Sănătate

FOTO | Trei buzoieni internaţi la ATI au fost salvaţi de plasma autoimună

În ultimele săptămâni, la Centrul de Transfuzii s-au prezentat din ce în ce mai multe persoane care s-au vindecat de Covid 19 pentru a dona plasmă autoimună atât de necesară pentru salvarea  persoanelor  infectate cu coronavirus aflate în stare gravă la ATI la Buzău şi în ţară. Printre salvatori se numără şi mulţi poliţişti. Ei s-au prezentat în număr mare la finele săptămânii trecute pentru a dona sânge – aşa cum au mai făcut în cursul acestui an -, dar mulţi dintre ei s-au aflat în situaţia de a putea dona şi plasmă autoimună.

Alţii sunt programaţi să doneze  plasmă autoimună  săptămâna viitoare, având în vedere că în momentul de faţă cei mai mulţi sunt implicaţi în  activităţi în vederea desfăşurării în bune condiţii a scrutinului de la finele acestei săptămâni.

„Poliţia ne-a ajutat vineri şi cu donatori de sânge, dar şi cu  donatori de plasmă. 12 persoane şi-au exprimat dorinţa de a dona plasmă. O parte dintre ei a donat, o altă parte sunt programaţi săptămâna viitoare, având în vedere că acum sunt ocupaţi cu alegerile. La donarea de plasmă sunt zile  în care  facem şi şase plasmafereze pe zi. De exemplu, vineri am făcut şapte, iar joi, cinci. Până la sfârşitul săptămânii vom avea 60 de plasmafereze”, a declarat directorul Centrului Adriana Crăciun.

De altfel, într-un clasament prezentat de HotNews, Buzăul se numără pe lista celor mai bune rezultate în ultima perioadă, alături de centrele de transfuzie din Hunedoara, Arad, Galaţi, Bistriţa Năsăud.

Cum s-a îmbunătăţit situaţia donării de plasmă autoimună

La această situaţie în care prezentarea pentru donarea de plasmă autoimună  să fie din ce în ce mai bună, după un început timid în care cei care au ajuns la Centru au fost sunaţi personal de directorul Adriana Crăciun, care îi avea în listele puse la dispoziţie de unităţile medicale care au tratat persoane infectate cu Covid 19,  şi rugaţi să facă acest gest umanitar,  au contribuit mai mulţi factori.

Primul de la care s-a pornit a fost sensibilizarea opiniei publice cu privire la situaţia dramatică a bolnavilor cu Covid 19 care se zbat între viaţă şi moarte în secţiile ATI.

„Am încercat să atingem coarda sensibilă, coarda umană, pentru că este o situaţie deosebită, într-un context deosebit, şi îmi pare bine că oamenii au înţeles că pot face bine. Este adevărat că nu toţi au titrul necesar, dar este foarte important faptul că au conştientizat că la un moment dat există necesităţi de un anumit tip de produs de sânge şi îl putem face. Sunt oameni care chiar vor să dăruiască din sănătatea lor ceea ce este absolut minunat”, a mai declarat Adriana Crăciun, directorul Centrului de Transfuzii Buzău.

Un alt factor este sprijinul important pe care medicii infecţionişti din spitalele care tratează bolnavii cu Covid l-au dat Centrului de Transfuzii. „Cel mai bun lucru este colaborarea pe care o avem cu medicii infecţionişti din Spitalul Judeţean, care, la externarea pacienţilor care au avut Covid 19, le povesteşte despre donarea de plasmă; sunt persoane care vin ţintit, fiind trimişi de doctorii infecţionişti.  Ei vin cu lecţiile învăţate din spital”, mărturiseşte directorul Adriana Crăciun.

Şi, nu în ultimul rând, în ultima vreme au fost aduse ­modi­ficări care a permis accesul la donare mai multor persoane care s-au însănătoşit de Covid 19. Chiar şi persoanele care au fost asimptomatice pot să doneze plasmă autoimună dacă îşi fac testul din care să rezulte că au fost infectaţi cu Covid 19. Condiţiile de donare oferă posibilitatea tuturor să doneze chiar dacă nu au toate testele făcute, atât timp cât au testul PCR po­zitiv  au voie să doneze la 28 de zile. Nu mai contează dacă nu au PCR negativ.

„Unii sunt spitalizaţi, alţii nu, pentru că s-a schimbat legislaţia. Pe atunci, condiţiile de donare se refereau doar la dovada că au trecut prin infecţie şi la faptul că există un termen de la care pot dona de la această dovadă.  Sunt oameni care au fost izolaţi şi care au decizie de la DSP şi se prezintă cu această decizie, sunt alţii care au testele de PCR negative, alţii au testele de anticorpi. Cu toţii pot dona dacă îşi doresc. Testele pentru anticorpi se fac doar pentru cei asimptomatici, care s-au supărat la un moment dat că nu au posibilitatea să doneze şi ei; având în vedere că asimptomaticii nu pot dovedi cu un test PCR pozitiv că au trecut prin infecţie, trebuiau să dovedească într-un fel că au avut Covid, pentru că altfel nu avem ce recolta. Singura posibilitate să demonstreze că au trecut prin infecţie  pentru că nu aveau un test PCR pozitiv era testul de anticorpi.  Astfel,  cine a fost asimptomatic şi îşi doreşte să doneze plasmă trebuie să demonstreze într-un fel că a trecut prin infecţie. Sunt oameni care au trecut pro­babil prin anumite simptome uşoare şi se gândesc dacă au avut Covid. Îşi fac aceste teste pentru  anticorpi şi dacă văd că au ieşit pozitivi şi cu un anumit titru, pot veni să doneze”, explică directorul Centrului de Transfuzii Buzău.

Unde ajunge plasma autoimună colectată la Buzău

Au beneficiat de plasmă autoimună atât buzoieni infectaţi aflaţi la ATI, dar şi alţi bolnavi din ţară.

„Toate plasmele pe care le-am avut, le-am dat şi la Spitalul Judeţean pentru ce au avut ei nevoie, dar noi avem o monitorizare a acestor plasme pe ţară şi ne împrumutăm, ne transferăm de la unii la alţii. Am transferat la Baia Mare, la Oradea cu avionul, cu elicopetul. Am avut şi trei buzoieni care au beneficiat de plasmă autoimună recoltată la Buzău.În fiecare dimineaţă noi vedem tabelul cu plasmă validată în toată ţara şi în cazul în care avem o urgenţă în unul din judeţe căutăm în tabel să vedem unde găsim de grupul şi rh ul de care avem nevoie, şi dacă se poate şi mai apropiat, dacă nu colaborăm cu centrul de comandă de la Ministerul Sănătăţii care ne ajută să transferăm acolo unde este urgenţa. Noi facem testul de anticorpi la fiecare plasmă recoltată. Recoltăm şi trimitem probele la Bucureşti la laboratorul de referinţă şi de acolo ne vin toate analizele. Ne spun ce rezultate au ieşit pentru fiecare donator în parte.  Dacă titrul este mai mare decât 1/160 plasma va pleca la pacient, dacă este mai mic, plasma deocamdată aşteaptă până când se va  întâmpla ceva cu ea, probabil se poate obţine imunoglobulină”, precizează directorul Centrului de Transfuzii, biolog Adriana Crăciun.

Donatorii de plasmă autoimună, adică persoanele care au trecut prin infecţia Covid 19, sunt aşteptaţi în continuare la Centrul de Transfuzii pentru că mai sunt vieţi de salvat. Tratamentul cu plasmă este într-adevăr unul care „le poate salva viaţa pacienţilor cu forme grave de COVID-19. Nu terminalii, nu formele critice. Dar cei gravi, care se află în secţiile de Terapie Intensivă, pot fi salvaţi de tratamentul cu plasmă”, declara recent, pentru HotNews.ro, medicul Virgil Musta, şef de secţie şi coordonatorul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş din Timişoara, unul dintre cele mai importante spitale COVID din ţară.

92.169 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi de COVID-19 în ţara noastră, potrivit celor mai recente date, făcute publice de Grupul de Comunicare Strategică, dintre care 2346 persoane vindecate sunt de la Buzău, dintr-un număr total de 2683 persoane infectate.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker