Economic

Ministrul Agriculturii începe construirea centrelor de colectare a legumelor! Unde va fi amplasat cel din județul Buzău

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat că anul acesta va începe construirea pentru primele șașe centre de colectare a legumelor și fructelor produse în România, din totalul celor 15. Vineri, acesta a fost și a vizitat terenul viitorului centru, care va fi amplasat în comuna Mihăilești, aproape de Drumul European E85.

Potrivit șefului MADR, noul centru de colectare a legumelor de la Mihăilești va avea 3000 de metri pătrați, cu 1.000 de metri pătrați temperatură controlată. De asemenea, centru va fi dotat cu patru benzi de sortare, pentru roşii, castraveţi, ardei gras şi ardei capia.

În total, în România vor fi construite 15 centre de colectare, iar Buzăul face parte din cele 6 județe alese pentru aceste investiții făcute cu bani de la Ministerul Agriculturii tocmai pentru că este un important bazin legumicol din țară. „M-am deplasat cu colegii și am identificat zona în care va fi amplasat centrul de colectare legume și fructe, pentru că în perioada următoare lansăm 15 centre de colectare legume-fructe în toată țara. Primele șase vor începe execuția anul acesta; și în județul Buzău pentru că este un bazin legumicol foarte puternic, va fi realizat acest centru de colectare”, a declarat Florin Barbu.

Aceste centre vor fi date sub administrarea unui consiliu de administraţie format din reprezentanţi ai primăriilor şi ai Casei Unirea. Ministrul a precizat și că aceste centre vor fi date în locaţie către cooperative înființate și în care sunt înscrişi fermierii din localităţile respective.

 

Articole similare