Economic

Peste 7 milioane lei sprijin financiar pentru apicultorii buzoieni

609 apicultori buzoieni au primit sprijin din partea APIA în baza Programului Naţional Apicol (PNA) pentru anul 2020. Prin HG 339/2020 privind aprobarea PNA pentru perioada 2020-2022, s-a stabilit că valoarea sprijinului financiar alocat pentru anul 2020 este de 50.210 mii lei, 50% reprezentând contribuția Uniunii Europene la programele apicole naționale. Această sumă a fost integral plătită unui număr de 6.150 apicultori declarați eligibili și 10 forme asociative legal constituite. „La nivelul centrului Județean Buzău avem un număr de 609 beneficiari , autorizați pentru o sumă de  7.380.883,96 lei”, transmit reprezentanții APIA Buzău.

Care sunt acțiunile apicultorilor pentru care s-a acordat sprijin financiar

APIA Buzău informează că  au fost efectuate plăți pentru „asistenţă tehnică pentru apicultori şi organizaţiile de apicultori astfel: A.1.- consultanță în apicultură; A.2.- promovarea apiculturii şi a produselor apicole; A.3.- organizarea de cursuri de perfecționare în apicultură; A.4.- achiziția de către formele asociative de echipament pentru procesarea cererii; A.5.- achiziția de către formele asociative de echipament pentru ambalarea mierii”.

APIA a mai plătit și  acțiunile efectuate de apicultori pentru combaterea agresorilor şi a bolilor specifice stupilor, în special a varoozei şi nosemozei, raţionalizarea transhumanţei / stupăritului pastoral: ”C.1. Achiziţionarea de cutii în vederea înlocuirii cutiilor uzate în urma deplasării în pastoral; C.2. Achiziţionarea de accesorii apicole : colector polen, colector propolis, uscător polen, încălzitor miere, topitor de ceară, maturator; C.3. Achiziţionarea de unelte apicole si echipamente de protecţie – combinezon apicol, mănuși de protecție, afumător, daltă apicolă, furculiță pentru descăpăcit, cuțit pentru descăpăcit, sită filtrare miere. C.4. Achiziţionarea de mijloace de transport apicol fără autopropulsie-remorci şi mijloace de încărcare–descărcare a stupilor în pastoral-remorcă apicolă, macara pentru încărcare-descărcare stupi, motostivuitor pentru încărcare-descărcare stupi”.

Apicultorii au mai primit bani și pentru  măsuri de asistenţă pentru repopularea şeptelului apicol din Uniune, achiziţionarea de mătci şi/sau familii de albine, pentru îmbunătăţirea calităţii produselor în vederea unei mai bune valorificări a produselor pe piaţă, dar și pentru decontarea analizelor fizico-chimice/reziduuri care să ateste calitatea mierii. „Programul Naţional Apicol pentru perioada 2020 – 2022 are drept scop îmbunătățirea producției și comercializării produselor apicole prin acordarea apicultorilor de sprijin financiar”, spun reprezentanții APIA.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker