Opinii

Nu suntem pierduți. Moș Crăciun există!

Încheiem, în scurt timp, un nou an atipic, pentru a păși, cu mare încredere, într-unul nou, care numai semne bune nu are. Și mă gândesc, în primul rând, la ,,omicronii” valului cinci, ce pândesc după colț momentul în care românul își va fi îngurgitat sarmaua, caltaboșul, șprițul și friptura și își va fi tras sufletul după zbânțuiala, la gră­madă și fără mască, din noaptea dintre ani.

Dacă ar fi să fac un clasament al celor mai proaste evenimente din anul ce urmează să se încheie, aș pune pe primul loc creșterea economică a României, singura țară europeană aflată în această situație. Nu, nu este o glumă, dat fiind că această creștere economică s-a făcut cu prețul unor vieți omenești, extrem de mul­te!, notă de plată a relaxării de la jumătatea acestui an. Și chiar nu mă număr printre fanii noțiunii de victime colaterale.

Tot aici ar intra, poate la concurență cu evenimentul de mai sus, scin­darea fără precedent a societății românești. Ne împărțim în cete antagonice și ireconciliabile – și ne înjurăm copios unii pe ceilalți – în vaccinați și nevaccinați, în cei care cred și care nu cred în existența coronavirusului, în adepți și dușmani ai învățământului on-line, în ultraortodocși și restul păcătoșilor… Și enumerarea ar putea continua…

Am izbutit, în cei aproape doi ani atipici, să ne înrăim într-atât, încât să catalogăm pe oricine ca făcând parte dintr-o categorie sau alta, prietenoasă sau dușmănoasă, pentru orice vorbă rostită sau scrisă.

Întrucât fac parte din categoria celor care nu și-au pierdut niciodată optimismul, vreau să închei într-o notă pe măsură, relatând o întâmplare care pe mine m-a marcat profund. În sensul bun al cuvântului, făcându-mă să cred cu tărie că încă nu suntem pierduți definitiv. Colega mea Mihaela a fost miercuri la un bancomat pentru a depune o sumă consistentă de bani. Bancomatul, ca orice mașină, mai dă și rateuri, uneori extrem de costisitoare. Astfel că, Mihaela a introdus banii în utilaj, care a omis să îi extragă din sertar. Când colega mea și-a cercetat contul, era prea târziu…

Numai că, următorul client, un tânăr în jur de 20 de ani – după descrierea Mihaelei, care doar l-a zărit cu colțul ochiului -, a luat banii din sertarul aparatului și dus a fost… S-a oprit fix în biroul directorului băncii, căruia i-a predat întreaga sumă. Fără să ezite vreun moment. Drept pentru care, colega mea a intrat în posesia banilor după câteva ore. Întrucât reglementările legate de datele personale interzic oficialilor băncii să ne comunice identitatea acestui tânăr și nici Mihaela, nici noi, ceilalți, colegii ei de la OPINIA, nu îi putem mulțumi personal, o facem pe această cale. Și îi transmit că gestul său nu doar i-a redat Mihaelei Crăciunul, ci mi-a arătat că a-ți pierde speranța este cel mai neinspirat lucru pe care îl poți face. Și, cum spuneam mai devreme, gesturi ca acesta și oameni ca tânărul ­ano­nim îmi arată că nu suntem cu totul pierduți.

Un comentariu

  1. La multi ani cu bine,Caline ! Azi am intrebat pe WUp colegii care mi-au ramas unde erau la Revolutie.Nu mi-a raspuns nimeni.Poate aveau treaba,poate nu voiau sa isi aminteasca.Nu am facut nimic deosebit atunci.Am stat de serviciu la IRE sa aveti curent sa vedeti la TV ce se intampla.Se tragea de peste tot deasupra cladirii fostei IRE Buzau.Si atunci dispecerul Rotaru a zis o chestie tare : Ce sa intre bre astia ? Avem plase(de tantari) la geamuri.Am ras pe saturate toti.Asa a fost pe 23.

Articole similare