pentru salvarea și creșterea numărului de locuri de muncă și pentru sprijinirea sectorului privat. E încă o dovadă că suntem pe calea cea bună.

Măsuri active de sprijin destinate angajaților și angajatorilor în contextul stării de alertă:

– Guvernul PNL are ca prioritate majoră intensificarea bătăliei pentru locurile de muncă ale românilor într-o economie lovită dur de criza provocată de coronavirus. În prima fază, Guvernul a susținut plata somajului tehnic pentru sute de mii de angajați cu contractele de muncă suspendate temporar. Miza a fost salvarea locurilor de muncă în cea mai dificilă parte a crizei. Acum, Executivul condus de Ludovic Orban trece la faza a doua, cu un nou set de măsuri care vizează atât păstrarea a cât mai multor locuri de muncă existente, cât și crearea altora noi pentru cei aflați în căutare de joburi (tinerii între 16 și 29 de ani, persoanele în vârstă de peste 50 de ani, compatrioții noștri reîntorși acasă după ce și-au pierdut joburile în străinătate). Cuvântul de ordine este: stare de alertă maximă pentru salvarea și creșterea numărului de locuri de muncă.

– Guvernul plătește o parte din salariile celor întorși la lucru. Începând cu 1 iunie 2020, angajații care au primit indemnizația de șomaj tehnic, suportată de la buget în proporție de 75% și cărora le sunt menținute contactele, beneficiază, pentru o perioadă de trei luni de plata unei părți din salariu, reprezentând 41,5 % din salariul de bază, dar nu mai mult de 41,5 % din câştigul salarial mediu brut. Condiția este ca respectivul angajat să fi avut contractual de muncă suspendat minimum 15 zile. Angajatorii au obligația menţinerii raporturilor de muncă până la 31 decembrie 2020, cu excepția lucrătorilor sezonieri. Procedura de plată este aceea de decontare: angajatorii vor plăti costul salarial și contribuțiile, iar apoi, în maximum 10 zile, vor primi fondurile aferente de la agenția teritorială de ocupare a forței de muncă.

– Ofertă pentru stimularea angajărilor: guvernul plătește jumătate din salariu în cuantum de maximum 2.500 de lei lunar, pe un an. Tot începând cu 1 iunie 2020, angajatorii care încadrează cu normă întreagă persoane în vârstă de peste 50 de ani ale căror contracte de muncă au încetat din motive neimputabile lor și tineri cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani, înregistrați ca şomeri, primesc lunar pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din această categorie, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2500 de lei. Angajatorii au obligația menţinerii raporturilor de muncă pentru o perioadă de încă 12 luni după împlinirea acestui termen.

– Românii întorși din străinătate vor fi ajutați să-și găsească joburi. Măsura plății a jumătate din salariu, pe o perioadă de un an, se aplică și în cazul încadrării în muncă a cetățenilor români cărora le-au încetat raporturile de muncă cu angajatorii străini aflate în derulare pe teritoriul altor state, din motive neimputabile lor, prin concediere. Estimări recente arată că numărul românilor întorși din străinătate și aflați în căutarea unui loc de muncă se ridică la aproximativ 350.000. De aceste măsuri de sprijin nu vor beneficia angajatorii de tip instituţii şi autorităţi publice, dar nici angajatorii care se află în stare de insolvenţă, reorganizare judiciară, faliment, dizolvare, lichidare ori administrare specială, care au activităţile suspendate sau restricţii asupra acestora din alte motive decât cele generate de răspândirea COVID-19.

– Indemnizația de somaj tehnic, acordată acolo unde se mențin restrictiile de activitate. De la 1 iunie 2020, indemnizația de șomaj tehnic, va fi menținută, de la data de 1 iunie 2020, pentru toate domeniile de activitate în care se menţin restricţiile stabilite până la ridicarea acestora.

Bilanțul de la sfârșitul lunii mai cu privire la acordarea șomajului tehnic în perioada stării de urgență și a stării de alertă arată că Guvernul PNL a reușit, în comparație cu alte țări europene, un rezultat foarte bun: 2,8 miliarde de lei pentru circa 1.800.000 de persoane”, a scris deputatul liberal buzoian Cristinel Romanescu pe pagina sa oficială de Facebook.

2 Comentarii

  1. Cum sa mai ai incredere in PNL? Au amendat 13% din populatia romaniei. Incet, incet iese la iveala pentru ce a fost COVID. Nu a existat o forta politica ca sa isi fi batut joc de romani in secolul 20 asa cum si-a batut joc de romania PNL reprezentat de Vela, Orban si ceilalti indivizi. Practic au aratat ca votand acest partid va puteti astepta la orice din partea lor. Este absolut necesar sa existe un echilibru si sa fie adusi in fata oameni capabili. CE ati aratat cu COVID? Oamenii credeti ca nu si-au dat seama? Cum au iesit aia 2000 de insi din Suceava cand era blocat total? Ati instituit teroare psihica in randul oamenilor. Nu voi mai vota PNL niciodata si sper ca Orban si Vela sa isi termine cariera politica. In China ii ardeau pe oamenii morti de covid si in Romania pupau sicriu. Voi sunteti intregi la cap? Ati tinut in spitale oamenii asimptomatici? Pentru ce? Sa luati voi bani? Nu mie rusine nici cu Carjan de la Rm Sarat si cu Stanciu de la Ramnicelu. Si-au batut joc de oameni. Carjane, tu si cu Stanciu oricum nu mai iesiti. Anul asta voi suna la politie ori de cate ori vad o masina ca duce oameni la vot.

  2. Astfel de masuri sunt asteptate cu interes de toti romanii, afectati de criza economica declansata inca inainte de pandemie.
    Masurile de protectie sociala, impreuna cu cele pentru sustinerea cheltuielilor legate de forta de munca cu care se confrunta angajatorii, dublate de unele facilitati financiar-economice, trebuie urmate cu masuri concrete de investitii. Sustinerea investitiilor de infrastructura, chiar si pe timpul pandemiei a fost o masura extrem de valoroasa pentru viitorul Romaniei.
    Faptul ca s-au facut toate platile pentru proiectele derulate prin PNDL, chiar daca au fost desfasurate, in majoritate de firmele clientelare ale PSD, arata ca acest partid, care si-a asumat guvernarea in aceasta perioada, nu a urmarit decat normalitatea, realismul si dorinta de a sustine economic tara.
    Da, sigur va fi foarte mult de lucru pentru elaborarea strategiei de dezvoltare, post-pandemie, pentru a indentifica vizionar viitorul Romaniei, evident cu folosirea eficienta a fondurilor europene.
    Cresterea gradului de colectare a taxelor, finalizarea procesului de digitalizare incasarilor, conectand in sfarsit caselor de marcat direct la ”fisc”, este mai sanatos decat sa aplici alte masuri deloc prietenoase, cum ar fi cresterea taxelor sau reducerea cheltuielilor cu salariile, masuri total nepopulare.
    De ce nu s-a facut pana acum aceasta ”conectare” stiu foarte bine ”expertii” PSD. Vom vedea efectul spre finalul anului si mai discutam dupa.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker