OpiniiSoroca

Războiul în care toată lumea se vrea considerată… învingătoare

Când scriu această Tabletă, mai rămân ore numărate până la… intervenția forțelor armate rusești pe teritoriul Ucrainei. Cel puțin despre aceasta au trâmbițat ultimele zile mai multe persoane cu pondere, inclusiv președinți de state și premieri. N-o să le dau nume, fiindcă îi cunoașteți și Dumneavoastră, cu atât mai mult nu vreau nici să le fac publicitate, nici să le torn sare pe rană. Or, nu cred că previziunile lor se vor materializa pe simplul motiv că acest rușinos război nu trebuie nimănui și că panica semănată de aceștia ar putea fi cel mai rău lucru care putea să ni se întâmple.

De altfel, un război (ca și altă competiție – Doamne, ce comparație!) trebuie să aibă un învingător și un învins. Sau, poate, învingători și învinși, dacă ținem cont de câte țări au fost atrase în această „horă” monstruoasă. Păi, în opinia mea, de această dată toată lumea se va considera învingătoare (ceea ce nu este adevărat, iar puțin mai jos voi explica și de ce) și nimeni nu-și va asuma rolul de învins și, ipotetic vorbind, toți vor avea dreptatea lor… Rușii, să zicem, foarte curând își vor retrage forțele armate de la granița cu Ucraina și vor striga în gura mare că degeaba s-a făcut atâta tam-tam și că a fost vorba doar despre niște exerciții militare ordinare – chipurile, nu avem voie să facem pe teritoriul nostru ce dorim, când, cu cine și cât dorim? Bineînțeles, un om normal la cap se va întreba: de ce a trebuit să fie aduși, de la mii de kilometri, peste 100.000 de soldați și tehnică militară și de ce aceste exerciții trebuia să aibă loc la câțiva kilometri de „buba cea mare”, dar nu pe întinsurile fără margini ale Siberiei? Răspunsul rușilor îl intuiesc: de-atâta!… Pe de altă parte, Ucraina, SUA și NATO au motivele lor de a-și adjudeca victoria – vedeți Dumneavoastră, la cererea și insistența noastră rușii au dat-o la pace! Dacă nu era poziția noastră fermă, războiul era inevitabil! Mai puțini vor fi acei care vor recunoaște că „vina” sau „meritul” cel mare aparține condițiilor inacceptabile puse de părțile beligerante. Pe de-o parte, SUA și NATO au cerut Rusiei să-și retragă „forțele pacifiste” din Republica Moldova, Georgia și Ucraina, iar Putin a fost la fel de tranșant – NATO să părăsească Europa de Est și să rămână în afara fostei URSS. În astfel de cazuri se zice că dreptatea este undeva pe la mijloc, dar nu-mi permit luxul să fiu de acord cu această „înțelepciune populară”.

Or, dacă sunteți de acord cu mine – bine, iar dacă nu sunteți – vă rog să nu mă judecați aspru, dar eu consider că Rusia a pierdut lamentabil această confruntare și are motive serioase să-și revadă comportamentul în relațiile cu partenerii. Explic de ce. În primul rând, pentru că planurile Moscovei de acasă nu au coincis cu cele de pe front – Ucraina nu mai este acea din anul 2014, îndeosebi în ceea ce privește spiritul patriotic al populației și din punct de vedere militar (datorită ajutorului primit din afară). Adică, scenariile unor „specialiști” gen Jirinovschi, care se umflă în pene și strigă că Rusia poate cuceri Kievul în două ore, chiar țin de domeniul fantasticului. În al doilea rând, pentru o țară bogată în zăcăminte, dar săracă în mecanisme care ar permite gestionarea corectă a acestei bogății sancțiunile financiare și economice chiar sunt vitale – conducta Nord Stream 2 umplută cu gaze ar putea să se transforme dintr-un proiect de succes într-un adevărat fiasco (dacă ținem cont de faptul că peste 70 la sută din economia țării este dependentă de hidrocarburi), ca să nu mai zic că majoritatea rușilor bogați își au copiii și averile în Europa de Vest și SUA, iar zicala despre „mai aproape-s dinții decât părinții” încă nimeni nu a anulat-o.

În contrabalanță vreau să zic că și rivalii rușilor au destule motive pentru a-și turna cenușă pe creștet. Panica semănată, în speță evacuarea pripită a diplomaților și turiștilor din capitala Ucrainei și anularea curselor aviatice au turnat multă apă la moara cârcotașilor, dar și unele declarații ieșite din gura unor oficialități au fost mai mult decât aberante. În acest context, cea mai „delicioasă” a fost, de departe, „perla” ministrului de Externe britanic Lis Truss, la întâlnirea cu omologul rus, Serghei Lavrov. Când acesta a întrebat-o pe doamna Truss dacă recunoaște suveranitatea rusă asupra regiunilor Rostov și Voronej, unde Moscova își consolidează forțele, șefa diplomației de la Londra a răspuns tranșant – Marea Britanie nu va recunoaște niciodată pretențiile Rusiei la aceste regiuni! Ce-i drept, după ce ambasadorul britanic a intervenit și i-a atras atenția ministrei asupra erorii, confuzia a dispărut cumva, dar…

În fine, când Dumneavoastră citiți această Tabletă, lucrurile sunt clare sau, poate, începerea războiului a fost amânată pentru altă dată. Spun aceasta fără nici un pic de ironie, fiindcă în această lume nebună totul este posibil.

Articole similare