Opinii

Poate cea mai bună variantă a unor alegeri dezastruoase

În final, cred că rezultatul alegerilor are și niște părți bune. Nu mai e niciun partid care să dețină o putere atât de mare, cum avea PSD în 2016, încât să devină periculos pentru democrație. PSD nu mai poate dicta regulile jocului, așa cum o făcea acum patru ani, iar ­varianta de a forma o majoritate nu e imposibilă (în politică, nimic nu e imposibil), dar e puțin probabilă la cum arată procentele.

PNL nu a ajuns, din fericire, la puterea pe care PSD o avea în 2016, putere care cred că devine periculoasă pentru orice partid și mai ales pentru țară, în final. Și așa cred că PNL începuse să aibă niște apucături destul de toxice în ultimul timp și se vedea că simțeau gustul de sânge. Poate, așa, le va face bine un duș rece.

Rezultatul USR/PLUS nu e nici foarte prost, dar, oricum, nu e nici pe departe pe cât de bun ar fi putut fi după acești patru ani. S-au prăbușit după europarlamentare. N-au fost capabili să gestioneze deloc victoriile pe care le-au avut. Nu, nu presa e de vină pentru rezultatele slabe ale USR/PLUS (cum văd aberațiile scrise de unii). În primul rând, s-au decontat acum îngâmfarea, ignoranța, ,,știm noi mai bine”, ,,noi suntem perfecți, toți ceilalți au ceva cu noi”, lipsa de maturitate, de coerență și de consistență politică, ura alimentată în spațiul public.

USR/PLUS a avut șanse enorme, a avut parte de ceva ce foarte rar ajung partidele să aibă, poate chiar niciodată: speranță din aceea sinceră din partea electoratului și implicarea unui număr mare de oameni buni, onești, capabili să facă ceva. Însă liderii au fost extrem de slabi și nu o dată li s-a spus în spațiul public că greșesc, că vor duce, în ritmul ăsta, partidul în gard, lucru care acum s-a întâmplat, dacă ne gândim la ce potențial avea acest partid. Eu cred că Dan Barna nu mai poate conduce USR/PLUS, dar, mă rog, partidul știe mai bine. Poate că în țara asta nu se pune problema de onoare, de responsabilitate, de simțul măsurii și atunci e OK și așa.

Pe de altă parte, scorurile PNL-USR/PLUS obligă partidele astea să ne arate dacă chiar sunt capabile să construiască împreună ceva pentru țară. Pentru cei care le-au dat votul. Repet, pentru țară, nu pentru partide. Vom vedea cu toții dacă vor renunța la războaiele lor stupide și interminabile și vor face tot posibilul să poarte negocieri bune, să găsească și să formeze o majoritate, să muncească și să guverneze împreună. Dacă PNL și USR/PLUS ar fi avut scoruri mari, care să le permită să-și încordeze mușchii unii în fața celorlalți, pentru noi ar fi fost prost. N-am încredere că ar fi putut gestiona, în folosul nostru, al cetățenilor, niște victorii răsunătoare. Așa, poate lasă deoparte toate calculele de dinainte de alegeri și chiar se vor gândi să muncească împreună.

Nu, nu mă miră AUR. Dacă ieși din bulă, înțelegi foarte clar ce e cu partidul ăsta. Mă miră, poate, rezultatele AUR obținute în diaspora. Dar tot români au votat și acolo, la fel ca în țară. Deci, da, revin, nu mă miră nimic.

Cât privește PSD, procentual a pierdut cam 15% față de 2016. Vom vedea exact și în număr de voturi. Politic, PSD nu mai are forța acelui PSD al lui Dragnea, de acum patru ani, însă exclus nu e să ia guvernarea (repet, nimic nu e exclus în politică). Niciodată nu se știe ce fac traseiștii, de exemplu, cei atât de doriți și res­pectați și de PSD, și de PNL.

Eșecul PRO România, cu Ponta, Tăriceanu&Co, e un lucru foarte bun. Totuși, ceva-ceva trebuia curățat.

În fine, dorința poporului (mă rog, a celor foarte puțini care au votat) a fost spusă duminică. De aici înainte, vom vedea ce vor face partidele pentru a respecta această dorință. Și, da, înțeleg dezamăgirea unora, e greu de crezut că, după 30 de ani de la Revoluție, după acești ultimi ani cu Colectiv, cu 10 august etc, PSD e pe primul loc. Dar asta e. Mai mult nu s-a putut și habar n-am dacă o să se poată vreodată, cel puțin în timpul vieților noastre. Pe de altă parte, țara e una, iar politica e altceva. Iar eu cred că noi trebuie să fim alături de țară, nu de politicieni, indiferent cât de supărați și dezamăgiți am fi într-un moment sau altul.

(Text publicat în Ziare.com)

Un comentariu

  1. Pesediștii au stat cu inima cât un purice ca nu cumva să scoată un procent de 40%, un nou „accident Dragnea”, și astfel să declanșeze jihadul asupra lor. Grangurii de la Bruxelles nu agreează partidele mari care pot încurca socotelile.
    Simpatică este înghețarea numărării la BEC. Probabil deja se derulează planul de a trece PMP-ul de pragul electoral și negocierile cu marinarul, că n-are de gând să facă pe nebunul.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker