Economic

Linia electrică aeriană Cernavodă-Stâlpu va fi gata în decembrie

Investiție de circa 75 de milioane de euro

Linia electrică aeriană 400 kV Cernavodă-Stâlpu, parte dintr-o investiție de circa 75 de milioane de euro cofinanțată din fonduri europene, va fi finalizată în luna decembrie a acestui an, după ce Transelectrica anunțase inițial finalizarea proiectului în luna mai 2022.

În acest moment, gradul de realizare a proiectului este de 60 la sută, conform news.ro. „Construirea noii linii electrice aeriene 400 kV Cernavodă-Stâlpu, un obiectiv de interes național de utilitate publică, cofinanțat din fonduri europene, avansează într-un ritm accelerat. În prezent, pe șantierul liniei, întins între localitățile Stâlpu (Buzău) și Cernavodă (Constanța), se lucrează simultan la construirea fundațiilor, asamblarea stâlpilor și la montarea conductorului, în șapte puncte de lucru cu aproximativ 300 de muncitori zilnic, iar peste 90% din materialele folosite sunt de fabricație românească”, a anunțat Compania Națională de Transport a Energiei Electrice Transelectrica, instituție care implementează proiectul.

Traseul liniei proiectate are o lungime de 160 de kilometri și străbate trei județe, respectiv Constanța (șase kilometri cu dublu circuit), Ialomița (94 de kilometri cu dublu circuit și cinci kilometri cu simplu circuit) și Buzău (54 de kilometri cu dublu circuit), cu 22 de unități administrativ teritoriale: Cernavodă, Seimeni, Stelnica, Bordușani, Făcăeni, Vlădeni, Mihail Kogălniceanu, Gura Ialomiței, Țăndărei, Valea Ciorii, Scânteia, Grivița, Miloșești, Padina, Pogoanele, Smeeni, Gherăseni, Costești, Stâlpu, Saligny, Fetești și Luciu.

„Dezvoltarea infra­structurii energetice a țării este una dintre prioritățile Guvernului, iar astfel de investiții contribuie fundamental la reintrarea în viteză a economiei românești, după impactul pandemiei. Mă bucur să constat că investițiile în dezvoltarea rețelei electrice de transport angrenează mecanisme economice și sociale, de la locurile de muncă create, materialele de fabricație românească utilizate, până la crearea condițiilor favorabile noilor investitori prin întărirea sistemului energetic și creșterea capacității de integrare a producției de energie din surse regenerabile“, a declarat Tiberiu Horațiu Gorun, secretarul general al Guvernului.

Proiectul de infrastructură a liniei electrice aeriene Cernavodă-Stâlpu este un proiect de interes comun la nivel european și face parte din Coridorul Nord-Sud de interconexiuni de energie electrică din Europa Centrală și din Europa de Est, rolul lui fiind acela de a consolida secțiunea transversală între coasta de vest a Mării Negre și restul sistemului european, contribuind totodată la întărirea rețelei de transport a energiei electrice din România,  la creșterea capacității de interconexiune dintre Româ-nia și Bulgaria și la integrarea energiei eoliene din zona Dobrogea.

Lucrările au fost demarate în luna martie a anului trecut, iar până în prezent au fost construite 476 de fundații (din totalul de 509), au fost asamblați 363 de stâlpi (din totalul de 509) și s-au montat 58 de kilometri de conductor activ (din totalul de 160 de kilometri). Pentru realizarea fundațiilor au fost folosite 23.440 de tone de beton, 9.730 de tone de armătură, iar pentru asamblarea stâlpilor au fost folosite 6.921 de tone de oțel.

Pentru Tronsonul Gura Ialomiței-Stâlpu, ce are o lungime de 101,12 kilometri, au fost asamblați 341 de stâlpi pe porțiunea cu dublu circuit și un număr de doi stâlpi și trei stâlpi existenți pe o lungime de 1,47 kilometri cu simplu circuit. Lucrările de construcție sunt realizate de Asocierea Electromontaj SA – Electromontaj Cluj – Romelectro.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker