Cultură

FOTO | Scriitori buzoieni, întâlnire inedită la prima lansare de carte în aer liber din pandemie

Ca după o noapte lungă, provocată de pandemia de coronavirus, câţiva oameni de cultură din Buzău s-au arătat extrem de bucuroşi să se revadă marţi, 8 septembrie, la poarta Crângului, într-o atmosferă cu totul specială. Deşi vara s-a sfârşit, aceasta a fost prima astfel de întâlnire de anul acesta din cauza interdicţiilor impuse până acum de autorităţi.

Grupaţi câte maxim patru la o masă pe terasa de la intrarea în Crâng, scriitori, istorici şi alţi oameni de cultură au numit întâlnirea din această zi însorită de toamnă „un pretext pentru a lansa două cărţi în regimul acesta pandemic, făcându-ne curaj să rezistăm prin cultură”. Mai exact, la iniţiativa publicistului Viorel Frâncu a avut loc o dublă lansare de carte într-un spaţiu neconvenţional. A fost lansată lucrarea „Adeverul despre… Moartea lui Alexandru Marghiloman”, (studiu de caz) semnată Viorel Frîncu şi volumul de poezii „Masca”, semnat de Emil Niculescu. „O lansare cu distanţare şi câteva măşti” cum a numit-o Ovidiu Cameliu Petrescu.

Printre cei care au răspuns invitaţiei celor doi autori s-au aflat Ovidiu Cameliu Petrescu, Nistor Tănăsescu, Teo Cabel, Lucian Mănăilescu, Constantin Stan, Doina Ciobanu, Tudor Cicu, Mircea Tănase, Stelian Grigore, Mircea Costache, Stan Brebenel, Marcela Chiriţă, Mihai M. Macovei, Viorel Gheorghe etc.

„Cel mai important lucru este că ne-am întâlnit scriitori, istorici, oameni de cultură ai Buzăului, care nu au mai avut şansa în ultima perioadă să se întâlnească într-un cadru organizat. E adevărat că nu este tocmai locul potrivit, dar asta dă farmec acestei întâlniri: socializăm, stăm aproape unul de alţii, la distanţa legală şi ne bucurăm de cultură”, a mărtu­risit Viorel Frîncu.

Dincolo de schimbul de impresii despre chestiuni personale sau probleme cu care ne confruntăm cu toţii în această perioadă, cei prezenţi au luat cuvântul, vorbind despre cărţile lansate de cei doi buzoieni.

„Emil Niculescu, un soldat care a scris cărţi importante semnate de oameni cu umeri grei de stele”   

„Cartea lui Emil Niculescu este un semn al unui om care a trudit toată viaţa, el fiind un excepţional critic literar şi mai ales istoric literar, dar fiind ­tot­odată iremediabil îndrăgostit de poezie. Întâlnim atmosfera obişnuită din poezia lui Emil, căruia trebuie să remarcăm că îi vine bine şi masca de pe figură, atmosfera boemului care toata viaţa a iubit nişte poeţi mai ciudaţi: de la Verlaine, Baudelaire şi mai ales Francois Villon, căruia i-a de­dicat o carte unică în literatura română; o carte în care sunt adunate toate traducerile făcute de diverşi poeţi din România, Republica Moldova, o muncă titanică. Mă uit la ilustraţiile din carte şi văd că Emil are şi câţiva prieteni de elită în lumea artei… (grafica este semnată de Alex Ivanov,  n.r.).  Se duce puţin în această carte către o pandemie personală: <E ceasul 13 (trei’şpe), haide, să-ţi/ Spui: intri-n co-morbidităţi>. Din această cărţulie este greu de desprins dimensiunea lui ca poet, un poet cu versuri vetuste, cu apelarea la un limbaj a la Mateiu Caragiale, un limbaj cu multe arhaisme, cu întorsături neaşteptate de frază… Chiar dacă se supăra pe mine, eu rămân la părerea mea: Emil Niculescu este cel mai valoros istoric literar pe care l-a avut Buzăul poate dintotdeauna. Nu îmi aduc aminte un alt nume atât de pregnant care să fi scris atât despre Caragiale, despre Caraion, despre Voiculescu, despre Marghiloman… Toate perso­nalităţile literare sau nu ale Buzăului au fost în atenţia lui şi, mai mult, el a trudit ca un soldat prost toată viaţa. A scris cărţi importante pe care le-au semnat nume la fel de importante. El a fost doar pseudo-anonimul care le-a scris. Dar cărţile, ştiţi prea bine, au fost semnate de oameni cu umeri grei de stele… Eu zic că Emil, mai ales în situaţia de azi, ar merita mai multă atenţie din partea oraşului şi mai ales din parte oficialităţilor care ar putea să îi întindă o mână de recunoştinţă”, a declarat poetul Lucian Mănăilescu.

„Frîncu realizează un studiu de caz asupra unui ziar de mare tiraj al vremii, Adevărul”

„Am avut ocazia să mai citesc despre Marghiloman în scrierile lui Viorel Frîncu şi cred că varianta asta este cea mai reuşită dintre toate. Este remarcabil pentru urbea noastră că după aproape 100 de ani, chiar dacă mulţi au scris ­des­pre moartea lui Alexandru Marghiloman, Frîncu rea­lizează un studiu de caz asupra unui ziar de mare tiraj al vremii, Adevărul. Acest ziar a înfăţişat pe larg evenimentul morţii lui Marghiloman. De altfel toată presa vremii a urmărit evenimentul, deoarece Alexandru Marghiloman a fost o personalitate. Cred că se impune încă o monografie completă despre Alexandru Marghiloman. Anul acesta, pe 28 octombrie, se împlinesc 100 de ani de la semnarea tratatului privind recunoaşterea Unirii Basarabiei cu România, în care Marghiloman a avut un rol foarte important. Totodată, mă bucur că ne-am adunat astăzi aici mai mulţi oameni de istorie, de cultură pentru a omagia şi cartea colegului Emil Niculescu”, a declarat istoricul Constantin Stan.

„E bine că putem să îl readucem pe Marghiloman în atenţia publicul prin această incursiune jurnalistică”

„<Adeverul despre… Moartea lui Alexandru Marghi­loman> a fost o curiozitate. Ştiam câte ceva din cartea lui Nicolae Peneş, <Lordul Valah>, şi am vrut să văd de fapt care este sensul cărţii lui Viorel Frîncu. Am înţeles că jurna­lismul trebuie să se comporte întotdeauna ca o instanţă pu­blică, pentru a scoate în relief oamenii mari ai acestei ţări, care au făcut ceva pentru acest popor. Am citit acum câteva zile despre George Enescu şi am rămas uimit să aflu că la moartea lui doar un câine a fost lângă el şi acest popor nici până astăzi nu i-a adus rămăşiţele în ţară. Nu ştim să ne purtăm cu oamenii mari ai istoriei. Dacă Buzăul a avut într-adevăr un astfel de om, care nu întâmplător a ajuns chiar prim-ministru, acesta a fost Alexandru Marghiloman. Odată cu moartea lui până şi conservatorismul lui progresist de care se temea şi Eminescu a murit. Viorel Frâncu vrea să răspundă la întrebarea: a contat sau nu acea implicare a lui Marghiloman în tratatul de la Bucureşti pentru a salva România de la un dezastru. A salvat prin gestul său inclusiv pe Regele Ferdinand, pentru că dacă dinastia s-ar fi refugiat în Ucraina, ar fi fost un de­zas­tru. Luptele politice de atunci, dintre liberali, brătieni şi conservatoriştii progresişti nu erau uşoare. Fiecare şi-a înfipt unul altuia un cuţit în spate: Brătianu nu l-a iertat pe Marghiloman şi drept urmare nu doar că i-a luat soţia, dar şi l-a terminat politic. Această nemulţumire sufletească a lui Marghiloman de a nu fi înţeles l-a dus către acel final. E bine că putem să îl readucem pe Marghiloman în atenţia ­pu­blicul prin această incursiune jurnalistică”, a declarat scriitorul Tudor Cicu.

„Ne propune o aventură de a-l descoperit pe Marghiloman”

„Salut această apariţie ­edi­torială a domnului Frîncu. Este o contribuţie la ceea ce însea­mnă definitivarea imaginii lui Marghiloman, care a fost şi rămâne o figură controversată în ciuda marelui efort făcut pentru naţiunea română, în ciuda sacrificiului pentru salvarea Românilor în condiţiile extrem de dureroase ale Primului Război Mondial, când şi-a riscat cariera şi averea. A murit sărac, dar a făcut totul pentru ţară. Viorel Frîncu chiar dacă instituţio­nal nu este istoric, are această pasiune şi vocaţie, dovedind o acribie deosebită în a scormoni cu precizia gazetarului. Cartea ne propune o aventură de a-l descoperit pe Marghiloman şi prin ochii celor care la vremea respectivă au avut condeiul în mână”, a declarat colonel (r) Mircea Tănase, doctor în istorie militară.

„Asta este găselniţa cărţii mele”

„Cartea mea se doreşte a fi o lucrare inedită, în sensul că nicio lucrare despre Alexandru Marghiloman nu a abordat un subiect atât de sensibil. În primul rând Alexandru Marghi­loman nu a fost reabilitat niciodată, nici istoria încă nu l-a reabilitat, rămânând acelaşi <trădător de ţară>. Găselniţa cărţii mele este că am apelat la singura publicaţie care l-a reabilitat pe Marghiloman, ziarul Adevărul, care, deşi era un ziar de stânga, a pledat în articolele sale pentru adevărată faţă de patriot al lui Alexandru Marghiloman şi nu de trădător. Totul a fost conjunctural la Marghiloman. El s-a sacrificat cu ştiinţa regelui, a lui Brătianu. El a adus actul Unirii de la Basarabia la Chişinău, tot el a fost nevoit să se sacrifice să semneze Tratatul de Pace de la Buftea în condiţii groaznice, dar a mai salvat ce se mai putea din condiţiile puse de germani. Cercetarea pe care am făcut-o tocmai acest lucru vrea să aducă în evidenţă: să reabilitez imaginea lui Alexandru Marghiloman ca un patriot. Eu cred că am reuşit”, a declarat Viorel Frîncu.

„Nu se culca până nu arunca câteva zaruri de barbut, îşi spăla cămăşile la Londra…”

„Mi-a plăcut mereu să urmăresc omul Alexandru Marghiloman, pentru că omul determină politica, iar caracterul său influenţează activitatea. A fost considerat întotdeauna un mare jucător. Este cunoscut că nu se culca până nu arunca câteva zaruri de barbut, dar era un tip elegant, atletic. Îşi trimitea cămăşile la spălat la Londra. Duca aminteşte că Marghiloman era singurul politician şi om de marcă din Bucureşti care la acea vreme îşi pieptăna părul cu o cărare care continua de pe partea dreaptă a capului pe centrul spatelui şi se termina la ceafă. Era un tip cheltuitor, s-a spus că nu era capabil deloc să îşi protejeze avere, doar a cheltuit. Duca mai spune despre el că nu prea citea, a citit probabil doar <Cei trei Muşchetari>, dar avea în schimb o putere deosebită de sinteză şi tot ce asculta în jur era capabil să redea mai bine decât toţi ceilalţi. Adică avea o inteligenţă nativă. Concluzia lui Duca era că dacă Marghiloman (absolvent de Drept la Paris) în politică a avut scăpări, dacă ar fi fost judecător, ar fi fost unul perfect.  Era un om bun şi elegant. Comportamentul său de om bun s-a transpus şi în politică. A trăit în vremuri tulburi şi a <jucat>. A fost pus să <joace> şi a fost singurul care a avut curaj să rişte atâtea lucruri într-un moment extrem de dificil. Consider că lucrarea domnului Frâncu, ca şi evenimentul de astăzi, îl readuc în memoria noastră pe Alexandru Marghiloman şi asta înseamnă un respect pentru acest om pe care istoria l-a tratat în două părţi atât de diferite. Sperăm să se scrie o monografie a primei jumătăţi a secolului XX, în care Marghiloman să îşi găsească rolul care i se cuvine”, a declarat cercetătorul Doina Ciobanu, fost director al Muzeului Judeţean Buzău.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker