Opinii

Instabilitate – cuvântul cheie al anului viitor

Anul 2021 se anunță unul foarte dificil din punct de vedere economic, medical, dar și politic, iar instabilitatea va domina România. Conform economiștilor, anul 2020 se încheie dezastruos, iar prognozele pentru anul viitor nu arată cu mult mai bine.

Economie

Conform ultimei analize a Comisiei Naţionale de Prognoză, România va încheia anul 2020 cu un deficit de 4,6% din PIB, iar anii 2021 şi 2022 vor demonstra menţinerea în jurul aceluiaşi nivel nesustenabil, cu un deficit estimat de 4,5-4,6% din PIB. În ultima prognoză publicată, Comisia Europeană estimează pentru România un deficit de cont curent în creştere în următorii ani, de la 4,6% din PIB în anul 2020 la 4,8% din PIB în anul 2021.

O a doua problemă este prăbușirea investițiilor străine. Mai exact, conform datelor BNR, în primele nouă luni din 2020 investițiile străine au scăzut cu 56%, iar pentru anul viitor se anunță o situație asemănătoare. Lipsa investițiilor și falimentul programelor de relansare economică deschise de guvernul Orban vor duce, automat, la o altă problemă – creșterea alarmantă a șomajului. Experții prevăd un șomaj de peste 7% în 2021.

Sănătate

În plină criză economică, România se va confrunta și cu pandemia. Vaccinul este încă departe, mai ales că guvernul nu a prezentat un plan concret de vaccinare a întregii populații, ci doar conferințe sau evenimente de imagine. Zilnic, România înregistrează peste 100 de morți, iar acest trend nu va scădea până ce un segment considerabil din populație nu va fi vaccinat.

Cine va conduce România în criză ?

Situația economică și epidemiologică va fi gestionată de un guvern instabil, format din PNL, USR-PLUS și UDMR, și condus, din umbră, de președintele Iohannis. Asistăm la un nou caz CDR, în care mai multe partide cu vederi divergente își dau mâna, singurul scop comun fiind acapararea puterii. Astfel, pe lângă situația medicală și cea economică, vom asista și la un război politic în interiorul guvernului. Anul 2021 va fi guvernat doar formal de PNL, USR-PLUS și UDMR. De fapt, instabilitatea va guverna România.

Un comentariu

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker