Economic

Cât de pregătiți suntem pentru meseriile viitorului

Un procent foarte mic al populației este pregătit, în prezent, pentru valul de locuri de muncă noi aduse de procesul de digitalizare în des­fășurare. Potrivit unor studii ale Eurostat, doar 1,6 la sută dintre angajații români au urmat cursuri de formare profesională în 2019. Un număr mult prea mic dacă e să luăm în calcul cifrele înregistrate de celelalte țări din Uniunea Europeană, precum Suedia (37 la sută) sau Elveția (39.4 la sută).

Astfel, conform agerpres.ro, valul de locuri de muncă noi, care necesită specializare, nu sunt agreate de români, care preferă să rămână în continuare la vechile meserii. „Analiști de date, software developers, specialiști Big Data, experți în digital transformations, profesioniști în digital sales și marketing online, inovation creators, supraveghetori de calitate sunt doar câteva dintre joburile din noul val tehnologic care, pentru mulți dintre români, reprezintă o necunoscută. Sunt meserii bine plătite, pe care multe dintre companiile româ­nești și internaționale le oferă și pentru care, din păcate, nu găsesc mulți candidați. De ce? Pentru că, în România, prea puțini sunt cei care se adap­tează cerințelor pieței muncii”, mai scrie în raportul publicat de aceeași sursă.

Românii nu se înghesuie la cursurile de pregătire pentru specializarea într-o meserie de viitor, chiar dacă multe dintre acestea sunt gratuite sau disponibile online. Cursurile acoperă domenii vaste, care le-ar putea aduce românilor locuri de muncă mult mai bine plătite, cum este cazul celor din IT, suport tehnic, marketing, securitate cibernetică industrială, dezvoltarea digitală a produselor, fabricația digitală a produselor, vânzări sau finanțarea afacerii și elaborarea planului de afaceri. „O altă statistică Eurostat arată că, nici măcar atunci când au nevoie de un loc de muncă, românii nu se grăbesc să urmeze cursuri de formare profesională. Numai 3,4 la sută dintre șomeri au urmat forme de pregătire profesională, un nivel similar cu cel din Ungaria (3,4 la sută), dar cu mult sub cel din Polonia (8,2 la sută). În comparație, 57,5 la sută dintre suedezi s-au pregătit, în 2019, pentru a-și găsi un loc de muncă. Media UE este de 14,8 la sută”, scrie aceeași sursă.

Cursurile sunt oferite atât de companiile private, cât și de către stat, dar, cu toate acestea, cifrele rămân în continuare mici. Printre motive, românii invocă lipsa timpului, a afinității pentru domeniile ­res­pective sau, pur și simplu, confortul locului de muncă actual. „Conform datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), în primele nouă luni ale anului 2021, numai 14.668 de persoane au participat la aceste cursuri. Dintre aceștia, 10.088 sunt șomeri, iar 2.376 sunt persoane beneficiare de formare la locul de muncă prin programe de ucenicie”, mai scrie agerpres.ro.

Unul dintre cele mai căutate cursuri la nivel națio­nal este cel de inspector/re­ferent resurse umane, care a înre­gistrat 925 de participanți. Numărul mare se datorează legislației actuale, care pre­vede ca firmele să aibă în organigramă o persoană calificată pentru ocuparea acestui post. Urmează, apoi, cele de îngrijitor spații verzi (876), agent de securitate (865), ­ope­rator introducere, prelucrare, validare date (677), lucrător în comerț (638) sau femeie de serviciu (558). „Retailul, Transportul și Logistica, Prestările de servicii, Industria alimentară și IT/Telecom se află în topul solicitărilor de angajați specializați pentru care companiile găsesc cu mare greutate candidați. Nevoia de specializare este semnificativă”, mai scrie în analiza publicată de Agerpres.

La nivelul județului Buzău, în luna august a acestui an, fi­gurau un număr de 86.483 de salariați. Mulți dintre ei, 27.574, își desfășurau activitatea în industrie. Urmează, apoi, ­co­merțul cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor (15.536), sănătate și asistență socială (6.615), învățământ (5.756) și construcții (5.515).

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker