Sport

Victorii la scor în Liga a 3-a. Metalul a revenit pe podium

Vineri, de la 14.00, derby județean la Rm. Sărat

Returul Ligii a 3-a a început perfect pentru cele două echipe buzoiene, cu maxim de puncte și victorii la scor. La Siretu, pe terenul celor de la Dinamo Bacău, Metalul a repetat diferența de scor din meciul tur, de pe sintetic și a revenit pe podiumul Seriei a 2-a, pe loc de play-off. CSM Rm. Sărat a prins gustul deplasărilor în Brăila și, după 7-2 la Ianca, a răpus-o la scor și pe CS Făurei. Premise, acum, pentru un show veritabil în derby-ul județean de vineri, de la Rm. Sărat.

DINAMO BACĂU – METALUL BUZĂU 1-6 (0-5)

Metalul și-a reluat locul pe podium după victoria zdrobitoare de la Siretu, acolo unde s-a disputat meciul cu Dinamo Bacău, din prima rundă a returului. Cu Vali Stan din nou pe bancă și cu un cuplu de atac exploziv, ca în vremurile bune, echipa buzoiană n-a stat la discuție cu cea a gazdelor, o nou promovată pentru care eșa­lonul 3 este, iată, o pălărie prea mare. În minutul 37, era deja 5-0 pentru buzoieni, patru goluri Alin Iacob (5, 9, 14, 37) și unul Andrei Pavel (33), acesta din urmă mai punctând o dată și la nici un sfert de oră de la reluare.

Metalul: R. Popescu – Ceaușu, Mihăeș, Stănică, G. Bălan – Cl Zamfirescu, D. Stan, Tudorică, Atomei – A. Iacob, A. Pavel. ­Re­zerve: R. Șerban – P. Benga, Șt. Păun, S. Sava, C. Petre, Șt. Nedelcu. Antrenor: Vali Stan

CS FĂUREI – CSM RM. SĂRAT 2-5 (0-3)

A doua deplasare la rând, în Brăila, a fost cu profit maxim pentru CSM Rm. Sărat. După acel cumva neverosimil 7-2 la Ianca, râmnicenii au mers la Făurei, în primul meci din retur, iar băieții lui Marius Vișan au prins din nou o zi fastă. Destinația celor trei puncte era evidentă încă de la pauză, cu un avantaj de trei goluri de partea Râmnicului, după reușitele lui Rareș Dogaru (12, 38) și Ionuț Roman (34). În partea secundă, a fost rost și de golaveraj, după două goluri rapide ale lui Ricardo Mihalache (55 – penalty) și Marius Tigoianu (57). ,,Dubla” lui Stelian Negoiță din minutele de final (80, 89), ambele goluri de la punctul cu var, n-a mai schimbat datele problemei, iar râmnicenii reintră în calculele de play-off, mai având de disputat și res­tanța de pe teren propriu, marțea viitoare, cu Dinamo Bacău.

Până atunci, însă, vineri, de la 14.00, noua oră oficială de start în Liga a 3-a pentru meciurile rămase de jucat din acest an, CSM Rm. Sărat o întâlnește pe Metalul, într-un de-acum ,,clasic” al fotbalului buzoian.

Liga a 3-a, Seria a 2-a – Etapa a 10-a

  • Dinamo Bacău – Metalul Buzău 1-6
  • CS Făurei – CSM Rm. Sărat 2-5
  • Oțelul Galați – Sporting Liești 3-1
  • CSM Focșani – Sportul Chiscani 8-0
  • Viitorul Ianca – Aeros­tar Bacău 2-1

Clasament

  1. OȚELUL 24 p.
  2. CSM Focșani 23 p.
  3. Metalul 19 p.
  4. Liești 19 p.
  5. Aerostar 18 p.
  6. Ianca 15 p.
  7. CSM Rm. Sărat 14 p.
  8. Dinamo Bacău 6 p.
  9. Făurei 4 p.
  10. Chiscani 0 p.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker