FOTO | Povestea Claudiei Colniceanu, tânăra care redă buzoienilor muzica autentică a Văii Slănicului

Claudia Colniceanu este o tânără din Vintilă Vodă care face cunoscut Buzăul prin oamenii și tradițiile lui, punând în lumină locuitorii satului păstrători informații în domeniul muzical de la bunii și străbunii lor. Ea este masterandă la clasa de etnomuzicologie a conf. univ. dr. Costin Moisil și a inițiat proiectul „Mousaios Sound”, prin care oferă publicului o selecție de cântece țărănești culese din județul Buzău. Numele proiectului este inspirat din denumirea veche a râului în care a fost martirizat Sfântul Sava, ocrotitorul Buzăului, Mousaios (astăzi Buzău).

În cadrul proiectului „Mousaios Sound” ea va organiza un eveniment cultural în premieră la Buzău, sâmbătă, 12 noiembrie, începând cu ora 16.00, la Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”. Este un eveniment despre muzica țărănească și are o serie de invitați care vor interpreta cântece din repertoriul zonei în care locuiesc, cu toții urmând să redea sunetul Buzăului și, mai exact, al Văii Slănicului. Pe lista de invitați se vor afla Cristi Micu, comuna Sărulești, Mircea Micu, purtător al distincției de „Tezaur uman viu”, din comuna Sărulești, Cecilia Petrescu, din comuna Mânzălești, Gică Baciu, din comuna Mânzălești și Andrei și Dragoș Cojanu, comuna Bisoca. „Mousaios Sound” a primit finanțare după ce Claudia Colniceanu a participat la concursul de proiecte „Antreprenor la UNMB (Universitatea Națională de Muzică Buburești, n.r.)”, din cadrul proiectului „Leadership în muzică. Sesiuni de mentorat și concurs de proiecte antreprenoriale”, organizat de Societatea Antreprenorială Studențească din Universitatea Națională de Muzică București. Evenimentul este realizat în parteneriat cu Liceul de Arte „Margareta Sterian”, Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” și Radio România Antena Satelor.

Preocuparea Claudiei Colniceanu pentru muzică și tradiție a pornit cu mulți ani în urmă. Ea ne-a povestit cum muzica a început să își pună amprenta în viața ei de la vârsta de cinci ani, din vremea grădiniței când, în urma unui concurs muzical la care a participat cu succes, părinții au avut confirmarea că acesta ar putea fi drumul ei în viață. A continuat cu activitățile muzicale și  în perioada de gimnaziu, când a fost elevă a Școlii nr. 11 din municipiul Buzău. La liceu, lucrurile au prins contur și mai bine, pentru că este vorba despre Liceul de Arte „Margareta Sterian”, unde a luat contact cu lumea muzicii, pe care a aprofundat-o la secția de Canto popular. După liceu a venit facultatea și pasul a fost făcut către Secția de pedagogie muzicală a Universității Naționale de Muzică București. După facultate a decis să urmeze un master pe care a dorit să-l facă într-un domeniu care să-i permită să descopere mai bine lumea muzicii populare, muzica autentică din mediul sătesc și a ajuns astfel, la Secția de sinteză etnomuzicologică.

Drumurile sale au condus-o către acest proiect însă și datorită dorinței sale de dezvoltare personală permanentă. A participat la diverse cursuri de leadership, cursuri la SMURD, toate acestea fiind experiențe care au condus-o aici, în punctul în care reușește să facă cunoscut Buzăul, cu tradiții, cu oamenii săi care se simt valorizați și se redescoperă. Claudia Colniceanu, pe care mulți o cunosc poate ca interpretă de muzică populară din concursurile la care a reprezentat Buzăul cu succes sau de la evenimentele culturale la care a participat, ne-a oferit în cadrul unui interviu pentru OPINIA, o părticică din povestea sa, a proiectului care redescoperă Buzăul altfel de cât s-a făcut până acum, cum a pornit în căutarea muzicii vechi de pe aceste meleaguri, a tradițiilor autentice, cine o susține și ce anume își propune să facă mai departe în acest demers cultural.

Reporter: De unde a pornit proiectul?

Claudia Colniceanu: Ideea proiectului mi-a venit atunci când studiam pentru lucrarea de licență și  făceam cercetare; atunci am găsit denumirea de „Musaios”, vechea denumire a râului în care a fost martirizat Sfântul Sava. Anul acesta se împlinesc 1650 de la martirizarea lui. Atunci când cercetam pentru licență și am găsit această denumire în Enciclopedia Buzăului, mi-am notat: „Musaios”. Și mi-am spus atunci că va fi un proiect, dar nu știam cum și când. Anul acesta, pentru prima dată, Universitatea de Muzică din București a organizat un proiect leadership în muzică, un concurs de antreprenoriat studențesc, la care am avut curajul să particip. Ideea nu era clară, dar știam că cercetările pe care le-am făcut până atunci pe teren mă vor ajuta.

Pentru lucrarea de licență am mers la nea Micu, care este „Tezaur uman viu”, și la doamna Cecilia Petrescu, custodele Muzeului „Timpul omului” de la Mânzălești. Eu am început activitatea de documentare din anul 2020. Am continuat-o, pentru că acum sunt la secția de do-cumentare etnomuzicologică, la Universitatea de Muzică, ceea ce presupune cercetare în teren. Anul acesta, când am participat la concurs, domnilor profesori
le-a plăcut ideea mea, pentru că au fost mai multe proiecte în cadrul concursului. Au rămas în final doar zece proiecte. A fost o întâlnire cu juriul și proiectul meu a fost câștigător. Am primit o finanțare de 5.000 lei, sumă  din care eu trebuie  să realizez acest proiect.

Rep: În proiectul tău este  vorba și despre oameni, dar și despre tradițiile pe care vrei să le duci mai departe…

C.C.: Proiectul include antropologie și muzică. Asta este „Etnomuzicologia”, domeniul despre care eu învăț la master. Este  despre lucrul cu oamenii, despre muzica pe care o culegi, dar și despre  informațiile etnografice, etnologice. Am strâns un material foarte bun în tot acest timp. Eu m-am interesat mai întâi la cine să merg. Sunt mai mulți oameni pe Valea Slănicului care au informații. Este un proiect care are continuitate. Mousaios poate include tot județul Buzău.

Rep.: Ai început cu Valea Slănicului pentru că acolo te-ai născut.

C.C.: M-am născut la Vintilă Vodă și mi-a fost ușor pentru documentare. Mi-am dorit să scriu la lucrarea de licență despre locul în care m-am născut, despre ce muzică se găsește acum acolo. Apoi lucrurile au luat amploare și am ajuns să organizez și evenimentul acesta.

Rep.: În Vintilă Vodă, în comuna în care te-ai născut, ai descoperit lucruri interesante, în cercetarea pe care ai făcut-o?

C.C.: Anul trecut am fost la colindat cu copiii din Vintilă Vodă. Am urmărit obiceiul colindatului, pentru că, aici, în 2004, a venit parohul Bisericii „Sfântul Nicolae” și a schimbat parcursul tradiției. De atunci, copiii de aici, în fiecare an, merg cu colindul câteva zile la rând; copiii nu merg însă singuri, pentru că și preoții merg cu ei. Este un lucru pe care nu îl regăsești în alte localități. Și fac repetiții înainte. Sunt multe lucruri de zis despre colind. Nu sunt toate colindele tradiționale, dar aici au măcar un repertoriu de colinde. Au încercat să aleagă colinde mai deosebite. Acum, dacă am aprofundat, am studiat și am citit despre muzicologie, văd diferit lucrurile. Acum am o reținere atunci când spun autentic sau tradițional. Dar prin acest proiect încerc să aduc informațiile pe care le-am descoperit  pentru a ajuta  oamenii;  muzica „folclorizată”  este muzica pe care o cântă toată lumea, care este diferită de muzica tradițională, cea pe care o știu oamenii de la țară și pe care au învățat-o de la părinți, de la bunici sau de la cei care cântau înainte. Există o confuzie pe care o fac oamenii între muzica tradițională și concertul de muzică populară. Eu organizez (n.r., la Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”) ceva diferit. Mi-a fost familiară atmosfera când am făcut cercetare pe teren, poate și pentru că am crescut la Sîrbești, în Vintilă Vodă.

Rep: A fost un avantaj pentru tine că ai locuit acolo în copilărie, pentru că este o zonă în care se păstrează mai bine tradițiile decât în zona de câmpie. Acolo se mai găsesc lăzi de zestre ca pe vremea bunicilor, se mai confecționează costume populare, se mai cântă melodii vechi, ca pe vremea bunicilor.

C.C.: Da, dar se simte influența radioului și a televizorului, dar și a faptului că astfel de oameni păstrători de tradiție nu mai sunt căutați. Ar fi fost de mare ajutor dacă cineva s-ar fi dus în urmă cu 20 de ani să culeagă cântecele acestea. Mulți oameni nu mai sunt și unele s-au
pierdut. Și este o pierdere pe care eu am constatat-o de-a lungul zilelor pe care le-am petrecut pe teren să îi caut pe oamenii care cântă. Am primit, de multe ori, răspuns: <Cânta nenea acela, dar acum nu mai este, sau cânta la solzi, dar nu mai poate>. Din fericire, încă mai este material pe care putem să-l culegem. Și eu îi încurajez să cânte pe cei pe care i-am descoperit. Prin astfel de inițiative simt că ceea ce fac ei contează. Oricum o fac din plăcere. Nu trebuie să le spună cineva, așa cum este și nea Micu. Este Tezaur uman viu, dar acest lucru nu i-a schimbat viața. Are valori pe care le respectă. Muzica face parte din viața lui și este ceea ce aveam eu nevoie în acest proiect. Este în comuniune cu natura și îl însoțește și muzica în viață.

Rep.: Ai descoperit o altă latură a umanității în cercetările tale…

C.C.: Am fost la oamenii potriviți. Sunt oamenii care te primesc cu inima deschisă. Am crescut la Sîrbești, în comuna Vintilă Vodă, și făceam observații de mică. Mergeam cu colindul, iar  șezătoarele la care mergeam eu erau diferite de cele de acum 50 de ani, când oamenii erau mult mai uniți. Este adevărat că oamenii se întâlneau, și în copilăria mea, jucau diferite jocuri, mâncau gogoși, dar nu erau șezătorile de pe vremuri. Am putut observa obiceiul colindatului, la care am mers în copilărie, iar acum este puțin diferit. Observațiile de acum, în cercetarea mea despre colind, au prins alt contur în urma studiilor de la Facultate; am primit răspunsuri pe care nu le aveam când eram mică. Colindele de acum sunt mult mai complicate decât cele din 2004, dar încă se cântă „Bună dimineața”, spre exemplu, care se cânta și în anii ’70 și este în aceeași variantă. Și am observat două direcții în cadrul aceleiași tradiți: cea primită de la înaintași și cea modernă. Ambele îndeplinesc aceeași funcție și este acceptată situația de oameni. Acest colind, „Bună dimineața”, se învață de la părinți, cum și eu am învățat de la ai mei. Părinții însemnă o autoritate și element de continuitate. Tradiția muzicală din Vintilă Vodă implică prezența unor persoane cu putere de decizie care asigură transmiterea tradiției de la o generație la alta. Preoții îi încurajează pe copii să meargă la colindat. Valea Slănicului este foarte bogată din punct de vedere muzical.

Rep: Ai și susținerea Primăriei Buzău prin Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman”, pentru că evenimentul tău se încadrează foarte bine în sărbătoarea orașului,  și anume 1650 de ani de atestare, pornind de la râul Mousaios și martiriul Sf Sava.

C.C.: Eu nu cred că este o coincidență. Nimic nu este întâmplător.  Nici faptul că ediția a fost anul acesta, când am participat. Am obținut și această finanțare de la Universitatea Națională de Muzică București prin  care mi-am putut face proiectul și a ieșit  acest proiect „Mousaios sound”. Radio România Antena Satelor a promovat evenimentul și în emisiunile care vor urma voi vorbi despre cum a fost evenimentul și despre oamenii care au participat. Am invitați, dar se desfășoară mai multe evenimente în țară și voi vedea cine va putea sosi la Buzău.

Rep.: Este generoasă tema aceasta propusă de tine despre muzica țărănească.

C.C.: Muzica țărănească este muzica oamenilor care sunt la țară, cum este muzica lui nea Andrei Cojanu de la Bisoca, pe care pot spune că eu l-am descoperit. A fost o revelație. Nu îmi venea să cred când venea și cu fluierul și cu acordeonul, cu cavalul; a cântat și la frunză. La fel cum este și nea Gică Baciu, care avea 100 de ani și patru luni când am fost la dânsul. Și o să vină și dânsul la  evenimentul pe care îl organizez la Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman”.

Rep.: Cred că a ținut să fie alături de tine având în vedere ce promovezi și cum promovezi. De fapt, tu promovezi muzica în forma ei corectă; este vorba despre adevărata tradiție.

C.C.: Nu e un concert folcloric. E un spectacol de muzică tradițională. E diferit de ceea ce poate se așteaptă oamenii să fie. Vor fi oameni simpli care vin să cânte în fața altor oameni. Până și numele „Mousaios sound”  este o îmbinare dintre vechi și nou, care se împletesc, și oferă publicului și melodii mai noi și melodii mai vechi. Și am găsit multe pe teren.

Rep.: Tu ești și interpretă. Nu te-ai gândit să înregistrezi cântecele vechi pe care le-ai găsit, ca să rămână, să nu se piardă?

C.C.: Am să las oamenii locului să cânte. Va fi înregistrat evenimentul. Ei vor fi vedetele. Eu doar am să-i prezint. Am emoții pentru că nu am mai organizat așa ceva, dar și încredere, pentru că ei îmi sunt aproape și pentru că își doresc să mă ajute; m-au primit foarte bine când am fost la ei acasă. M-am simțit parcă am fost în vizită ca la bunici.

A fost greu să le explic pentru început despre ce este vorba. Mi-au povestit. I-am și filmat. Nea Micu, spre exemplu, are niște valori pe care le respectă. Are o dragoste față de familie pe care o spune. Am stat de vorbă ore în șir. Îi este recunoscător lui Dumnezeu. Iubește natura. E un om în contact cu tot ceea ce îl înconjoară, cu pământul. Are lucrurile pe care le-a preluat la cei dinaintea lui și la care ține. Este în comuniune cu natura și îl însoțește și muzica. Dar nu pentru a face spectacol, pentru a ieși în evidență că el știe să cânte, din contră. Ca să îl țină pe el ca om într-o stare frumoasă. Adică ceea ce aveam noi nevoie. Am fost la oamenii potriviți. Sunt oamenii aceia care te primesc cu inima deschisă.

Proiectul meu a inclus două etape. În prima etapă am făcut cercetări de teren. Am fost acasă la oameni i-am filmat, i-am fotografiat. Mi-am luat notițe. Am făcut observații, adică am făcut munca unui etnomuzicolog. În a doua parte, mi-am propus să organizez acest eveniment la Buzău, și să vină oamenii să vadă despre ce este vorba. Să audă muzică țărănească. Chiar și Liceul de Arte este partener în acest eveniment de sâmbătă. Ca public țintă, cumva m-am gândit și la elevii Liceului de Arte „Margareta Sterian”.

Rep.: Tu ai absolvit Liceul de Arte „Margareta Sterian”?

C.C.: Am terminat Liceul de Arte, am fost la secția „canto popular” începând cu  clasa a IX-a.

Rep.: Oamenii la care ai fost și cu care ai stat de vorbă te știau, pentru că înainte să ajungi la facultate tu ai avut preocupări în domeniul folclorului, ai mers la concursuri, ai cântat muzică populară la evenimente culturale.

C.C.: Da, am avut activitate și am cântat chiar și la Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman”. Și oamenii au fost deschiși. M-au primit la ei acasă cu brațele deschise și mi-au zis că vor fi alături de mine în activitățile pe care o să le realizez. Le sunt recunoscătoare pentru că lucrurile s-au mișcat repede.

Rep.: La Radio România te ocupi tot de muzică. Despre ce fel de muzică este vorba?

C.C.: Eu sunt anul II la master și urmează să îmi susțin disertația anul viitor. Lucrez la Radio România –  Antena satelor și am două emisiuni acolo, printre care una se numește „Lada de zestre”. Acolo aduc în emisiune tineri interpreți, vorbesc cu ei. E puțin diferit de ceea ce fac în proiect, pentru că oamenii pe care îi aduc în emisiune au activitate, urcă pe scenă, iar cei pe care îi aduc pe scenă la Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” sunt oameni care nu au avut legătură cu muzica decât prin faptul că ei au cântat de plăcere; cum le place lor să spună, au furat meseria. Este vorba în proiectul meu despre oameni care nu și-au propus să facă o carieră din muzică. Ei așa trăiesc. Doamna Cecilia Petrescu a fost învățătoare și cântă din plăcere, nea Andrei a avut cu totul altă meserie și este recunoscut la Bisoca ca un om care cântă și e chemat la diferite activități. Asta este și frumusețea, pentru că ei nu și-au propus să facă carieră muzicală, ci doar cântă din plăcere. Ei știu cântecele vechi. Andrei Cojanu și ceilalți au o memorie fantastică. Mi-au povestit și au cântat cum era înainte, dar au reținut și melodiile vechi. Când am fost la Bisoca, am găsit câțiva copii care au și dansat dansuri de acolo, pe care nu le știam, nici nu cream că le pot dansa copii. Se face o activitate extrașcolară unde au învățat să danseze și să coasă ii.