Economic

Narghileaua – un concept oriental, dar de actualitate printre generațiile de azi

Cu siguranță toată lumea cunoaște conceptul de narghilea, însă puțini cunosc istoria acesteia. În prezent, narghileaua este un prilej de întâlnire între prieteni, un mijloc eficient prin care poți petrece timp de calitate alături de cei dragi sau prin care îți poți face cunoștințe noi. O sesiune de fumat reușită constă în alegerea unei narghilele potrivite, precum și a accesoriilor și aromelor ideale.

Istoria narghilelei

Originea narghilelei se regăsește în India, dezvoltându-se apoi rapid în tot Orientul Mijlociu și zona Asiei. Narghileaua a fost special creată pentru a fuma inițial canabis și opiu, abia apoi fiind folosită pentru tutun. Termenul narghilea înseamnă în limba persană, nucă de cocos, prima narghilea având ca principală componentă chiar nuca de cocos. Călătorind în toate țările Orientului Mijlociu, în Imperiul Otoman și apoi în toată lumea arabă, narghileaua și-a schimbat aspectul, ajungând la forma atât de cunoscută astăzi.

De la nuca de cocos și tubul folosit pentru fumat, la o narghilea din lemn și până la narghileaua de azi, confecționată din alamă și sticlă, au trecut câteva sute de ani.

Narghileaua a fost o sursă de inspirație pentru numeroși artiști, scriitori și pictori, ce o foloseau nu doar pentru calitățile sale aromatice și meditative, ci a fost introdusă inclusiv în lucrările lor. La noi în țară, pictorul român Theodor Pallady chiar a pictat o lucrare intitulată „Natură moartă cu narghilea și gutui”.

Dovezile privind istoria narghilelei sunt variate, însă ceea ce contează cu adevărat este existența acestui minunat instrument, ce bucură oameni de toate vârstele, indiferent de regiune și preferințe.

Narghileaua de azi

Narghileaua de azi, așa cum o cunoaștem, folosește materiale moderne și de înaltă calitate, pentru a oferi performanțe ridicate fiecărei sesiuni de fumat. Se păstrează atât modelele tradiționale, în special cele egiptene, cât și modele adaptate zilelor noastre.

Narghileaua vine într-o gamă largă de modele și stiluri. Însă, cea mai comună narghilea cuprinde un creuzet, tavă, o coloană, bolul sau vasul de apă și un furtun. Creuzetul este așezat în partea de sus, este realizat de obicei din ceramică sau lut și reprezintă recipientul ce conține tutunul sau aroma de narghilea. Sub creuzet, se află tava, ce acționează ca un fel de scrumieră pentru tutunul utilizat.

Coloana narghilelei realizată dintr-un aluminiu gros pătrunde în vasul cu apă. Acesta are diverse modele și forme, în funcție de modelul de narghilea. Poate fi confecționat din sticlă groasă clară, colorată, pictată cu placată cu diverse materiale metalice.

Prin intermediul furtunului, se realizează fumatul. Anumite modele de narghilele au un singur furtun, pentru un singur utilizator, în timp ce altele pot avea până la patru furtunuri. De obicei, furtunul este confecționat din silicon lavabil, pentru a putea fi ușor curățat.

Fiecare narghilea păstrează elemente unice, ce păstrează istoria regiunii care a contribuit la realizarea formei respective. Ceea ce au făcut producătorii de azi, a fost să adapteze narghileaua cerințelor moderne, dar păstrând în același timp designul ce a revoluționat întreaga omenire.

Asigură-ți o sesiune de shisha profundă, și alege o narghilea egipteană, un model ce dispune de smoke box sau creuzet cu sită, cu aspect clasic sau tradițional, precum sunt și cele comercializate de Egyptian Luxury Hookah. Confecționate cu o mare atenție asupra detaliilor, aceste modele de narghilele oferă clienților un fumat ce te duce cu gândul mai degrabă la un ritual, ce trebuie realizat cu mare atenție, pentru a profita pe deplin de liniștea și relaxarea oferite.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker