Economic

Pentru că târgurile sunt închise de pandemie și de pesta porcină africană / S-a intensificat comerțul online cu porci și carne de porc

Pesta porcină africană și, mai nou, pandemia de Covid 19 au închis târgurile. Specificul târgurilor în această perioadă include și comerțul cu porci sau cu carne de porc. Dacă nu se mai pot întâlni comercianții cu cumpărătorii în târg, ei s-au mutat în online. Astfel, apropierea sărbătorilor de iarnă a făcut ca site-urile care intermediază vânzările  de porci și carne de porc să se umple de anunțuri. Anunțurile sunt variate atât ca preț, ca rasă de animal, cât și ca distribuție geografică în interiorul județului. Prețurile la această dată variază între 10-14 lei/kilogram.

Comerțul cu porci în județul Buzău este afectat mai ales în acele localități în care ­există focare de pestă porcină africană. Aici este interzis cu desăvârșire comerțul cu porci.

 „Nu este nimic greșit ca vânzătorul și cumpărătorul să se înțeleagă online cu privire la comercializarea de porci. Ei trebuie  însă să obțină documentele necesare de la medicul veterinar din localitate pentru porcul comercializat, să facă un examen legat de pesta porcină înainte de îmbarcarea în mij­locul cu care este transportat animalul. Astfel, dacă este zonă fără restricții, se pot vinde porcii, nu este interzisă nici sacrificarea și nici vânzarea, dar cu documente sanitar-ve­terinare”, explică medicul Iulian Moca.

Pe raza județului Buzău sunt active 12 focare, după cum precizează medicul Iulian Moca din cadrul DSVSA Buzău, ceea ce înseamnă că în localitățile respective, la această dată, nu se pot face tranzacții cu porci nici online și nici în gospodăria cetățenilor.  Porcii din aceste gospodării si­tuate în comunități afectate de pestă pot fi sacrificați doar pentru consum familial, fiind interzis, totodată, pe lângă vânzarea porcilor în viu, și ­co­merțul cu carnea de porc, cu produsele sau preparatele obți­nute din carne de porc.

Medicul Iulian Moca are totuși o veste bună pentru gospodarii din localitățile buzoiene cu focare. El spune că, dacă nu se vor ivi alte focare între timp pe raza acelor localități,  cele 12 focare sunt pe cale să se închidă chiar înainte de Crăciun, ceea ce va face posibilă și acolo tranzacționarea cu porci înainte de marea sărbătoare creștină. Singurul focar activ care ar rămâne și în perioada Sărbătorilor ar fi cel de la Pănătău, care a fost declarat recent. „Pe raza localităților în care sunt focare nu trebuie să intre și nici să iasă vreun porc până la stingerea acestuia”, spune medicul Iulian Moca. Potrivit aceleiași surse, în acest moment, focare de pestă porcină africană se regăsesc în gospodăriile buzoienilor de pe raza localităților  Glodeanu Sărat, Fundeni Zărnești, Cochirleanca – Bobocu, Albești, Năeni, Siriu, Amaru, Pănătău.

Sfatul medicilor veterinari pentru buzoieni este însă să facă aprovizionarea cu carne de porc  din surse autorizate.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker