Incredibila poveste a spărgătorilor care au dat cu piciorul unei pietre prețioase de 1 milion de euro

• Despre puterile magice și vindecătoare ale chihlimbarului: „La Colți era folosit pentru vindecarea rinichilor, stomacului, a gâtului, și chiar a unor forme de orbire precum amauroza”

Dincolo de tehnologia mo­dernă și condițiile civilizate asigurate de reabilitarea Muzeului de la Colți, micuțul muzeu amplasat între munți împăduriți, într-o adevărată oază de frumusețe, este încărcat cu fel de povești impresionante. „Pietrele” de chihlimbar pe care turiștii le pot admira în vitrinele inteligente par a spune fiecare o legendă a locului. Și aproape că așa și este, doar că nu toți mai cunosc aceste legende pe care să le transmită mai departe celor tineri.

Ceea ce pare o simplă piatră de culoarea mierii sau mult mai închisă la culoare este de fapt rășina scursă din anumite specii de pini, rășină care are nevoie de aproximativ 60 de milioane de ani pentru a deveni chihlimbar. Vârsta chihlimbarului de Colți (rumanit) dă valoarea acestei „pietre prețioase”. Dacă nu credeți, aflați că cea mai mare pepită de rumanit din lume (4,45 kilograme), descoperită la Colți, valorează 1 milion de euro, mult peste celebrul Tezaur de la Pietroasele din aur, eva­lu­at la aproximativ 15.000 euro.

De la Stalin la Regele George al V-lea și Elena Ceaușescu

Povestea acestui „bolovan” prețios, aflat la Muzeul Județean, este fascinantă: hoții i-au dat cu piciorul la propriu, neștiind că valorează 1 milion de euro. Alte povești știute de oamenii locului se referă la o bucată de chihlimbar des­coperită de un localnic, pe care i-au confiscat-o comuniștii pentru a-i confecționa temutului Stalin o pipă oferită cadou. Tot cadou a fost și medalionul oferit soției regelui George al V-lea al Angliei, realizat dintr-o bucată de chihlimbar de la Colți în care erau încrustate o picătură de apă și insecte fosilizate. De asemenea, Elena Ceaușescu a pri­mit o serie de bijuterii din rumanit, bijuterii care pot fi admirate astăzi într-o vitrină specială.

Multe astfel de povești le pot afla turiștii de la Diana Gavrilă, supraveghetor în cadrul Muzeului de la Colți, cea care a vorbit pentru OPINIA inclusiv despre puterile vindecătoare ale chihlimbarului și credințele oamenilor din antichitate despre această „piatră miraculoasă”.

„Bunica ei sprijinea ușa cu bolovanul ca să nu se închidă”

Despre cea mai mare bucată de rumanit din lume, cea evaluată la 1 milion de euro, se știe că s-a aflat mulți ani în po­sesia unei familii care nu mai credea că cineva dă doi bani pe chihlimbarul de la Colți. Mai mult, după ce niște hoți i-au spart locuința și au furat bijuterii de argint, aceștia au dat cu piciorul „bolovanului” și au plecat. Așa se explică probabil de ce femeia din Colți folosea pepita de chihlimbar de aproape 4,5 kg să țină ușa deschisă.

„Familia fostului custode al colecției, familia Nica și în mod special Viorica Nica, vizitând o familie plecată de mult din localitatea Colți, a sesizat că pe timpul verii aceștia rezemau ușa de la intrare cu o bucată din ceva ce semăna bine cu chihlimbar. Întrebând, i s-a spus că este într-adevăr o bucată de chihlimbar. I-a întrebat de ce nu o valorifică și acei oameni au spus: <Cine mai bagă în seamă astăzi chihlimbarul, când aurul este mult mai prețios? Nici nu ne-am gândit să o vindem că probabil nimeni nu ar cum­păra-o…>. Doamna Viorica Nica s-a dresat atunci directorului de atunci al Muzeului Județean, Doina Ciobanu, și acea bucată uriașă de chihlimbar a fost achiziționată la un preț derizoriu”, ne-a declarat Diana Gavrilă.

Însăși Doina Ciobanu își amintește acest episod des­prins din filmele de comedie. „Doamna care ne-a vândut rumanitul a povestit că bunica ei sprijinea ușa cu bolova­nul, ca să nu se închidă. În 1991, buzoiencei i-a fost spartă casa, iar hoțul i-a furat un colier de argint pe care îl avea pe masă și bulgărelui i-a făcut vânt cu piciorul. De atunci pepita are un mic ciob”, a declarat cu o altă ocazie fostul director al Muzeului Județean.

„Și-a făcut acoperișul cu banii luați pe o bucată de chihlimbar”

O altă poveste din care reiese cât de valoros este chihlimbarul de la Colți este legată de un localnic, care găsind o bucată de rumanit de 2 kilograme a putut să facă rost de banii necesari realizării acoperișului casei.

„Bucata de chihlimbar care ne face nouă fală, adică una de aproape 2 kilograme, a fost descope­rită în timp ce un cetățean din satul Colți căuta piatră pe gârlă pentru fundația casei fiului lui. Asta se întâmpla acum vreo 40 de ani. Era perioada în care se încerca deschiderea colecției muzeale Colți și se făceau achiziții de la localnici. Acest cetățean a venit la primarul de atunci al localității și la secretarul Gheorghe Cîrstian, unul dintre cunoscuții meș­teri locali din zonă, și a adus această pepită de chihlimbar. A primit în schimbul ei banii necesari pentru realizarea acoperișului casei fiului său, bani pe care îi împrumutase de la cineva și își făcea griji. A avut norocul de a găsi acel bulgăre de chihlimbar, el fiind și un bun cunoscător, îmbrăcat în argilă. L-a curățat și cu ajutorul lui a scăpat de datorie”, a mai povestit suprave­ghe­torul Muzeului de la Colți.

O piatră magică, în apele căreia sălășluiește însuși Dumnezeu

Potrivit Dianei Gavrilă, din cele mai vechi timpuri chihlimbarul a fost considerat o piatră magică care te ținea departe de tot felul de boli, un fel de panaceu universal, pe care unii îl foloseau ca amuletă, în timp ce alții îl pisau și-l înghițeau.

„Este greu să trasăm o barieră între proprietățile fizice ale unei rășini fosile și credința populară, mistică să spunem, insinuată de populația locală și nu numai. Întotdeauna chihlimbarul a fost consi­d­e­rat a fi un material cu foarte multe virtuți. A ajuns să fie purtat ca amulete din foarte vechi timpuri, plecând de la credința că este o piatră magică. Mai târziu, știu din documente că anticii descopereau de fapt proprietățile medicale ale chihlimbarului și ajunge în perioada antichității să fie considerat panaceu universal. Deși aurul devenise tot mai căutat și producea febră în mințile căutătorilor, totuși anticii considerau că nimic din această lume nu putea egala importanța chihlimbarului; se credea că în <apele> sale sălășluiește însuși Dumnezeu. Se refereau la conținutul chihlimbarului, rășina întă­rită. Rășina este un bun antiseptic, un bun antiinflamator, dar dacă rășina aceea a venit în contact cu multe minerale, așa cum se întâmpla dacă ajungea pe fundul mărilor la țărm, își îmbogățea compoziția și s-au produs și niște fenomene de colorare. Trebuie să luăm în calcul fiecare mineral în parte care a luat contact cu rășina: fierul, sarea, petrolul etc, componente care pot ajuta în ca­rențele organismului uman”, mai povestește Diana Ga­vrilă.

„Chihlimbarul măcinat era consumat cu miere sau macerat în frunte de țuică”

Pe plan local, chihlimba­rul era folosit în tă­măduirea diverselor boli, în funcție de nuanțe. Aceste nuanțe sunt date de conținutul rășinii.

„Nu știu dacă localnicii conștientizau de unde venea diferența de culoare, dar practica i-a învățat că anumite tipuri de chihlimbar vindecă anumite boli. De exemplu, bolile rinichilor, stomacului, ale gâtului, chiar și forme de orbire precum amauroza se tratau în vremuri vechi cu chihlimbar. Fie că se purta la gât și se miza pe un proces chimic și, probabil, și electrostatic. Se zice că un obiect de chihlimbar purtat în jurul gâtului poate vindeca sau preveni îmbolnăvirea tiroidei. În același timp, chihlimbarul putea fi folosit sub formă de pulbere, adică măcinat, putea fi administrat ca atare sau cu miere. De exemplu, la noi exista obișnuința macerării chihlimbarului în frunte de țuică. Anticii, cum era Sfânta Hildegard, obișnuiau ma­cerarea chihlimbarului în solvenți precum apa, berea sau vinul. Tinctura respectivă putea fi folosită în tămăduirea diverselor boli”, mai spune supraveghetorul Muzeului de la Colți.

Nu în ultimul rând chihlimbarul era folosit la Colți și în locul tămâii. În timpul sărbătorilor împărătești, cu ocazia Crăciunului sau a Paștelui, se purifica aerul în biserică și în casele țărănești din zonă. Apoi, mai târziu, a ajuns și dar de logodnă.