Economic

Mai multe plăți cu cardul în 2021

Numărul tranzacțiilor cu cardul a crescut cu 60 la sută în timpul pandemiei, procent nu tocmai surprinzător, dacă luăm în calcul multitudinea de limitări din această perioadă. Meritul aparține, însă, și instituțiilor bancare, care au venit cu soluții de digitalizare și optimizare a tranzacțiilor în această perioadă. „Studiul Digitalizarea sistemului bancar în percepția românilor realizat în luna decembrie 2020 de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) relevă creșterea gradului de digitalizare comparativ cu anii trecuți, acest trend fiind accelerat și de măsurile de protecție sanitară adoptate în perioada pandemiei”, conform agerpres.ro.

Potrivit analizei DreptulLaBanking, pe baza datelor statistice ale Băncii Naționale a României, contextul pandemic i-a făcut pe mulți români să aleagă plata cu cardul, astfel încât anul acesta s-au efectuat 327 milioane de tranzacții, față de 203 milioane, câte s-au înregistrat în 2019. Valoare tranzacțiilor ajunsese în luna iunie a acestui an la suma de 41,4 miliarde de lei, față de 25,8 miliarde de lei, cât erau în anul 2019, înainte de pandemie. „Comparativ cu luna iunie 2020, creşterea valorii tranzacţiilor de plată cu carduri emise de prestatorii de servicii de plată rezidenţi a fost de 46 la sută, similară cu avansul numărului tranzacţiilor”, scrie agerpres.ro.

Și numărul cardurilor emise a fost mai mare anul acesta, cumulând 19,2 milioane, dintre care 16,2 milioane reprezentau carduri de debit, iar 2,9 milioane carduri de credit. Prin comparație, în anul 2019 au fost raportate 17,7 milioane de carduri, cu 8,5 la sută mai puține față de anul acesta. „Comportamentul de utilizare a cardurilor arată o reducere cu 30 de puncte procentuale a ponderii persoanelor care retrag numerar de la bancomat, comparativ cu situația de acum cinci ani”, se mai precizează în același studiu. Aplicația de Internet Banking îi pune în dificultate pe români, iar 50 la sută dintre aceștia au declarat că nu folosesc deloc sau aproape deloc acest tip de aplicație, în timp ce 43 la sută au declarat că nu folosesc deloc aplicația de Mobile Banking.

Românii preferă, totuși, plățile în numerar, căci aceste cifre indică un card bancar/cap de locuitor, statistică ce ne plasează printre statele cu cele mai mici valori din Uniunea Europeană. „Trecerea la cashless şi contactless este o tendinţă care s-a accentuat în ultimii ani pe fondul digitalizării serviciilor bancare, însă la momentul acesta în societatea românească plăţile de retail se efectuează preponderent în numerar (…) Dintre utilizatorii de servicii financiare, 43 la sută efectuează plăţi cu cardul la comercianţi (POS), 27 la sută plătesc prin Internet/Mobile Banking, iar 61 la sută dintre respondenţi au menţionat că retrag numerar de la bancomate (ATM)”, scrie aceeași sursă.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker